Prietenia dintre Mihail Gorbaciov şi Ronald Reagan a dus la sfârşitul Războiului Rece

Războiul Rece a fost un conflict atipic, în care cele două superputeri implicate au purtat lupta în orice domeniu posibil, mai puţin cel al confruntării militare directe. Confruntarea a depăşit adesea rivalitatea ideologică sau tehnologică şi, în anumite cazuri, a pus lumea într-un real pericol. Vorbim aici de cursa înarmării nucleare în care cele două state s-au angajat odată cu sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial. Reducerea pericolului unui război nuclear a fost reprezentată de către semnarea în anul 1987 a Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare, la baza căruia, conform istoricilor, s-ar fi aflat prietenia între Mihail Gorbaciov şi Ronald Reagan, notează History.

La baza acestei reuşite se află relaţia personală pe care cei doi lideri au dezvoltat-o în timp. După cum explică autorul cărţii Reagan: The Life, H. W. Brands, relaţia acestora a început din poziţii diametral opuse. „În viziunea lui Reagan, Gorbaciov era comunist şi se putea aştepta să acţioneze ca un comunist […] Treptat, Reagan şi-a dat seama că Gorbaciov a fost şi un om, nu atât de diferit de el însuşi – un lider naţional care a dorit tot ce este mai bun pentru poporul său şi evitarea unui război nuclear”. 

• O nouă specie de dinozauri este printre cele mai mici descoperite vreodată
• Anghel Saligny, inginerul care a testat cu preţul vieţii podul de la Cernavodă

În cartea Dear Mr. President … Reagan/Gorbachev and the Correspondences that Ended the Cold War, istoricul Jason Saltoun-Ebin explică cum cei doi lideri ajunseseră la concluzia că schimbarea era inevitabilă şi au făcut tot posibilul pentru a se afla de partea „bună istoriei”. Istoricul afirmă că: „(n.r.Cei doi) aveau nevoie să găsească o cale de a depăşi patruzeci de ani de ideologie a Războiului Rece. Aveau nevoie să găsească o modalitate de a avea încredere reciprocă”.

Scrisorile pe care cei doi lideri le-au schimbat, precum şi cele patru summit-uri desfăşurate în decursul a doar trei ani, au reuşit să construiască încrederea necesară semnării tratatului. În autobiografia sa, Reagan scrie: „Când mă uit înapoi la ele acum (n.r. scrisori), îmi dau seama că primele scrisori au marcat începutul prudent de pe ambele părţi ale ceea ce urma să devină temelia nu doar a unei relaţii mai bune între ţările noastre, ci a unei prietenii între doi bărbaţi”.

Istoricii şi analiştii militari sunt de părere că Reagan dorea o politică de dezarmare nucleară care să nu pună Statele Unite ale Americii într-o poziţie de inferioritate, dar pentru ca a o astfel de înţelegere să poată fi negociată, liderul sovietic trebuia să fie dispus să facă compromisuri. Liderul de care Reagan a avut nevoie a fost Gorbaciov care, conform istoricului H. W. Brands, „îşi dorea să reformeze sistemul sovietic şi să îmbunătăţească nivelul de trai”.

„Poate că povestea reală a sfârşitului Războiului Rece este doar o simplă poveste despre cum un vechi preşedinte anti-comunist al Statelor Unite şi un tânăr reformator sovietic au descoperit că, în ciuda diferenţelor lor vaste, tot ce aveau nevoie pentru a schimba lumea era identificarea unor zone de interes comun”, explică Saltoun-Ebin. Iar această zonă de interes comună a fost reprezentată de dorinţa de a elimina armele nucleare.

Citeşte şi: