Home » Istorie » O nouă analiză confirmă vârsta celor mai vechi urme umane din America de Nord

O nouă analiză confirmă vârsta celor mai vechi urme umane din America de Nord

O nouă analiză confirmă vârsta celor mai vechi urme umane din America de Nord
Foto: US Geological Service/Wikimedia Commons, Domeniul public
Publicat: 20.06.2025

Cât de vechi sunt cele mai vechi urme umane din America de Nord? Încă nu știm cu exactitate când au ajuns primii oameni în Americi, însă avem dovezi clare că oameni se aflau pe teritoriul actual al statului New Mexico acum aproximativ 23.000 de ani.

Singurele urme lăsate de acești misterioși călători din trecut sunt câteva amprente de pași, iar deși unii cercetători au pus la îndoială vechimea acestora, un nou studiu confirmă că cele mai vechi urme umane au fost făcute cu 10 milenii înainte de apariția primei culturi majore din America de Nord.

Urmele au fost descoperite într-un strat de sediment care a fost cândva albia unui curs de apă, într-un loc numit White Sands. Acestea sunt cele mai vechi urme umane cunoscute de pe continent, cu un avans considerabil față de orice altă descoperire. În 2021, cercetătorii au datat semințele și polenul din același strat, obținând o vechime cuprinsă între 23.000 și 21.000 de ani. Totuși, această concluzie a fost contestată.

„O parte din critică a venit din ideea că plantele analizate ar fi absorbit apă veche”, a explicat profesorul Vance Holliday, de la Universitatea din Arizona (SUA). Cu alte cuvinte, unii specialiști au susținut că apa conținea izotopi radioactivi mai vechi decât stratul de sediment, ceea ce ar fi dus la o datare eronată. Această ipoteză a permis păstrarea ideii că primii oameni ar fi ajuns în America de Nord în jur de cu 14.000 de ani în urmă, odată cu apariția culturii Clovis în evidențele arheologice.

Cât de vechi sunt cele mai vechi urme umane din America de Nord?

Însă în 2022, Holliday a revenit în zona White Sands pentru a studia un alt sit, aflat într-un fost lac secat, la câțiva kilometri de urmele originale. Aici, a făcut o descoperire neașteptată: „Unele dintre straturile cu urme umane sunt de culoare roșie și pot fi urmărite cu ochiul liber până la locul unde lucram noi în albia lacului”, a povestit el pentru IFLScience.

Aceste straturi roșii, aflate între depuneri de ghips alb, argile verzi și mâl negru, s-au dovedit a fi formate din material adus de vânt din munții din apropiere. Ele ofereau oportunitatea de a data direct stratul în care se aflau amprentele. Rezultatele au arătat o vechime cuprinsă între 22.400 și 20.700 de ani, în deplin acord cu estimările anterioare.

În total, 55 de probe au fost datate cu carbon radioactiv, în trei laboratoare și de către două echipe de cercetare independente, toate confirmând aceeași fereastră temporală. „Este un rezultat remarcabil de consecvent”, a declarat Holliday.

O enigmă a rămas, totuși, nerezolvată

Dar deși vârsta urmelor a fost stabilită clar, apare o altă enigmă: cine erau acești oameni? Nu există artefacte sau urme culturale care să ateste o prezență umană organizată la o asemenea vechime. „Sunt cu 10.000 de ani mai vechi decât Clovis, iar pentru perioada respectivă nu avem niciun fel de dovezi clare ale prezenței umane în Americi. Nu avem nicio tradiție biologică, nicio tradiție materială. Și dacă ar fi existat o locuire continuă, te-ai fi așteptat să găsești tot mai multe urme în timp. Dar pur și simplu nu apar”, a spus Holliday.

Asemenea unei povești preistorice în care Cenușăreasa a lăsat doar pantoful, cercetătorii nu știu nimic despre acești oameni, în afară de dimensiunea tălpilor lor. „Tot ce putem spune e că mergeau din punctul A în punctul B, dar nu știm unde era A și nici unde era B”, a mai spus el.

Speculând asupra absenței unor dovezi culturale, Holliday consideră că explicația cea mai simplă e că aceste populații timpurii au fost izolate și nu au supraviețuit. „Din punctul meu de vedere, pare că mici grupuri de oameni au ajuns în America de Nord, dar s-au stins. Abia cu cultura Clovis vedem o adaptare puternică, la scară continentală, care le-a permis oamenilor să se stabilească și să prospere”, a concluzionat cercetătorul.

