Home » D:News » Australienii au cucerit Polul Sud pe schiuri, stabilind un nou record

Australienii au cucerit Polul Sud pe schiuri, stabilind un nou record

Publicat: 29.01.2012
Doi exploratori australieni au reuşit să rescrie istoria Antarcticii, devenind prima echipă ce a călătorit până la Polul Sud şi înapoi fără ajutor.

James Castrission, contabil, în vârstă de 29 de, ani şi Justin Jones, om de ştiinţă, în vârstă de 28 de ani, au schiat 2.270 de kilometri pentru a termina această călătorie anevoioasă. Cei doi au reuşit să învingă oboseala teribilă, rănile şi halucinaţiile apărute din cauza lipsei somnului şi a hranei.

„Este un sentiment fantastic. Nu pot să descriu euforia pe care o simt acum”, a declarat James Castrission.

Aventurierii au ajuns la Polul Sud pe 31 decembrie, reuşind, totodată, să-şi treacă în palmares cel mai lung traseu parcus pe schiuri. Recordul precedent a fost stabilit în 2009, când Cecilie Skog şi Ryan Water reuşeiseră să străbată pe schiuri 1.800 de kilometri.

Înainte de plecare, cei doi s-au îngrăşat aproximativ 20 de kilograme fiecare întrucât călătoria necesita un consum de energie fabulos. Doar echipamentul pe care l-au avut de transportat cântărea 160 de kilograme.

Caloriile ingerate de aceştia în fiecare zi pot fi echivalate cu 15 burgeri de vită, însă condiţiile grele i-au făcut să întârzie, motiv pentru care au fost nevoiţi să-şi raţionalizeze hrana. În cele 89 de zile petrecute pe drum, cei doi australieni au avut de înfruntat ninsori teribile, un vânt ce sufla cu peste 70 km/h şi o temperatura medie ce nu depăşea minus 25 de grade Celsius.

Cei doi australieni nu sunt la prima călătorie „extremă”. În 2007-2008, James şi Justin au parcurs 3.300 de kilometri pe Marea Tasmaniei într-un caiac.

Sursa: AFP

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie

Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer

Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii

Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el

Un experiment pe Pământ întărește ipoteza că Enceladus ar putea găzdui viață

Oamenii de știință au descoperit cum se repară singură retina afectată

Roca din care a fost construit Sfinxul ascundea un crocodil vechi de 45 de milioane de ani

Remediile din orice bucătărie care pot calma tusea fără medicamente

O femeie de 100 de ani mănâncă acest fruct în fiecare dimineață

Cele trei băuturi pe care le au în comun persoanele centenare

Un oraș din Japonia a inventat mii de locuitori ca să ia mai mulți bani de la stat

Un nou tip de asfalt ar putea rezista până la 20 de ani. Ce ingredient special folosește?

Eurostat: Aproape o cincime dintre români nu își permit o masă consistentă o dată la două zile

13 octombrie 1307 – Arestarea Cavalerilor Templieri. A început atunci superstiția „Vinerea 13”?

De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic

Cine a inventat alfabetul? Drumul literelor de la hieroglifele egiptene la alfabetul latin

Șase moduri în care tehnologia ne poate ajuta să trăim mai „analogic”

De ce sunt mamele din generația millennials atât de copleșite: muncă, copii și prea puțin timp