Mersul biped a apărut cu două milioane de ani mai devreme decât se credea

Cele mai multe studii anterioare au concluzionat că abilitatea
de a se ridica împingând cu degetul mare în pământ şi mersul biped
în poziţie perfect verticală au apărut pentru prima oară acum 1,9
milioane de ani la genul Homo. Acum, însă, o echipă de cercetători
de la universităţile din Liverpool, Manchester şi Bournemouth
demonstrează că mersul biped al unui strămoş care a trăit acum 3,7
milioane de ani seamănă mai mult cu mersul omului modern decât cu
cel al urangutanilor, cimpanzeilor şi gorilelor.

Situl arheologic de la Laetoli conţine cele mai vechi urme de
paşi umani, din care 11 urme individuale se păstrează în stare
foarte bună. Studiile anterioare s-au bazat pe situri cu o singură
urmă, care de cele mai multe ori era afectată de factori de mediu
precum eroziunea care diminuau autenticitatea amprentei. Tocmai de
aceea au existat multe discuţii cu privire la caracteristicile
exacte ale mersului biped al strămoşilor noştri.

• Cum reușește creierul nostru să se ocupe și de alte sarcini în timp ce mergem
• Ochii pot dezvălui vârsta reală. Ce secrete ascunde retina despre îmbătrânire?

Echipa de cercetători a utilizat o tehnică nouă, bazată pe
metode ale imagisticii cerebrale funcţionale, pentru a obţine o
medie a caracteristicilor tridimensionale ale celor 11 urme de la
Laetoli. Aceste rezultate au fost comparate cu cele obţinute din
studiile realizate asupra mersului oamenilor şi al antropoidelor
din ziua de azi.

Simulările computerizate le-au permis cercetătorilor să compare
variante de urme de paşi care ar putea proveni de la reprezentanţi
ai speciei Australopithecus afarensis, care a trăit acum
3-4 milioane de ani.

Profesorul Robin Crompton de la
Universitatea din Liverpool a declarat că „se credea că
Australopithecus afarensis mergea chircit şi mai apăsat spre exteriorul
tălpii, împingând mai tare în partea mediană a tălpii, aşa cum fac
maimuţele antropoide din ziua de azi. Cu toate acestea, noi am
descoperit Australopithecus afarensis mergea biped în poziţie verticală şi mai apăsat
pe partea din faţă a tălpii, în special pe degetul mare, la fel ca
oamenii de azi. Această decoperire este foarte importantă,
deoarece dezvoltarea funcţiei locomotorii a oamenilor le-a permis
strămoşilor noştri să se extindă în afara continentului
african. Silueta noastră cu picioare lungi şi corp scund
ne permite să mergem şi să alergăm pe distanţe lungi, chiar şi
atunci când cărăm greutăţi. Australopithecus afarensis avea
constituţia total opusă: picioarele scurte şi corpul lung, ceea ce
înseamnă că el putea merge eficient doar pe distanţe scurte. Acum
trebuie să mai aflăm doar când anume au reuşit strămoşii noştri să
se deplaseze pe distanţele lugi care ne-au permis să populăm
lumea”.

Sursa: Eurekalert