David Ben Gurion, părintele statului Israel

David Ben-Gurion, pe numele său de naștere David Green, a fost fondatorul sionismului laburist și una dintre figurile marcante ale Israelului modern. Principalele sale contribuții au fost înfințarea statului, și consolidarea acestuia din funcția de prim-ministru.

David Green s-a născut la Plonsk(în Imperiul Rus atunci, în zilele noastre în Polonia) în anul 1886, ca al patrulea copil al familiei sale. Părinții faceau parte din clasa de mijloc, fiind deschiși către modernitate și educația laică, după cum avea să se dovedească mai târziu, când Ben-Gurion îi va cere bani tatălui său pentru a se întreține la Istanbul, unde merge pentru a studia dreptul.

• Un râs îngropat alături de patru câini, datând din Epoca Romană, îi nedumerește pe arheologi
• Nicolae Iorga, istoricul savant care s-a lăsat angrenat în manevrele lui Carol al II-lea

Atracția sa pentru Țara Sfântă se vede de la o vârstă fragedă. Cu toate acestea, nu va părăsi orașul său natal până la vârsta de 18 ani, moment în care pleacă la Varșovia pentru prima oară, încercând să își facă un rost în viață. Ruptura de părinți reprezintă un moment marcant în viața oricărui tânăr evreu, cu atât mai mult când destinația sa este un oraș precum Varșovia, un oraș care era deschis tuturor ideologiilor vremii, și, totodată, în interiorul căruia se afla o comunitate considerabilă de evrei.

David Ben Gurion emigrează la scurt timp în Palestina (în 1906), după cum scrie și pe mormântul său. Este relevant faptul că la acea dată Palestina era sub dominație otomană, lucru care îl va influența pe Ben Gurion în alegerea unei tabere în timpul Primului Război Mondial. Însă evoluția neașteptată a războiului l-a pus să să își reconsidere opțiunile, întrucât englezii se hotărăsc să ofere comunității evreiești Declarația Balfour care le permitea în sfârșit crearea unui cămin național evreiesc.

Totodată, otomanii nu simpatizau mișcarea sionistă, obligându-i pe evrei fie să se otomanizeze (să obțină cetățenie, care presupunea și plătirea taxelor și conscripția în armată), fie să părăsească definitiv teritoriul Imperiului Otoman.

Expulzat din Palestina împreună cu toți susținătorii sioniști importanți

Deși susținător al Imperiului Otoman în Palestina și chiar fost student al universității din Istanbul (până la Războiul Balcanic din 1912), nici Ben Gurion nu a fost scutit de aceste măsuri radicale: în 1915 este expulzat din Palestina împreună cu toți susținătorii sioniști marcanți. Totuși, anul 1915 a fost unul benefic pentru viitorul conducător al statului Israel: ajunge la New York.

După ce câștigase două poziții importante în organizația Poalei Zion (o grupare sionistă din Varșovia) în anul imigrării sale în Palestina (1906), Ben Gurion este însărcinat de aceasta să recruteze evrei americani pentru crearea de așezări pe meleagurile istorice prin intermediul organizației omologe din Statele Unite.

Doi ani mai târziu după călătoria sa în SUA are loc revoluția bolșevică(1917), care în mod evident a avut un impact semnificativ atât pentru David Ben Gurion și pentru toată populația evreiască. Odată ce țarul a fost îndepărtat, problema morală care îl împiedica să susțină Antanta a dispărut. Din acest moment, Ben Gurion va începe să urmărească cu interes și uneori cu admirație evoluția sovietelor.

Se declară drept admirator al lui Lenin, pe care îl elogiază de nenumărate ori pentru puterea sa de a schimba cursul istoriei. Uniunea Sovietică va deveni pentru el o combinație de admirație și critică.

Admirația avea ca sursă schimbările considerate revoluționare la vremea respectivă precum: emanciparea femeii, noua direcție culturală etc.

