Scurtă istorie a steagurilor de pirați. Care erau semnificațiile acestui simbol de temut?

Steagurile sunt folosite în principal ca simboluri internaționale pentru a reprezenta un popor sau o națiune ori pentru comunicații nautice.

Acest lucru nu a fost diferit în ultima parte a Epocii de Aur a Pirateriei, unde steagurile, denumite în mod obișnuit „Jolly Roger”, erau ridicate pentru a identifica o navă sau un individ.

• România, într-un coșmar strategic și militar
• Strategiile complexe din zona Balcanilor: România, victimă în planurile rusești

În timpul Epocii de Aur din jurul anilor 1650 și 1730, pirateria a fost împărțită în trei perioade:

• Perioada Bucaneering, o perioadă în care marinarii francezi atacau coloniile spaniole și transportul maritim în Caraibe și Pacificul de Est;
• Runda Piraților, constând în principal din pirați englezi care au vizat transportul maritim musulman și al Companiei Indiilor de Est în Oceanul Indian și Marea Roșie, indică Heritage Daily;
• Perioada de succesiune post-spaniolă, când marinarii și corsarii anglo-americani care au rămas șomeri la sfârșitul Războiului de Succesiune Spaniolă, s-au transformat în pirați în Caraibe, Oceanul Indian, litoralul de est al Americii de Nord și coasta Africii de Vest;

Steagurile piraților

Una dintre cele mai timpurii descrieri privind steagurile piraților poate fi găsită în „A General History of the Robbers and Murders of the most notorious Pyrates”, publicat în 1724 și scris de căpitanul Charles Johnson, a cărui identitate a fost subiectul dezbaterilor academice. Unii istorici sugerează că autorul ar fi putut fi Daniel Defoe, care a scris romanul „Robinson Crusoe”, sau Nathaniel Mist, un tipograf și jurnalist britanic căruia i se atribuie „Mist’s Weekly Journal”.

Cartea oferă un statut mitic vieții și exploatărilor unor pirați infami precum: Charles Vane, Edward Teach – Barbă Neagră, Calico Jack Rackham, Anne Bonny, Mary Read, William Kid, Edward Ned Low, Henry Every și Philip Roche.

De asemenea, „Istoria generală” prezintă cititorilor multe trăsături ale pirateriei care au devenit comune în literatura și legendele asociate, cum ar fi noțiunea de pirați care îngroapă comori și numele drapelului pirat, fiind numit „Jolly Roger” de către piratul galez Bartholomew Roberts și piratul englez Francis Spriggs.

Semnificațțiile steagului

În timp ce ambii căpitani au folosit același nume pentru steagurile lor, modelele steagurilor erau foarte diferite, ceea ce sugerează că numele era un termen generic pentru steagurile negre ale piraților, mai degrabă decât un nume pentru orice design specific de steag.

O altă referință la „Bătrânul Roger” poate fi găsită într-un raport de știri din 1723 în Weekly Journal sau British Gazetteer, care descrie: „Steagul lor negru, sub care au comis o multitudine de acte de piraterie, a fost fixat pe un colț al spânzurătorii. Avea în el portretul morții, cu o clepsidră într-o mână și o săgetă în cealaltă, lovind într-o inimă, și trei picături de sânge. Acest steag a fost numit Bătrânul Roger și noi spuneam că au trăit și murit sub el.” Unul dintre cele mai asociate modele „Jolly Roger” este simbolul craniului și oaselor încrucișate, care a devenit sinonim cu reprezentările moderne ale piraților în literatură și filme.

Este posibil ca designul să provină din standardul negru musulman folosit de pirații barbari care operau din Africa de Nord – deși relatările contemporane se referă la simbolul afișat în principal pe un steag verde, în timp ce o altă relatare timpurie poate fi găsită în „Bibliothèque nationale de France” din 1687, care înregistrează un design cu craniu și oase încrucișate folosit pe un steag roșu de către pirații de pe uscat.

Designul steagului

O altă utilizare timpurie a designului este documentată în „Registrele Amiralității Britanice” din 1700, unde fregata HMS Poole, a intrat în contact cu o navă de pirați comandată de căpitanul Emanuel Wynn și care naviga sub un steag descris ca: „un steag de negru, cu cap de moart alb și oase încrucișate în zbor”, în general considerat de mulți istorici a fi primul steag definitiv al piraților care să înfățișeze oase încrucișate.

Până la sfârșitul Războiului de Succesiune Spaniolă din 1714, mulți corsari s-au orientat către piraterie și și-au decorat steagurile cu propriile lor modele și variante ale lui Jolly Roger – unii adoptând un amestec de culori pentru a se identifica sau a comunica pe mare. Navele piraților ar arbora în mod normal un steag fals sau ar naviga fără culori până când își aveau prada în raza de tragere. Apoi ridicau Jolly Roger, adesea simultan cu o lovitură de avertizare, care ar fi putut oferi navelor țintă posibilitatea de a decide să se predea fără luptă.

Să navigheze cu un Jolly Roger a fost o modalitate fiabilă de a se dovedi ca pirat, doar un pirat ar îndrăzni să navigheze astfel, deoarece capturarea ar fi însemnat o condamnare la moarte.

Vă mai recomandăm și:

Conspirație anti-Putin (DOCUMENTAR)

Castelul Frankenstein, locul de naștere al unui alchimist excentric și posibila inspirație pentru un roman celebru

Telescopul Webb, pe cale să privească în „Ochiul lui Sauron”, unul dintre cele mai strălucitoare obiecte din Univers

Sfatul lui Albert Einstein pentru Marie Curie în 1911 este extrem de relevant chiar și în zilele noastre