Home » Istorie » Situaţia femeilor din Persia antică, dovada că în Antichitate exista egalitatea de gen

Situaţia femeilor din Persia antică, dovada că în Antichitate exista egalitatea de gen

Autor: Ana Maria Neagu 02.09.2020
Situaţia femeilor din Persia antică, dovada că în Antichitate exista egalitatea de gen
Suntem tentaţi să credem că problema egalităţii dintre femei şi bărbaţi este relativ modernă şi că în Antichitate femeile nici măcar nu cunoşteau noţiunea de „drepturi”. Istoria Imperiului Persan ne demonstrează că reprezentantele genului feminin se bucurau de drepturi şi libertăţi, în acelaşi mod în care o făceau şi reprezentanţii sexului opus. Încă de dinaintea erei noastre, existau societăţi în care discriminarea în funcţie de sex nu era acceptată, iar femeile erau libere să facă orice ar face şi un bărbat. Regale Cyrus cel Mare şi soţia sa, Cassandane, au fost primii care au luat măsuri în vederea asigurării respectului pentru femei şi stabilirii unui anumit standard de comportament la adresa acestora.

Începuturile istoriei şi civilizaţiei persane se situează în secolul al-IX-lea înainte de Hristos, când se menţionează pentru prima dată apariţia triburilor de mezi şi perşi la frontierele puternicelor regate Asiria şi Urartu. Statalitatea persană se caracterizează prin patru perioade: ahemenidă (700-333 î. Hr.), seleucidă (331-164 î. Hr.), arsacidă (171 î. Hr.-223) şi sasanidă (224-651 d. Hr.), dintre care prima şi a patra sunt cele mai importante din perioadele antică timpurie şi târzie pentru studiul protocolului de la curtea şahinşahilor persani.

Ce drepturi aveau femeile în Persia antică şi cum a apărut vălul islamic?

Situaţia femeilor din Persia era foarte bună. Acestea nu se bucurau doar de un imens respect în societate, ci şi de drepturi egale cu bărbaţii. Femeile puteau deţine terenuri, să facă afaceri, aveau salarii egale cu ale soţilor lor şi puteau călători pe cont propriu. Femeile care nu aveau un statut de nobil se bucurau de o anumită independenţă economică, având dreptul să muncească şi chiar să îşi vândă proprietăţile, dar erau de asemenea nevoite să plătească impozite. Descoperirile arheologice au demonstrat chiar existenţa femeilor care erau şefe de ateliere meşteşugăreşti sau a altora care au ajuns în posturi militare de rang înalt.

Femeilor regale li se permitea să organizeze propriile şedinţe de consiliu pentru a discuta politică. Titlurile de respect acordate femeilor regale persane par să îşi aibă originea în Imperiul Persan Ahemenid fondat de Cyrus al II-lea cel Mare (550-530 î. Hr.). El a stabilit paradigma persană a libertăţii religioase şi de expresie în imperiul său şi a fost responsabil pentru menţinerea demnităţii şi autonomiei femeilor din fiecare clasă. Unii istorici consideră că Cirus al-II-lea cel Mare a stabilit cu zece secole înainte de Islam obiceiul de a acoperi femeile în scopul de a li se proteja castitatea. Conform acestei teorii, voalul a trecut de la ahemenizi la seleucizi. Aceştia, la rândul lor, l-au transmis bizantinilor, de unde a fost adoptat de cuceritorii arabi şi răspândit în întreaga lume arabă.

Cassandane Shahbanu, regina care a influenţat apariţia primei carte a drepturilor omului

Cassandane (575-519 i.Hr.) a fost soţia lui Cyrus cel Mare, fondator al Imperiului Ahemenid. Shahbanu era un titlu care însemnă „Doamna Regelui” şi era deţinut de soţia principală a monarhului, mama moştenitorului său. Detaliile despre viaţa lui Cassandane sunt vagi, aceasta fiind cunoscută ca mama celui de-al doilea rege achemidian, Cambyses ÎI (530-522 i. Hr.) şi a surorii sale, mai tarziu soţia sa, Atossa. Potrivit lui Herodot, Cyrus a suferit mult după moartea reginei sale şi a decretat doliu în imperiu pentru şase zile. Se consideră că Cassandane, la fel ca şi soţul ei, a stabilit standardul  modului în care trebuiau respectate reginele persane. De altfel, prima cartă a drepturilor omului a apărut în Persia, sub forma unui cilindru, în anul 539 i.Hr., la ordinele regelui Cyrus cel Mare şi sub influenţa doamnei sale.

Herodot îi înfăţişează în mod obişnuit pe perşi în lux, alături de femeilor lor, nişte manipulatoare care păreau să deţină un control nefiresc asupra bărbaţilor lor. Femeile persane aveau drepturi aproape egale cu bărbaţii şi, în multe cazuri, mai multe libertăţi şi beneficii. Multe femei au exercitat o autonomie aproare totală sau chiar totală, şi-au condus propriile afaceri, au supravegheat bărbaţi la locul de muncă sau au servit ca ofiţeri de comandă în armată. Grecii şi romanii îi înfăţişează frecvent pe persani că fiind dominaţi de femeilor lor, în efortul de a-i face să pară mai slabi în comparaţie cu ei.

Surse: 

Ancient.eu

Tărîţă, O. (2017). „Protocolul Persan de la Cirus cel Mare până la Chosroes I.”

Vă recomandăm să citiţi şi:

Top 10 – Femei Razboinice

Adevarul despre Termopile – cei 300 de spartani

7 greşeli uriaşe care au schimbat soarta lumii

Manevre militare suicidale care au avut în cele din urmă succes