Ionel Brătianu, omul în fața căruia Antanta a șovăit, iar Puterile Centrale s-au amăgit

Despre rolul pe care l-a jucat liberalul Ionel Brătianu în Primul Război Mondial, istoricii români au tot scris. Dar cum privesc istoricii străini personalitatea lui Ionel Brătianu și rolul acestuia în politica externă a acelor vremuri?

Cu siguranță, una dintre cele mai bune cărți despre participarea României la Primul Război Mondial îi aparține istoricului american Glenn E. Torrey. Cartea sa poate fi considerată o adevărată piatră de temelie atunci când vine vorba despre studiul luptelor românilor în Marele Război. Cum l-a caracterizat Glenn E. Torrey pe liderul liberal și pe premierul Ionel Brătianu, cel care a condus destinele României în Primul Război Mondial, aflați în cele ce urmează:

• România, într-un coșmar strategic și militar
• Strategiile complexe din zona Balcanilor: România, victimă în planurile rusești

Se spune că prim-ministrul (Ionel Brătianu – n.n.), un admirator al lui Cesare Borgia, îl ‘citea pe Machiavelli noaptea ca să-i aplice principiile ziua’. Era cu siguranță cel mai potrivit pentru disimularea diplomatică necesară liniștirii Puterilor Centrale în timp ce negocia cu Antanta condițiile și momentul intrării României în război. Înfățișat ca ‘una dintre cele mai complexe personalități ale României’, Brătianu reprezenta o enigmă pentru marea masă a românilor, rezervat și distant ca un sfinx. În cercul de elită al politicii românești, era ‘adorat de colaboratori și atacat cu vehemență de adversari’. Lua decizii exasperant de încet. Toate repercusiunile posibile erau ‘examinate, reexaminate și răsexaminate’ cu atenție. Odată, i-a declarat unui reporter de la ‘Time’: ‘Încerc să las pe mâine greșelile pe care oamenii îmi spun că ar trebui să le fac azi’ ”.

Brătianu, surprins deseori cu o carte de istorie în mână

„Musafirii îl găseau adesea cu o carte în mână; de cele mai multe ori, era o carte de istorie. Fascinat de analogiile istorice, asemăna lupta României pentru unitate națională cu cea a Italiei. ‘Va veni vremea’, îi spunea el ministrului francez Camille Blondel, în noiembrie 1912, ‘când edificiul Austro-Ungariei va fi distrus… de aceea trebuie să fim pregătiți, să-i primim pe frații noștri din Transilvania’.

Începutul războiului în 1914 l-a convins pe Brătianu că acea vreme venise. Credea că este sortit să îndeplinească un rol istoric în acest proces. Incapacitatea regelui Ferdinand de a juca un rol activ în politica externă i-a permis lui Brătianu să exercite o adevărată dictatură. Negocia direct cu reprezentanții Marilor Puteri de la București, ocolind serviciul diplomatic român. (…)

Brătianu exercita un control similar asupra altor sfere ale vieții politice româneşti prin intermediul Partidului Liberal și al unui grup format din rude și prieteni apropiați.

Nu avea intenția să meargă la război până când nu existau „75 de șanse dintr-o sută de a învinge”

Cu sprijinul regelui și al unei largi majorități liberale în Parlament, Brătianu a început în 1914 un atent și temeinic proces de pregătire a României în vederea participării la lichidarea Austro-Ungariei. Principala lui problemă internă era existența unei coaliții de politicieni și intelectuali care, după ce primele bătălii demonstraseră că Dubla Monarhie era slabă și că Germania nu era invincibilă, au cerut invadarea imediată a Transilvaniei.

Brătianu, care era conștient de vulnerabilitatea poziției strategice a României și de faptul că țara nu era pregătită din punct de vedere militar, știa că o eventuală invazie s-ar fi încheiat în mod sigur cu un dezastru. Aşa cum îi spusese cândva ministrului francez, el nu avea intenția să meargă la război până când nu existau ‘75 de șanse dintr-o sută de a învinge’. Principala problemă diplomatică a lui Brătianu era aceea de a negocia cu Antanta o alianță care să asigure că România își va atinge obiectivele în cazul participării la război, dar și să evite o ruptură cu Puterile Centrale.

Brătianu, ‘un maestru de primă clasă al jocului diplomatic’, și-a ascuns atât de bine adevăratele intenții, încât Antanta a șovăit, iar Puterile Centrale s-au amăgit până în ultima clipă”. (Glenn E. Torrey, România în Primul Război Mondial, Editura Meteor Publishing, București, 2014)

Vă recomandăm să citiți și:

Nicolae Gane, primarul scriitor care a adus tramvaiul și apa la Iași

Cum au gândit liberalii viitorul politic al României Mari

Petre Sebeșanu Aurelian, primul economist și agronom din Academia Română

Grigore Procopiu: „Partidul Liberal e dator să dea țării o îndrumare, larg, dar adevărat democratică”

Ion Ghica, boierul liberal care susținea apariția unei industrii naționale

Vila Florica, locul de suflet al Brătienilor unde s-au luat mari decizii pentru soarta României

Vasile Lascăr, omul care a pus bazele poliției române moderne

Cum i-a impresionat liberalul Ionel Brătianu pe liderii Antantei

Ion Gheorghe Duca: „Am fost primul ministru care după Unire a mers în Transilvania”

I. G. Duca, marele om de stat care a sfârșit tragic

Vintilă Brătianu și politica liberală „prin noi înșine”

Constituția liberală din 1923 și „spiritul unei democrații desăvârșite”

Spiru Haret, matematicianul care a renunțat la o carieră academică de succes în Occident pentru a ridica România din analfabetism

Ion Nistor, artizanul unirii Bucovinei cu România, închis forțat la Sighet pentru că a fost ministru

Ion C. Brătianu și cea mai lungă guvernare din istoria democratică a României

Un moment cheie în istoria României: Ionel Brătianu la Conferința de Pace de la Paris

Ionel Brătianu, patriarhul României Mari