Studiul a fost publicat în revista Science Advances.

Vă recomandăm să citiți și:

Care a fost cea mai lungă migrație preistorică a omenirii? Distanța parcursă este uimitoare!

În anul 536 d.Hr. a început o perioadă mizerabilă din istoria omenirii

Un celebru mormânt, care l-ar fi adăpostit pe tatăl lui Alexandru cel Mare, ascunde cu totul altceva

Arheologii au aflat originea lamelor de obsidian folosite de azteci în timpul ritualurilor

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Unde este cel mai lung drum drept din Europa și cine l-a construit?
Unde este cel mai lung drum drept din Europa și cine l-a construit?
Românii și preferințele culinare: Care oraș din România este „capitala șaormei”?
Românii și preferințele culinare: Care oraș din România este „capitala șaormei”?
Cum și-a salvat Pământul apa de la distrugere totală în urmă cu 4,6 miliarde de ani
Cum și-a salvat Pământul apa de la distrugere totală în urmă cu 4,6 miliarde de ani
Sonda MAVEN se rotește neputincioasă după ce s-a pierdut contactul
Sonda MAVEN se rotește neputincioasă după ce s-a pierdut contactul
Controversele din spatele unei legende științifice. Louis Pasteur: ce ne spun caietele sale secrete despre etica științei
Controversele din spatele unei legende științifice. Louis Pasteur: ce ne spun caietele sale secrete despre etica științei
Electrocasnicele obișnuite emit particule nocive în cantități uriașe, arată un studiu
Electrocasnicele obișnuite emit particule nocive în cantități uriașe, arată un studiu
Cactusul care înflorește doar o dată pe an: o poveste despre frumusețe efemeră și misterul naturii
Cactusul care înflorește doar o dată pe an: o poveste despre frumusețe efemeră și misterul naturii
Stilul personal ca mecanism de adaptare în perioade de instabilitate socială
Stilul personal ca mecanism de adaptare în perioade de instabilitate socială
Mimica facială prezice alegerile oamenilor, arată un nou studiu
Mimica facială prezice alegerile oamenilor, arată un nou studiu
Efectul placebo și nocebo: cum așteptările noastre pot vindeca sau îmbolnăvi corpul
Efectul placebo și nocebo: cum așteptările noastre pot vindeca sau îmbolnăvi corpul
8 moduri în care alcoolul îți afectează corpul. De ce nici consumul moderat nu este lipsit de riscuri?
8 moduri în care alcoolul îți afectează corpul. De ce nici consumul moderat nu este lipsit de riscuri?
Copacul Prometeu, vechi de 4.900 de ani, a fost cândva cel mai bătrân din lume. Ce soartă a avut?
Copacul Prometeu, vechi de 4.900 de ani, a fost cândva cel mai bătrân din lume. Ce soartă a avut?
De ce s-ar putea să nu ne dăm seama niciodată dacă Inteligența Artificială devine conștientă?
De ce s-ar putea să nu ne dăm seama niciodată dacă Inteligența Artificială devine conștientă?
Japonezii dau în judecată Guvernul din cauza schimbărilor climatice
Japonezii dau în judecată Guvernul din cauza schimbărilor climatice
România și alte șase țări europene, responsabile de 90% din produse contrafăcute reținute în UE
România și alte șase țări europene, responsabile de 90% din produse contrafăcute reținute în UE
Cele mai căutate joburi în 2025. Ce domeniu i-a atras cel mai mult pe români?
Cele mai căutate joburi în 2025. Ce domeniu i-a atras cel mai mult pe români?
Unul dintre medicii care au salvat vieţi la Revoluţie: „Gărzile patriotice căutau terorişti printre răniţi. Aaa, are unghiile tăiate. Păi cine poate să aibă unghiile tăiate? Un terorist”
Unul dintre medicii care au salvat vieţi la Revoluţie: „Gărzile patriotice căutau terorişti printre răniţi. Aaa, ...
Un astronom celebru de la Harvard spune că o navă extraterestră a ajuns lângă Pământ
Un astronom celebru de la Harvard spune că o navă extraterestră a ajuns lângă Pământ