Cercetătorii au găsit fosilele unui cangur super-musculos care țopăia în trecut prin Australia

17 04. 2024, 15:00

Pământul era cândva plin cu megafaună. Registrul fosilifer este plin de păsări uriașe precum Heracles inexpectatus din Noua Zeelandă, lemuri gigantici în Madagascar, reptile marine mari care ar face de râs șerpii de mare de astăzi. Paleontologii au descoperit acum dovezi pentru trei specii neobișnuite de canguri uriași fosilizați în Australia și în Noua Guinee de astăzi. Cum arăta cangurul musculos din trecut?

Creaturile sunt descrise într-un studiu publicat în jurnalul Megataxa și indică faptul că aceste specii erau probabil mult mai diverse în ceea ce privește forma, gama de habitate și metoda de sărit.

„Cangurii vii sunt oricum animale remarcabile, așa că este uimitor să ne gândim la ceea ce ar fi putut face acești canguri uriași ciudați”, a declarat Isaac Kerr, coautor al studiului, doctorand la Universitatea Flinders (Australia).

Cele trei specii noi îi aparțin unui gen de canguri uriași dispăruți numit Protemnodon, care au trăit cu cinci milioane până la aproximativ 40.000 de ani în urmă. Cangurul musculos ar fi arătat oarecum similar cu cangurii uriași moderni, dar în general erau mai scunzi și mai musculoși. Unele specii aveau aproximativ 50 de kilograme, dar altele erau de două ori mai mari decât cei mai mari canguri vii de astăzi.

Fosilele de Protemnodon sunt destul de comune în Australia, dar în trecut au fost găsite sub formă de oase individuale în loc de schelete complete. Acest lucru a făcut dificilă determinarea de câte specii existau și cum diferă în ceea ce privește zona geografică, mișcarea și dimensiunea.

„Fosilele acestui gen sunt răspândite și sunt găsite în mod regulat, dar de cele mai multe ori nu ai nicio modalitate de a fi sigur la ce specie te uiți”, a spus Gavin Prideaux, coautor al studiului și paleontolog la Universitatea Flinders, citat de PopSci.

Cum arăta cangurul musculos ce țopăia prin Australia cu zeci de mii de ani în urmă?

Pentru acest studiu, echipa a putut folosi mai multe schelete fosilizate complete de cangur din Lacul Callabonna din Australia de Sud, ceea ce i-ar putea ajuta pe oamenii de știință să obțină o imagine mai clară despre acești cangurul musculos. Cercetătorii au analizat, de asemenea, toate speciile cunoscute de Protemnodon și au constatat că acestea erau foarte diferite între ele. Animalele s-au adaptat pentru a trăi în diferite medii și chiar aveau metode diferite de a sări.

Una dintre noile specii se numește Protemnodon viator. Cuvântul viator înseamnă „călător” sau „pelerin” în latină. Acest marsupial rătăcitor era mult mai mare decât alți canguri uriași cunoscuți, cântărind până la 170 de kilograme. Potrivit echipei, asta înseamnă aproximativ de două ori mai mult decât cel mai mare cangur roșu masculin viu.

Protemnodon viator era, de asemenea, probabil bine adaptat la habitatul său arid din centrul Australiei. A trăit într-o zonă geografică mai mică decât cangurii roșii de astăzi. În plus, avea membre lungi și putea sări rapid și eficient.

Canguri cu patru picioare

O altă nouă specie se numește Protemnodon mamkurra și leagă paleontologii de astăzi de un savant faimos din trecut. Paleontologul și naturalistul britanic Sir Richard Owen a inventat termenul „dinozaur” în 1842, dar a descris și prima specie de Protemnodon în 1874.

Când a găsit pentru prima dată aceste fosile de canguri gigantice, el a urmat o abordare științifică comună la acea vreme. S-a concentrat în principal pe dinții fosilizați, observând diferențe ușoare între dinții specimenelor sale. În cele din urmă, a descris șase specii de Protemnodon, iar studii ulterioare au rafinat unele dintre primele sale descrieri. El a sugerat, de asemenea, că unele sau toate speciile de Protemnodon aveau patru picioare. Deși nu toate au, acest studiu este de acord că una dintre speciile sale, Protemnodon anak, probabil a avut patru picioare.

„Studiul nostru sugerează că acest lucru este valabil doar pentru trei sau patru specii de Protemnodon, care s-ar fi mișcat într-un fel similar cu un quokka sau un Potorous, adică prin sărituri pe patru picioare uneori și sărituri pe două picioare alteori”, a spus Kerr.

„Noul Protemnodon mamkurra descris este probabil o specie dintre acestea. Un cangur mare, dar cu oase groase și robuste, probabil că era destul de lent și ineficient. Poate că sărea doar rar, poate doar când era speriat”, adaugă cercetătorul.

Cangurul musculos ar fi continuat să trăiască în alte zone după ce a dispărut din Australia

Cea mai bună dintre aceste specii fosile provine din Peștera Green Waterhole din Australia de Sud-Est, pe teritoriul poporului Boandik. Numele speciei mamkurra înseamnă „cangur mare” și a fost aleasă de bătrânii Boandik și de experții în limbaj din Burrandies Corporation.

Potrivit lui Kerr, este neobișnuit ca un singur gen de cangur să trăiască în medii atât de variate. „De exemplu, diferitele specii de Protemnodon sunt acum cunoscute pentru a fi locuit într-o gamă largă de habitate, de la centrul arid al Australiei până la munții cu ploi abundente și pădurile din Tasmania și Noua Guinee”, spune Kerr.

A treia nouă specie se numește Protemnodon dawsonae. Este cunoscută din mai puține fosile decât celelalte două, așa că este mai mult un mister. Echipa crede că era probabil un săritor la viteză moderată și potențial similar cu actualul wallaby de mlaștină. Specia a fost numită în onoarea paleontologului australian Lyndall Dawson.

Deși majoritatea speciilor au dispărut acum aproximativ 40.000 de ani pe teritoriul principal al Australiei, acestea ar fi trăit mai mult în Noua Guinee și Tasmania. Studiile viitoare ar putea aduce mai multă lumină asupra dispariției lor, deoarece aceasta este un mister paleontologic în curs de desfășurare.

Vă recomandăm să citiți și:

Înmormântarea alături de animalul de companie era un obicei important pentru pre-romani

Câte piramide egiptene există?

Cel mai mare clește de crab fosilizat descoperit vreodată are 8 milioane de ani

Ce arată semințele și fructele din „casa” lui Goliat despre ritualurile filistenilor?