Trădătorul român care a fost făcut „canalie” chiar de cei la care trădase

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Trădarea colonelului Alexandru D. Sturdza, din Primul Război Mondial, a avut multiple fațete. După ce a dezertat de pe front în februarie 1917, fiul fostului premier, Dimitrie A. Sturdza, și ginere al altui prim ministru, Petre P. Carp, colonelul Alexandru D. Sturdza s-a implicat în acțiuni profund ostile României. Rămâne însă antologică întâlnirea din februarie 1918 dintre colonelul Sturdza și un fost elev de-al său. Până și un ofițer german și-a cerut scuze și l-a denumit pe Sturdza drept o „canalie”.

Imediat după ce a dezertat la germani în Primul Război Mondial, colonelul Sturdza a încercat să îi convingă, prin lansare de manifeste, și pe alți soldați români să îl urmeze. Însă, niciun militar român nu a răspuns chemării trădătorului. Dar Sturdza nu s-a lăsat intimidat de acest insucces.

În primăvara anului 1917, colonelul Sturdza s-a deplasat în lagărele din Germania și Austro-Ungaria, unde erau ținuți prizonierii români. Dorea să recruteze un corp de voluntari din prizonierii români, care să lupte împotriva… Armatei Române. Puțini l-au urmat, ba mai mult, într-unul din lagăre a fost scuipat și vehement admonestat de soldații români aflați în prizonierat.

Sturdza, consultant al germanilor

După ce revenit la București în vara anului 1917, Sturdza a fost deosebit de activ. Legat de prezența lui în Capitala țării, Alexandru Marghiloman nota impresia generală a bucureștenilor că se căutau ofițeri români „pentru a fi trimiși ca emisari pe lângă soldații noștri din Moldova, spre a-i decide să se predea”. În acele zile se desfășurau luptele de Mărăști, Mărășești și Oituz.

Tot Sturdza a fost un fel de consultant al germanilor pe probleme de mare importanță. De exemplu, germanii l-au consultat și pe Sturdza înainte de declanșarea negocierilor pentru încheierea unui armistițiu cu România. Acesta critica ideea unor negocieri de pace separată cu România, ce urma să mențină dinastia de Hohenzollern pe tronul țării.

Înainte să înceapă negocierile pentru parafarea unei păci între Puterile Centrale și România, în ianuarie 1918, Sturdza le spunea germanilor că, în opinia sa, autoritățile române refugiate la Iași încă mai credeau în victoria Antantei. Și avea dreptate.

După ce au început negocierile pentru parafarea unei păcii, Alexandru Sturdza s-a aflat în prejma germanilor chiar la Buftea, locul în care se desfășurau tratativele. Constantin Argetoianu povestește, în memoriile sale, un episod bizar ce îl are protagonist pe Sturdza.

La acel moment, Argetoianu ocupa postul de ministru al Justiției în guvernul condus de generalul Alexandru Averescu și era implicat și el în negocierile cu Puterile Centrale de la Buftea. Maiorul Toma Dumitrescu l-a întâlnit pe Sturdza, în ziua de 23 februarie 1918 (stil vechi), în birourile comandamentului armatei germane.

O întâlnire urâtă între un profesor și un fost elev…

Dumitrescu tocmai ce intrase în biroul maiorului german Hel. Acolo, pe un scaun se găsea Sturdza, fostul său profesor din Școala Militară. A fost, după cum a notat Argetoianu, un moment greu pentru cei trei ofițeri. Sturdza a ieșit fără să salute; nici Dumitrescu nu a salutat. Sesizând momentul ciudat, ofițerul german a reacționat și l-a făcut „canalie” pe Sturdza.

„Maiorul (Toma n.r.) Dumitrescu a întâlnit azi la O.K.M., unde era chemat de serviciul lui, pe Alexandru Sturdza, trădătorul. Intrase în biroul ajutorului lui Hell, pe un scaun în fața biroului sta Sturdza, Dumitrescu fusese elevul lui; a fost un moment greu pentru amândoi şi pentru ofițerul prusian. Sturdza a ieșit fără să salute.

Bineînțeles că nu salutase nici Dumitrescu: ‘Pricep sentimentele d-tale, domnule maior. Din nenorocire, necesitățile războiului ne obligă să frecventăm câteodată şi asemenea canalii. Vă rugăm a primi scuzele noastre’”, povestește întâmplarea Constantin Argetoianu.

Un trădător rămâne un trădător...

Afirmațiile maiorului german denotau răceala manifestată de germani și de austro-ungari pentru modul în care a acționat colonelul Sturdza. Chiar și în ochii lor, un trădător rămânea un trădător, indiferent de motivele invocate de dezertor.

Era clar că germanii nu agreau trădătorii, dar îi foloseau pentru atingerea unor interese de moment. „Ei l-au primit, sperând că vor rezolva o problemă militară presantă, dar în sinea lor l-au privit cu multă condescendenţă”, scrie istoricul militar Petre Otu.

Faptul că Alexandru D. Sturdza era simpatizat de unele cercuri politice germane nu poate fi însă negat. De altfel, autoritățile germane au insistat ca în textul tratatului de pace negociat la Buftea să fie inclusă și o prevedere legată de o amnistie generală de care ar fi beneficiat şi Alexandru D. Sturdza. O asemenea clauză nu a fost însă acceptată de partea română.

După ce Alexandru Marghiloman a preluat șefia guvernului român, germanii au întreprins tot felul de presiuni asupra sa pentru ca Alexandru Sturdza să poată păstra gradul de colonel. Nici aceste presiuni nu și-au îndeplinit țelul.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Colonelul trădător Sturdza, la un pas de a fi linșat de prizonierii români din lagărele germane

Numele unor mari generali români, vehiculate în trădarea colonelului Sturdza. Cine sunt?

Cum și-a pregătit colonelul Sturdza trădarea. Generalul Averescu: „Are calități, defectele însă precumpănesc”

Castelul Sturdza de la Miclăușeni, una dintre cele mai frumoase clădiri din Iași