Când a apărut primul dinozaur cu sânge cald?

Capacitatea de a-și regla intern temperatura corpului, în loc să se bazeze pe soare, ar fi putut apărea pentru prima dată la dinozauri acum aproximativ 180 de milioane de ani, lucru care a coincis cu o perioadă climatică extremă. Care a fost primul dinozaur cu sânge cald?

Inițial, se credea că dinozaurii erau creaturi cu sânge rece. Numele lor înseamnă „șopârle înfricoșătoare”, iar șopârlele trebuie să se încălzească la soare pentru a-și ridica temperatura sângelui. Această idee a fost pusă sub semnul întrebării odată cu descoperirea unor specii de dinozauri care trăiau aproape de poli, supraviețuind în condiții de iarnă pe care reptilele moderne nu le-ar putea suporta.

• Un cap-trofeu vechi de secole din Peru dezvăluie cum se raportau comunitățile antice la dizabilități
• Această creatură asemănătoare unui păianjen se târa pe pământ acum 100 de milioane de ani

Timp de ani de zile, dezbaterea dacă dinozaurii aveau sângele cald sau rece a fost una dintre cele mai aprinse în paleontologie, scrie IFL Science.

Când a apărut primul dinozaur cu sânge cald?

Acum, există un consens larg că unii dinozauri, dar nu toți, aveau sânge cald (erau endotermi). Până la urmă, acum știm că păsările fac parte din clada Dinosauria, dar șopârlele nu fac parte. Deoarece dinozaurii ancestrali aveau aproape sigur sânge rece, acest lucru ridică întrebarea „când a apărut primul dinozaur cu sânge cald?”. Analizarea perioadei în care au colonizat pentru prima dată regiunile mai reci ar putea oferi răspunsul.

Primele oase atât de la teropode, cât și de la Ornithischia, două dintre cele trei ramuri principale ale dinozaurilor, apar în regiunile reci în Jurasicul timpuriu, raportează dr. Alfio Alessandro Chiarenza, de la University College London (Anglia). Nu a fost detectată nicio prezență echivalentă de la sauropode, făcând mai probabil faptul că termoreglarea nu evoluase pe această ramură decât pe cel că reconstrucțiile noastre de temperatură au fost greșite.

„Analizele noastre arată că preferințele climatice diferite au apărut printre principalele grupuri de dinozauri în jurul timpului evenimentului Jenkyns, acum 183 de milioane de ani, când activitatea vulcanică intensă a dus la încălzirea globală și la extincția grupurilor de plante”, a spus Chiarenza.

Schimbări de mediu

O perioadă de temperaturi ridicate ar putea părea un catalizator improbabil pentru dezvoltarea capacității de a supraviețui în condiții reci, dar se pare că așa a fost.

„În acest timp, au apărut multe grupuri noi de dinozauri. Adoptarea endotermiei, poate ca rezultat al acestei crize de mediu, le-ar fi putut permite teropodelor și Ornithischia să prospere în medii mai reci, permițându-le să fie foarte activi și să-și susțină activitatea pe perioade mai lungi, să se dezvolte și să crească mai repede și să producă mai mulți urmași”, a continuat Chiarenza.

Deși cele mai faimoase teropode sunt T. Rex și Velociraptorii, coautoarea dr. Sara Barela, de la Universidade de Vigo (Spania), a notat că păsările sunt și ele teropode, adăugând că „studiul nostru sugerează că reglarea unică a temperaturii la păsări și-ar putea avea originea în această epocă a Jurasicului timpuriu”.

În jurul acestei perioade, sauropodele au crescut la dimensiuni uriașe, ceea ce poate fi o altă consecință a schimbărilor de mediu în curs.

Cum a evoluat primul dinozaur cu sânge cald?

Ca dovadă suplimentară pentru afirmația lor că sauropodele nu au învățat să se termoregleze în timp ce unii membri ai fiecăreia dintre celelalte ramuri au făcut-o, autorii notează că sauropodele erau comune în câmpiile aride. Acest lucru respinge ideea că au evitat polii deoarece se bazau pe alimentele bogate disponibile în pădurile tropicale. Dacă nu lipsa apei a împiedicat expansiunea lor spre poli, frigul pare explicația evidentă. Pe de altă parte, văzând prădătorii teropode îndreptându-se spre poli nu le-ar fi oferit multe stimulente sauropodelor să-i urmeze.

Sauropodele au ajuns în cele din urmă mai aproape de poli în timpul Cretacicului, așa cum se vede în exemplul lui Patagotitan, un candidat pentru cel mai mare animal terestru care a existat vreodată. Totuși, lumea în ansamblu era mai caldă în timpul Cretacicului timpuriu decât în Jurasic, iar fosilele de plante găsite în locații similare cu titanozaurii implică temperaturi medii anuale de 10-15 °C.

Autorii propun că, deși sauropodele puteau supraviețui la latitudini mari în Cretacic, nu se descurcau bine în nordul îndepărtat, poate pentru că încă erau mai puțin adaptate decât Ornithischia, care le-au depășit. Dimensiunea enormă pe care o atinseseră sauropodele până în acest punct i-ar fi putut ajuta pe membrii lor cei mai mari să supraviețuiască aproape de polul sudic în Cretacic, deoarece toată acea masă termică le-ar fi menținut temperatura corpului relativ stabilă peste noapte.

Deși studiul sugerează că păsările au dobândit sângele cald foarte devreme, mamiferele probabil le-au întrecut cu 50 de milioane de ani.

Studiul este publicat în Current Biology.

Vă recomandăm să citiți și:

De ce au dispărut vânători-culegătorii din Europa?

Test de cultură generală. Cât de veche este specia Homo sapiens?

Un șarpe enorm din India antică era mai lung decât un autobuz

Oamenii trăiau într-un tub de lavă în urmă cu 7.000 de ani în Peninsula Arabică