Stresul e o mare necunoscută: un studiu recent arată că poate fi bun… cel puţin pentru păsări

14 08. 2012, 13:55

Studiul a fost realizat luând ca model o specie americană de sturz, Catharus ustulatus. r=Rezultatele arată că, la aceste păsări, nivelul ridicat de hormoni glucocorticoizi, implicaţi în răspunsul natural la stres, sunt corelaţi cu mişcarea, hrănirea şi comportamentul de apărare împotriva prădătorilor.

Studiul specialiştilor de la Universitatea din Oregon, SUA, subliniază faptul că există doar o şansă din trei ca păsările juvenile să supravieţuiască, iar acest lucru pare să depindă mai mult de hormonii de stres decât de oricare alt factor.

„La aceste păsări, stresul şi prezenţa unui nivel ridicat de hormoni de stres au asigurat o mai mare şansă de supravieţuire. Stresul este mai complex decât ne imaginăm”, a declarat cercetătorul James Rivers.

Hormonii asociaţi cu stresul au capacitatea de a produce schimbări la nivelul comportamentului şi al trăsăturilor fizice ale păsărilor. Dacă stresul este prea persistent, iar nivelul hormonilor este în permanenţă ridicat, atunci creşterea individului este împiedicată. Totuşi, atunci când vine vorba de etapele vulnerabile, în care puii trebuie să ţină pasul cu părinţii, să capete destulă mâncare pentru a supravieţui sau să se ferească de prădători, nivelul ridicat de hormoni ai stresului îmbunătăţeşte şansele de supravieţuire.

Sursa: Phys

Credit foto: Oregon State University