Regele Ferdinand: Cât timp va rămâne un soldat şi un drapel român, eu voi rămâne alături de ei, oricare ar trebui să-mi fie soarta

În urma ieșirii Rusiei bolșevice din Primul Război Mondial, România a fost constrânsă să semneze un armistițiu cu Puterile Centrale la Focșani, pe data de 9 decembrie 1917. Armistițiul punea capăt luptelor, dar era doar prima etapă pentru încheierea unei viitoare păci. O pace pe care România o negocia dintr-o poziție de inferioritate. Tocmai de aceea, guvernul român condus de Ionel Brătianu a încercat cât a putut de mult să tergiverseze începerea negocierilor de pace cu Puterile Centrale. În schimb, liderul conservator Take Ionescu a susținut ca Armata Română să continue lupta cu Puterile Centrale, iar regele Ferdinand să se pună la adăpost, părăsind țara. Reacția monarhului nu s-a lăsat prea mult așteptată.

Răbdarea Puterilor Centrale cu guvernul condus de Ionel Brătianu avea să se termine la sfârşitul lunii ianuarie a anului 1918.

• Secretul extincției neanderthalienilor: Care ar fi fost o posibilă cauză pentru dispariția speciei?
• Nimeni nu a știut semnificația acestei pietre romane. Până acum!

Atunci, generalul Constantin Prezan, șeful Marelui Cartier General al Armatei Române, a primit de la generalul german August von Mackensen, conducătorul trupelor de ocupație ale Puterilor Centrale din România, „invitația” să trimită de urgență delegați la Focșani, deoarece „condițiile care existau la încheierea armistițiului s-au schimbat” şi, prin urmare, „era nevoie ca el să fie pus de acord cu noua situaţie”.

„Puterile Centrale, nevoite să cunoască fără întârziere intențiile guvernului român”

Conducerea României de atunci și-a dat seama că Puterile Centrale vor forța negocierile pentru semnarea unei păci. În fruntea delegației române, la Focșani a fost trimis generalul Alexandru Lupescu.

Delegatul generalului Mackensen, după ce a arătat că situația României pe front s-a înrăutățit, „fiindcă rușii au plecat”, iar Armata Română a trimis trupe în Basarabia, i-a declarat că Puterile Centrale nu au abuzat până atunci de superioritatea lor, „fiindcă poartă viitorului României un interes deosebit”. Dar că, România nu mai poate prelungi la infinit armistițiul. În opinia Puterilor Centrale, sosise momentul ca Executivul român să-și precizeze atitudinea și intențiile.

Generalul Lupescu a afirmat că el are numai instrucții de ordin pur militar. A doua zi, delegatul german i-a înmânat o notă prin care delegația română era rugată ca în termen de patru zile să se întoarcă la Focșani cu reprezentanţii guvernului, deoarece Puterile Centrale „erau nevoite să cunoască fără întârziere intențiile guvernului român”.

Război sau pace?

În faţa acestui ultimatum nu mai era posibilă nici o tergiversare. România fie urma să reînceapă luptele, fie urma calea negocierilor de pace.

„Brătianu ne-a convocat de urgență pe noi, colegii săi liberali, spre a ne da părerea, care era de fapt precizată încă de la armistițiu, iar ultimele evenimente nu făcuseră decât să o confirme. Era, evident, identică cu aceea a lui Brătianu, şi anume: noi, guvernul care am hotărât şi condus războiul alături de aliaţi, urma să ne retragem, iar Regele să cheme un alt guvern, pentru a negocia cu Puterile Centrale şi, prin prelungirea acestor negocieri, prin întârzierea, dacă nu prin eventuala neratificare a acestei păci, să câștigam timp.

În acest interval, salvându-ne Dinastia, ființa de Stat şi armata, vom putea aștepta desfășurarea evenimentelor şi, întrucât această desfășurare nu se poate face decât în sensul victoriei definitive a aliaților, la momentul oportun vom putea relua armele, păstrându-ne locul nostru alături de ei. (…)

Cu alte cuvinte, Brătianu se menținea strict la planul pe care îl concepuse din toamnă şi de la executarea căruia nu se abătuse nici o clipă”, nota I.G. Duca, ministru al Instrucțiuni Publice și Cultelor în guvernul condus de Ionel Brătianu.

Pe de lată parte, conservatorii lui Take Ionescu susțineau ideea continuării luptelor cu Puterile Centrale și chiar o retragere a armatei și autorităților române în Rusia.

Regele Ferdinand: Cât timp va rămâne liber un petec al teritoriului naţional, eu voi rămâne acolo

Pentru a hotărî calea ce trebuia urmată, a avut loc un Consiliu de miniștri sub conducerea Regelui Ferdinand. Discuțiile din această întâlnire au fost relatate de I. G Duca.

„După ce Brătianu şi Take Ionescu au expus tezele lor şi s-a putut constata neputința unei înţelegeri, acesta din urmă a propus Regelui să dea ordin oștirii de a lupta, iar dânsul să plece.

Regele a răspuns că respinge o asemenea propunere, că s-a gândit mult în ultima vreme la ceea ce este de făcut în situația groaznică în care ne zbatem, că, dacă ţara crede că trebuie luptat până la ultimul om, este gata să o facă, dar cu el în mijlocul trupelor lui. Să îndemne pe soldați să lupte, iar el să treacă graniţa, i se pare un act de dezertare pe care nu îl va îndeplini niciodată.

Foarte mișcat, având lacrimile în ochi, Regele a adăugat: `Hotărârea mea în această privință este irevocabilă. Cât timp va rămâne liber un petec al teritoriului naţional, eu voi rămâne acolo, cât timp va rămâne un soldat şi un drapel român, eu voi rămâne alături de ei, oricare ar trebui să-mi fie soarta!`

În faţa acestei impresionante şi mișcătoare declarațiuni, Take Ionescu, care avea simțul realităților, a plecat capul”.

A doua zi, guvernul condus de Ionel Brătianu și-a dat demisia. Noul guvern condus de generalul Alexandru Averescu urma să desfășoare negocierile de pace cu Puterile Centrale.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Puterile Centrale, „victimele” unei ample operațiuni de diversiune dusă de Guvernul român

Puterile Centrale, șah la regele Ferdinand și regina Maria

Puterile Centrale, în derută după moartea regelui Carol I

Ionel Brătianu, omul în fața căruia Antanta a șovăit, iar Puterile Centrale s-au amăgit