Home » Istorie » O piatră cu înscrisuri rare a fost găsită în apropiere de locul unei bătălii celebre. Ce simbolizează?

O piatră cu înscrisuri rare a fost găsită în apropiere de locul unei bătălii celebre. Ce simbolizează?

O piatră cu înscrisuri rare a fost găsită în apropiere de locul unei bătălii celebre. Ce simbolizează?
Credit: University of Aberdeen
Publicat: 10.03.2022

Arheologii au descoperit o piatră cu semnele rare în apropierea locului unde se află unul dintre cele mai importante monumente de piatră sculptată descoperite vreodată în Scoția.

Echipa de la Universitatea din Aberdeen a dat peste piatra de 1,7 metri lungime pe câmpul unui fermier, în timp ce efectua cercetări pentru a încerca să înțeleagă mai bine importantul peisaj de la Aberlemno, lângă Forfar. Acolo, au trăit în trecut picții. Aceștia reprezintă o civilizație care a trăit în nordul și estul Scoției de astăzi, în perioada Antichității târzii și a Evului Mediu timpuriu.

În plus, Aberlemno este deja bine cunoscut pentru patrimoniul său, datorită colecției sale de pietre unice, dintre care cea mai faimoasă este o lespede în cruce despre care se crede că reprezintă scene dintr-o bătălie de importanță pentru crearea a ceea ce avea să devină Scoția, bătălia de la Nechtansmere.

Arheologii au efectuat studii geofizice ale solului la începutul anului 2020, în încercarea de a înțelege mai bine istoria pietrelor existente.

„Descoperirea este absolut remarcabilă”

Astfel, aceștia au găsit anomalii care păreau a fi dovezi ale unei așezări. O mică groapă de testare a fost săpată pentru a încerca să stabilească dacă ar putea fi prezente rămășițele unor clădiri, dar, spre surprinderea lor, arheologii au dat direct peste o piatră sculptată cu simboluri specifice picților.

Echipa crede că piatra datează din jurul secolului al V-lea sau al VI-lea și, în ultimele săptămâni, a excavat cu grijă o parte a așezării și a scos-o din locul în care se afla, pentru a afla mai multe despre aceasta.

Profesorul Gordon Noble, care conduce proiectul, spune că a da peste o piatră în cadrul unei săpături arheologice este neobișnuit.

„Sunt cunoscute doar 200 de astfel de monumente. Ele sunt ocazional dezgropate de fermierii care ară câmpurile sau în timpul construcției de drumuri. Să dai peste așa ceva în timp ce săpai o mică groapă de testare este absolut remarcabil. Putem să examinăm și să datăm straturile de sub ea și să extragem informații mult mai detaliate fără a pierde dovezi vitale.”

„Piatra va dezvălui noi informații despre istoria Scoției”

La fel ca și celelalte pietre de la Aberlemno, noua descoperire pare a fi sculptată într-un mod complicat, cu dovezi ale simbolurilor abstracte clasice, inclusiv ovale triple, un pieptene și o oglindă, o semilună și o tijă în formă de V și discuri duble. În mod neobișnuit, piatra pare să prezinte diferite perioade de sculptură, simbolurile suprapunându-se unele peste altele.

Profesorul Noble speră că aceasta ar putea aduce o contribuție semnificativă la înțelegerea semnificației Aberlemno.

„Piatra a fost găsită încorporată în pavajul unei clădiri uriașe din secolul al XI-lea sau al XII-lea. Pavajul includea pietre picte și exemple de artă rupestră din epoca bronzului. În mod interesant, clădirea din secolele XI-XII pare să fie construită direct deasupra unor straturi de așezări care se întindeau până în perioada pictă”, a adăugat el.

„Descoperirea acestei noi pietre-simbol și a dovezilor că acest sit a fost ocupat pe o perioadă atât de lungă va oferi noi perspective asupra acestei perioade semnificative din istoria Scoției”, a concluzionat profesorul, potrivit Phys.org.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Cele mai vechi clădiri ale Emiratelor Arabe Unite, descoperite în urma unor noi săpături arheologice

Arheologii au descoperit o cultură inovatoare, veche de 40.000 de ani, în nordul Chinei

Arheologii au identificat rolul pe care Stonehenge îl avea în măsurarea timpului

Arheologii au descoperit un obiect din lemn inscripționat cu rune rare. Ce simbolizează?

Mihaela Horchidan
Mihaela Horchidan
Mihaela și-a finalizat studiile la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, având experiență în presa online și radio. Curiozitatea, dorința de a afla cât mai multe și pasiunea pentru istorie, ştiinţă şi natură au condus-o către Descopera.ro citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți