Cum s-au răzbunat germanofilii pe membrii guvernul român care au hotărât intrarea în război împotriva Puterilor Centrale

Intrarea României în Primul Război Mondial, la 27 august 1916, a fost decisă de către guvernul condus de Ionel Brătianu. Imediat după ce au preluat puterea în Rusia, Lenin și bolșevicii pe care îi conducea au cerut Puterilor Centrale încheierea unei păci. Rămasă singură pe Frontul de Est, România a fost obligată să solicite un armistițiu și apoi să încheie o pace extrem de nefavorabilă cu Puterile Centrale. Semnarea Păcii de la București din 7 mai 1918 a fost un moment dramatic pentru România. Puterile Centrale nu s-au mulțumit doar să scoată România din război, ci au căutat să se răzbune și pe membrii guvernului Brătianu.

În urma semnării Păcii de la București, România suferea multiple pierderi teritoriale, dar și economice.

• Istoria furtului celui mai celebru chip
• Cum arătau scuturile folosite de romani în luptă acum 1.800 de ani?

România era obligată să cedeze Puterilor Centrale Dobrogea, dar și trecătorile din Munții Carpați.

În ceea ce privește clauzele economice impuse țării, acestea echivalau practic cu o pierdere a independenței României. E de înțeles de ce mulți români își puneau toate speranțele într-o evoluția favorabilă Antantei a luptelor ce se desfășurau în primăvara și vara anului 1918 pe Frontul de Vest.

Cum a început prigonirea membrilor guvernului ce a fost condus de Ionel Brătianu

În țară, împotriva membrilor fostului guvern condus de Ionel Brătianu începea o întreagă campanie de intimidare și de prigonire. Puterile Centrale doreau ca membrii guvernului din 1916, condus de Ionel Brătianu, să părăsească teritoriul României.

„În sfârșit, ostracizarea s-a manifestat şi sub forma injoncţiunii de a părăsi ţara. Guvernul (în primăvara și vara anului 1918, guvernul României a fost condus de Alexandru Marghiloman, n.r.) ne-a comunicat că Puterile Centrale cer ca Brătianu, Take Ionescu şi prietenii lor să se expatrieze, prezența lor fiind de natură să împiedice restabilirea liniştei interne şi a bunelor relații dintre România şi foștii ei inamici.

Lui Brătianu i s-a adăugat că, dacă pleacă, va scăpa de darea în judecată, altminteri trebuie să considere ca inevitabilă condamnarea lui. Brătianu a răspuns că el nu va părăsi ţara în nici un caz, dar că chiar dacă ar fi fost hotărât s-o părăsească, acum va rămâne în orice caz fiindcă nu vrea ca Puterile Centrale să-și închipuie că îi e frică de o dare în judecată. El așteaptă cu fruntea sus verdictul poruncit de inamic şi știe că politica lui se va judeca după rezultatele ei finale, nu după resimţămintele unor învingători vremelnici.

S-a întocmit o listă la Bucureşti, cu care Marghiloman a venit la Iaşi. Ea cuprindea câteva zeci de persoane printre care mi se făcea cinstea să figureze şi numele meu”, nota I.G. Duca, și el ministru în guvernul lui Ionel Brătianu din 1916, care a luat decizia ca România să între în război de partea Puterilor Centrale.

Take Ionescu pleacă din România

Marea majoritate a membrilor guvernului lui Ionel Brătianu a refuzat să părăsească țara. Au fost însă și câteva excepții notabile. Unul dintre cei care au luat drumul străinătății a fost Take Ionescu, însoțit de Nicolae Titulescu. Decizia lui Take Ionescu putea fi considerată surprinzătoare, însă în spatele ei se ascundeau multe motive, atât personale, cât și politice.

„Bineînţeles, şi eu şi toţi prietenii noştri am refuzat categoric să luăm drumul străinătății. Nu tot astfel a făcut Take Ionescu. El s-a grăbit să declare că e gata să plece. Mai multe motive îl îndemnau să ia această atitudine, s-o ia chiar cu un vădit entuziasm. Întâi, încă din toamnă, ideea lui fixă era să plece. `Aci ştiu dinainte că nu pot face nimic, în Occident, în Franţa, în Anglia sunt convins că pot aduce încă mari servicii cauzei noastre`.

În al doilea rând, Take Ionescu, s-o mărturisim sincer, era omul aventurilor entuziaste, nu al suferințelor restriştei. Perspectiva de a cădea sub vindicta lui Marghilo- man şi a lui Mackensen, perspectivă care pe noi ne lăsa perfect indiferenți, pe el îl agita peste măsură. Ea depășea ceea ce îi puteai cere; şi în al treilea rând dragostea juvenilă şi entuziasta sa dragoste pentru viitoarea sa soţie, doamna Cordescu, îl stăpânea până într-atâta încât ar fi dat totul ca să se întâlnească cu ea. Or, ea era de câteva luni deja în Franţa.

Faţă de această stare de spirit a lui, însuşi Brătianu l-a sfătuit să plece şi au stabilit de comun acord atitudinea pe care va avea-o pe lângă Aliaţi, limbajul pe care îl va ține la Paris şi la Londra. Inutil să mai spun că odată ajuns acolo, sub imboldul ambiţiei sale personale şi al intrigilor prietenilor săi, a rupt orice solidaritate cu Brătianu (…)”, menționează I.G. Duca.

Bombardați cu ouă stricate

Puterile Centrale au pus la dispoziția celor care au dorit să părăsească România un tren special și le-au rezervat călătoriilor un „tratament” aparte. Trenul avea să fie „bombardat” cu ouă stricate de germanofili.

„Deocamdată Puterile Centrale au organizat un tren special care să ducă pe aceşti indezirabili români în Elveţia.

După lungi discuţiuni şi diverse amânări, trenul a plecat abia la începutul lui iunie (1918, n.r.). Trecând prin gara Ploieşti, s-a făcut lui Take Ionescu o violentă manifestaţiune ostilă. Vagonul şi chiar persoana lui au fost bombardate cu ouă clocite.

Germanofilii din teritoriul ocupat voiau să arate astfel cotropitorilor indignarea publicului românesc faţă de unul dintre autorii războiului. O inutilă pagină de rușine din trista carte scrisă de germanofili pe vremea glorioasă a luptelor noastre pentru întregirea neamului!”, mai consemna plin de amărăciune I.G. Duca.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Puterile Centrale, „victimele” unei ample operațiuni de diversiune dusă de Guvernul român

Puterile Centrale, șah la regele Ferdinand și regina Maria

Regele Carol I, presat de Puterile Centrale. „Considera că războiul va fi scurt, iar cucerirea Parisului inevitabilă”

Ionel Brătianu, omul în fața căruia Antanta a șovăit, iar Puterile Centrale s-au amăgit