Leif Eriksson, omul care a ajuns în America cu cinci secole înainte de Columb

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Istoria îl reține pe Erik cel Roșu ca pe întemeietorul coloniilor nordice din Groenlanda, dar adevărata extensie a acestei povești începe cu fiul său, Leif Eriksson, un personaj mai puțin spectaculos ca temperament, dar incomparabil mai important ca impact. Fără Leif, aventura nordică în Atlanticul de Nord ar fi rămas probabil limitată la Islanda și Groenlanda. Prin el, însă, europenii au ajuns pentru prima dată, documentat istoric și arheologic, pe țărmurile Americii de Nord.

Leif s-a născut în jurul anului 970, cel mai probabil în Islanda, înainte ca familia lui să se stabilească definitiv în Groenlanda. A crescut într-o lume a frontierelor instabile, a coloniilor fragile și a navigațiilor riscante, într-un spațiu în care hărțile erau mai degrabă povești transmise din gură în gură decât instrumente reale de orientare. Dacă Erik cel Roșu era cunoscut pentru temperamentul său conflictual, Leif pare să fi fost o fire mai temperată, mai pragmatică și mai atentă la echilibru.

O parte importantă a formării lui a avut loc în Norvegia, unde a ajuns la curtea regelui Olaf Tryggvason, în jurul anului 999. Acolo, Leif a fost convertit la creștinism și a primit misiunea de a duce noua credință înapoi în Groenlanda. Această dimensiune religioasă a vieții sale este adesea trecută în plan secund, dar ea va avea consecințe concrete: sub influența lui, în colonia nordică va fi ridicată una dintre primele biserici creștine ridicate de europeni în America de Nord, la Brattahlið, reședința familiei sale.

Drumul care avea să-l ducă însă dincolo de Groenlanda nu a pornit dintr-un plan grandios de explorare, ci dintr-o combinație de zvonuri, întâmplări și oportunități. Se știa deja în lumea nordică despre existența unor pământuri aflate mai la vest. Un negustor numit Bjarni Herjólfsson zărise cu ani înainte niște țărmuri necunoscute, dar nu debarcase niciodată acolo. Leif a fost cel care i-a cumpărat corabia și a decis să refacă traseul.

În jurul anului 1000, Leif Eriksson a pornit spre vest și a ajuns pe o succesiune de țărmuri pe care sursele nordice le vor numi Helluland, Markland și, în cele din urmă, Vinland. Helluland, „Ținutul pietrelor plate”, este asociat astăzi cu insula Baffin; Markland, „Ținutul pădurilor”, corespunde probabil coastelor Labradorului; iar Vinland, cel mai sudic și mai important dintre aceste teritorii, este plasat de majoritatea cercetătorilor în zona actualei Newfoundland. Acolo, la L’Anse aux Meadows, arheologii au descoperit în anii 1960 urmele clare ale unei așezări nordice, inclusiv clădiri, unelte, cuie de fier și structuri identice cu cele din Groenlanda și Islanda. Este, până astăzi, singura dovadă arheologică certă a prezenței vikinge în America de Nord și confirmă că povestea lui Leif Eriksson nu este doar legendă.

Așezarea din Vinland nu a fost o colonie durabilă. A funcționat probabil ca o bază sezonieră, un punct de explorare și aprovizionare, folosit câțiva ani și apoi abandonat. Relațiile cu populațiile locale, numite în sursele nordice skrælingi, au fost tensionate și, în cele din urmă, violente, iar numărul mic al nordicilor și distanța uriașă față de Groenlanda au făcut imposibilă menținerea unei prezențe permanente.

Leif însuși nu pare să fi revenit de multe ori în Vinland. După întoarcerea în Groenlanda, el a preluat un rol important în conducerea comunității și s-a ocupat de consolidarea coloniei. Sursele îl descriu ca pe un om respectat, echilibrat și mai degrabă administrator decât aventurier care, spre deosebire de tatăl său, ori de alți membri ai familiei, Leif nu este asociat cu acte de violență spectaculoasă sau conflicte interne.

Expedițiile către Vinland au fost continuate de alți membri ai familiei, inclusiv de fratele său Thorvald, dar și de Thorfinn Karlsefni, un negustor islandez bogat care s-a căsătorit cu Gudrid, văduva fratelui lui Leif, și care a condus cea mai ambițioasă tentativă de colonizare vikingă în America de Nord. Niciuna dintre aceste încercări nu a reușit însă să transforme explorarea într-o așezare stabilă, iar continentul avea să rămână în afara lumii europene pentru încă aproape cinci secole.

Paradoxal, importanța lui Leif Eriksson nu a fost recunoscută mult timp în afara lumii nordice. Când Columb a ajuns în Caraibe, în 1492, Europa nu mai avea nicio memorie vie a acestor expediții vikinge. Ele supraviețuiseră doar în manuscrise islandeze și în tradiții locale.

Abia în secolul al XX-lea, odată cu descoperirile arheologice din Canada, Leif Eriksson a fost repus în locul care îi aparține: acela al omului care a arătat că Atlanticul de Nord putea fi traversat și că lumea cunoscută se întindea dincolo de țărmurile Groenlandei. În istoria explorării, Leif Eriksson rămâne o figură discretă, dar fundamentală: un om care nu a schimbat imediat lumea, dar care a deschis, fără să știe, una dintre cele mai mari porți din istoria omenirii.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Leif-Erikson

https://www.nationalgeographic.com/history/history-magazine/article/vikings-saga-first-nations-canada-north-america

https://www.rug.nl/research/centre-for-isotope-research/echoes/media/news/2021/europeans-in-the-americas-1000-years-ago?lang=en

Vă mai recomandăm să citiți și:

Freydís Eiríksdóttir, fiica lui Erik cel Roșu: eroina și criminala din spatele mitului viking

Un mormânt „senzațional” din Epoca Vikingă i-a uimit pe arheologi

Aproape tot ce credem că știm despre vikingi este greșit, susțin istoricii

Erik cel Roșu, omul care a „inventat” Groenlanda și a deschis drumul spre America