Critica survenea ca urmare a atitudinii nefavorabile a Cominternului în ceea ce privește sionismul: era denunțat ca „aliatul” imperialismului britanic, deci automat anti-comunist și anti-sovietic. Așadar Ben Gurion va pendula între cele două tabere mult timp, până în 1949, când în se hotărăște să se alieze cu blocul vestic.

Contribuția în formarea și consolidarea statului

Cea mai mare realizare a lui Ben-Gurion este cu siguranță fondarea statului Israel și obținerea independenței acestuia ca urmare a victoriei din Războiul de Independență(1948-1949).

Ben-Gurion a fost capabil să vadă în tragedia Holocaustului o oportunitate pentru a atrage opinia publică internațională asupra problemei evreiești din Orientul Mijlociu.

Întreaga lume era sensibilizată de ceea ce se întâmplase în lagărele de muncă și exterminare ale regimul nazist, așadar era posibil ca acest sentiment să fie concretizat într-un mechanism de susținere internațională, favorabil constituirii unui stat.

În plus, majoritatea evreilor care au supraviețuit terorii naziste își exprimau dorința de a emigra în Palestina. Ben-Gurion se baza pe această categorie de evrei, dar și pe cei din Palestina și Statele Unite, pentru a pune presiune la nivel internațional și a forța o decizie în ceea ce privește fondarea unui eventual stat evreiesc. Dar pentru aceasta era nevoie de o majoritate de locuitori evrei, majoritate care putea fi obținută prin primirea zecilor de mii de supraviețuitori ai Holocaustului.

David Ben Gurion, ce ocupa funcția de președinte al Agenției Evreiești pentru Palestina (funcție ce o va ocupa până în 1948, când devine prim-ministru), a reușit să o obțină.

Odată cu rezoluța Națiunilor Unite referitoare la Palestina (care decreta fondarea a două state independente), Ben-Gurion începe să se grăbească, realizând că timpul nu era de partea lui. Începe să achiziționeze tancuri, artilerie și avioane din Cehoslovacia folosindu-se de fonduri obținute de la evreii americani.

Atunci când conflictul cu lumea arabă începe și se câștigă bătălii în favoarea statului, pentru Ben-Gurion era clar că trebuia ales un guvern provizoriu care să funcționeze imediat și să declare independența. Sunt aleși 13 membri, printre care și el, iar după un vot cu șase membri pro și 4 contra, la 14 mai 1948 se ia decizia declarării statului într-un discurs emoționant. Urmată de luni de război greu, declarația fondării statului Israel și-a câștigat dreptul de a exista și pe câmpul de luptă, iar Ben-Gurion a dovedit că este capabil să conducă spre victorie noul stat.

Primul premier din istoria Israelului

David Ben Gurion devine primul prim-ministru din istoria Israelului. Dealungul carierei sale politice a mai ocupat și funcțiile de ministru al Apărării (un minister de o importanță majoră în Israel), ministru de justiție și ministrul transportului, funcții care i-au permis punerea în aplicare a proiectelor sale, printre care se numără și operațiunea „Covorul Magic” (care presupunea aducerea pe calea aerului a evreilor din statele arabe în Israel).

Totodată, a construit rețeaua națională de apă, dar a susținut și fondarea a noi orașe și state, în special în zona Negev.

Moare în data de 1 decembrie 1973, în kibuțul Sde Boker, unde este și înmormântat, alături de soția sa.

Bibliografie

1. Anita Shapira, Ben-Gurion, father of Modern Israel, ed. Yale University Press, 2014
2. Anita Shapira,Labour zionism and the October Revolution, Journal of Contemporary History, Vol. 24, Nr. 4 (Octombrie, 1989)
3. Yaacov N. Goldstein, Labour and Likud: Roots of their Ideological-Political struggle for hegemony over Zionism, 1925-35, Israeli Politics and Society since 1948
4. https://www.jewishvirtuallibrary.org/david-ben-gurion