Zilele prăbușirii: Destrămarea României în cronica regelui Carol al II-lea

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Analiza „Însemnărilor zilnice” ale regelui Carol al II-lea din perioada premergătoare ultimatumului sovietic din 26 iunie 1940 evidențiază o deteriorare accelerată a contextului militar internațional. În acest cadru tensionat, jurnalul suveranului devine tot mai frecvent dominat de referiri la amenințările care se conturau și se intensificau la adresa României. Rămâne însă întrebarea în ce măsură Carol al II-lea percepea aceste riscuri ca fiind reale și iminente, dincolo de filtrul informațiilor și al propriilor sale interpretări politice.

La sfârșitul lunii mai 1940, regele Carol al II-lea privea cu tot mai multă neliniște prăbușirea frontului aliat din Franța. Armatele franceze și britanice erau încercuite la Dunkerque, iar ofensiva germană părea imposibil de oprit. Singurul motiv de optimism venea din nordul Europei, unde trupele aliate debarcate în Norvegia reușiseră să recucerească orașul Narvik din mâinile germanilor.

• Prestigiul său a fost nemaiîntâlnit în perioada Renascentistă. El a scris primul tratat modern de politică
• Între ocupația germană și haosul rusesc: „România părea să fie pe moarte lângă uriașa Rusie”

„De pe frontul din Flandra, situația Aliaților devine tragică. Ostende, Bruges, Lille au fost cucerite, iar Dunkerque, ultimul lor plămân, este sub focul artileriei. Totuși, în Norvegia au avut un succes, Narvik a fost, în sfârșit, cucerit”, nota Carol al II-lea în jurnalul său la 29 mai 1940.

Ziua următoare aduce însă vești și mai îngrijorătoare. Monarhul urmărea cu atenție evoluția războiului și spera încă că Italia fascistă va evita intrarea în conflict împotriva Franței.

„Știrile ce ne vin sunt din ce în ce mai proaste – scria regele. Cercul împrejurul Dunkerque-ului se strânge tot mai mult, depășește orice imaginație infernul din acel sector. Știrile arată că Italia tot mai mult se hotărăște să intre în acțiune, dar, totuși, sunt unele simptome care mă fac să cred că tot n-o va face.”

La 1 iunie 1940, Carol al II-lea află despre evacuarea trupelor aliate de pe plajele de la Dunkerque, pe care o consideră o acțiune „eroică”. În zilele următoare, concluzia sa devine tot mai clară: Franța se afla într-o situație disperată, iar informațiile de pe front confirmau agravarea rapidă a dezastrului militar.

„Tătărăscu este foarte îngrijorat de cele ce se întâmplă la graniță”

Primul semnal major de alarmă pentru România consemnat în luna iunie apare pe data de 7, chiar în timpul „Serbărilor Restaurației”. În acea seară, premierul Gheorghe Tătărescu îi comunică regelui că Uniunea Sovietică își continua concentrările de trupe la granița României, începute încă din primăvară. În același timp, și Ungaria își mobiliza armata, semn că pericolele externe pentru România deveneau tot mai evidente.

„La (ora, n.r.) 19, Tătărăscu, ca să-mi spuie că este foarte îngrijorat de cele ce se întâmplă la graniță: mobilizarea aproape completă a Ungariei și continuarea concentrărilor sovietice.

El crede că este necesar de a se mobiliza tot sub formă de concentrare încă 8 divizii, așa încât să avem un total de 23 pe picior de război, gata pentru orice împrejurare. Va costa, însă, o grămadă de bani, dar eu nu pot lua răspunderea de a zice nu și răspunsul meu este că autoritățile competente și direct răspunzătoare să ieie măsurile ce le cred de cuviință”, scria Carol al II-lea.

Ultimul 8 iunie sărbătorit

La 8 iunie 1940, Carol al II-lea aniversa zece ani de la revenirea sa pe tronul României. Spre deosebire de anii precedenți, când „Serbările Restaurației” erau marcate prin ceremonii grandioase și ample manifestații propagandistice, contextul internațional transforma aniversarea într-un moment apăsător. Europa era dominată de ofensiva germană, Franța se afla în pragul colapsului, iar amenințările la adresa României deveneau tot mai evidente. În aceste condiții, festivitățile au fost organizate într-o formă mult mai restrânsă decât în anii anteriori, atmosfera fiind dominată mai degrabă de neliniște decât de triumfalism.

„Iată că a și sosit această zi – nota regele – , care însemnează 10 ani de domnie, 10 ani de trudă, de muncă și de griji fără sfârșit. Am conștiința că am făcut tot ce puterile mele mi-au permis să fac și că, prin lovitura de Stat de acuma doi ani, am scăpat țara de la pieire.

Ce ar fi fost astăzi, în aceste zile așa de îngrijorătoare, dacă am fi trăit sub imperiul dezmățului partidelor, prea numeroase. Dar, în acest timp, dacă n-ar fi fost aceste vremuri grele și cerințele enorme ale înzestrării Armatei, ce nu s-ar fi făcut! Manifestațiuni foarte multe de simpatie din toate colțurile și din toate straturile. Hotărârea de a nu se face mari serbări a fost nu se poate mai bine primită de toți și a adăugat la seriozitatea sărbătoririi”.

Ziua fatidică de 26 iunie 1940

Miercuri, 26 iunie 1940, o zi care avea să marcheze dramatic istoria României, Carol al II-lea nota în jurnalul său că Marele Stat Major intrase în stare de alertă încă din ziua precedentă, pe fondul temerilor privind un posibil atac sovietic.

Temerile aveau să se confirme rapid: peste doar câteva ore, România primea ultimatumul Uniunii Sovietice prin care i se cerea cedarea Basarabiei și a nordului Bucovinei.

„Ultimul, (primit în audiență, n.r.) Tătărăscu. A fost, pare-se, azi-seară, o panică la Marele Stat-Major, care se așteaptă cât mai curând la un atac din partea Sovietelor. El îmi expune un întreg program de reforme sociale cu care sunt, în principiu, de acord. Pe urmă, îmi vorbește, din nou, de necesitatea de a face o remaniere ministerială, în care să intre și elemente naționaliste. Proiectul este frumos, dar tare mi-e teamă că gardiștii nu-l vor primi”, scria Carol al II-lea înainte ca România Marea să se destrame.

Vă mai recomandăm să citiți și:

România lui Carol al II-lea, între prudență și amenințarea germană

Carol al II-lea, în fața furtunii: „Dușmanul public nr. 1 este URSS”

Mareşalul Averescu, eroul care a reprimat răscoala ţăranilor şi l-a ajutat pe Carol al II-lea să instaureze dictatura

Finlanda sub asediu și temerile României lui Carol al II-lea