Promisiuni, presiuni și planuri secrete: „Trebuie să câștigăm timp”. Strategia Austro-Ungariei față de România

În decembrie 1914, Europa era deja afectată de cinci luni de confruntările din Primul Război Mondial. Însă luptele nu aveau loc doar între soldați, ci și între diplomații taberelor implicate. Miza acestor încleștări între diplomați era convingerea statelor care își declaraseră neutralitatea să se alăture uneia dintre părți. În acest context, România era curtată prin diverse promisiuni pentru a intra în război. Totodată, însă, erau pregătite și planuri pentru a neutraliza România. Cum arată unul dintre aceste planuri?

Consiliul de Coroană desfășurat la Sinaia, la 3 august 1914, a hotărât ca România să rămână neutră la începutul Primul Război Mondial, respingând intenția regelui Carol I de a intra în conflict de partea Puterilor Centrale.

• Putere, paranoia și vânătoare în vremea lui Ceaușescu
• De la batjocura „Furnicii” la scandalul moștenirii. Ioan Kalinderu, bufonul presei și testamentul rupt

Cei mai mulți lideri politici s-au pronunțat în favoarea neutralității, deși la acel moment România era membră a Triplei Alianțe (Germania, Austro-Ungaria, Italia). Însă, tratatul de alianță obliga România să intervină într-un conflict militar doar dacă unul dintre membrii era atacat.

Cum Austro-Ungaria atacase Serbia, România nu era obligată de clauzele tratatului să intre în război. La rândul ei, Italia își proclamase și ea neutralitatea.

„În România există doar două curente, cei care vor să ne atace imediat și cei care vor să mai aștepte”

Anunțul neutralității a fost bine primit și de societatea românească, mai ales că marea majoritatea nutrea sentimente pentru Antanta (Franța, Marea Britanie și Imperiul Țarist). De altfel, faptul că o parte semnificativă a societății, precum și numeroși lideri politici, susțineau cauza Antantei era cunoscut atât în Austro-Ungaria, cât și în Germania.

Astfel, ambasadorul austro-ungar la București, Ottokar Czernin, îi trimitea, la mijlocul lunii decembrie 1914, o telegramă secretă ministrului de Externe de la Viena, Leopold Berchtold, în care îl informează despre ultimele evoluții politice legate de România.

„Situația la fel de neclară ca înainte din România, care ne poate aduce peste noapte un eventual atac din partea `aliatei` noastre, necesită, firește luarea tuturor măsurilor care să ne poată asigura.

Așa cum am avut deja onoarea să vă raportez de mai multe ori, aici există de fapt doar două curente mari și late – asta dacă facem excepție de Carp, Marghiloman și alte câteva personalități izolate.

Primul curent este format din cei care vor să ne atace imediat, ceilalți spun că nu a venit încă momentul, trebuie să se mai aștepte până când va fi clar că nu mai suntem în stare să ne apărăm. În ultima categorie intră factorii decidenți ai regatului, inclusiv cuplul regal și Brătianu (Ionel, primul-ministru al României, n.r.); aceștia sunt aşa-numiții `bine intenționați`”, scria Ottokar Czernin.

„Trebuie să încercăm să câștigăm timp”

Czernin i-a prezentat apoi ministrului de Externe austro-ungar măsurile pe care le puteau întreprinde pentru a amâna o eventuală intrarea a României în război împotriva Austro-Ungariei.

„Dintre două rele – transmitea Czernin – , sigur că aceștia (cei care vor să mai aștepte, n.r.) reprezintă răul cel mai mic, așa că trebuie să încercăm să câștigăm timp în speranța ca evoluția de pe teatrele de război va clarifica situația în favoarea noastră”.

Apoi ambasadorul austro-ungar îi propunea ministrului de Externe de la Viena un plan de măsuri în acest scop, sintetizat în cinci puncte.

Primul punct era asigurarea transporturile austro-ungare pe Dunăre, astfel încât să fie cât mai puțin dependenți de România.

Al doilea punct era legat tot de Dunăre. Prin flota turco-germană, Puterile Centrale trebuiau să împiedice transporturile rușilor pentru sârbi efectuate din portul de la Reni.

A treia măsură o privea pe Bulgaria. Această țară trebuia determinată să ia o atitudine clară față de România, „în sensul ca liderii de la Sofia trebuie să declare așa: războiul României împotriva noastră (a Austro-Ungariei, n.r.) va însemna și un război al României cu Bulgaria”.

Al patrulea punct ținea de Turcia. Austro-Ungaria, și în special Germania, trebuiau să determine Turcia să trimită o amenințare României cu referire precisă la Constanța.

Manipularea opiniei publice românești prin frică

În ultimul punct al planului era descrisă o tehnică de manipulare prin frică a opiniei publice românești. În România trebuia indusă credința că trupele germane se află deja în Transilvania.

„Armata germană are aici un prestigiu incomparabil mai mare decât al nostru – preciza Czernin – pentru că acești români nu sunt în stare să priceapă ce fapte mărețe a realizat și încă realizează armata noastră împotriva forțelor mult superioare ale rușilor, dar victoriile inițiale asupra francezilor și victoriile lui Hindenburg le impun respect.

Ar fi suficient să se trimită 200 sau 300 de soldați germani la Brașov și Predeal. Acest lucru se va afla imediat aici și vestea s-ar deplasa cu iuțeala vântului și ar fi suficient de mult susținută de noi, chiar mult exagerată, ca de altfel tot ceea ce se întâmplă în aceste timpuri învolburate, și aici ar trezi categoric impresia că în afară de trupele noastre, în Transilvania se află două sau trei corpuri de armată germane gata să-i primească cum se cuvine pe români. Aceste lucruri i-ar mai răcori pe eroii de la București”.

Toate strategiile puse la cale de austro-ungari nu au putut împiedica intrarea României în război alături de Antanta. La 27 august 1916, ora 21:00, ambasadorul român la Viena, Edgar Mavrocordat, îi înmâna ministrului de Externe austro-ungar declarația de război. Imediat trupele române au intrat în Transilvania.

Vă mai recomandăm să citiți și: