Finlanda sub asediu și temerile României lui Carol al II-lea

La aproape trei luni după ce Adolf Hitler a invadat Polonia, declanșând cel de-Al Doilea Război Mondial, Iosif Stalin a hotărât să atace Finlanda. La 30 noiembrie 1939, aproape o jumătate de milion de soldați sovietici au trecut granița și au invadat micul stat nordic, dând startul unui conflict surprinzător prin disproporția forțelor implicate. Evoluțiile de pe frontul finlandez au fost urmărite cu mare atenție și de regele Carol al II-lea, în contextul în care România se afla într-o situație geopolitică extrem de vulnerabilă.

După invazia Armatei Roșii în Finlanda, o țară cu doar 3,7 milioane de locuitori, puțini mai credeau că micul stat nordic ar putea rezista colosului sovietic.

• Masacrul din Cușma: capriciile de vânător ale lui Ceaușescu
• Mica Înţelegere, alianţa promiţătoare a României care a fost distrusă într-o singură zi

Chiar și comandanții de la Moscova erau convinși că vor obține o victorie rapidă și decisivă. Toți aveau să se înșele amarnic.

Finlanda a opus în Războiul de Iarnă o dârză rezistență armatei sovietice și i-a produs mari pierderi. Însă, pe măsură ce timpul trecea și neprimind ajutoare din partea altor state, Finlanda a fost constrânsă să se așeze la masa de negociere. În urma rezistenței acerbe, Finlanda a obținut o pace onorabilă.

„Vine știrea tristă că Finlanda, nemaiputând rezista, a acceptat să încheie pacea”

Toate aceste evenimente erau urmărite cu îngrijorare și de regele Carol al II-lea. Iată ce nota regele, la începutul lunii martie 1940, despre confruntarea dintre Finlanda și Uniunea Sovietică:

„Marți, 5 martie (…). Vine știrea tristă că Finlanda, nemaiputând rezista, a acceptat să încheie pacea în condițiuni cu mult mai grele decât acelea ce i se ceruseră la începutul conflictului. Criminala în aceasta este Suedia, care, de teama Germaniei, a refuzat orice concurs. Cred că URSS va fi așa de exigentă încât chiar această pace nu se va putea face”.

Trei zile mai târziu, pe 8 martie, Carol scrie din nou în jurnalul său despre tratativele de pace dintre Finlanda și Suedia:

„Chestiunea Finlandei este la ordinea zilei. Ea pare a fi la capătul puterii sale de rezistență, neprimind la timp ajutoarele suficiente și atitudinea Suediei fiind dubioasă față de ea. În consecință, dorește încheierea păcii cu Sovietele și, deci, au început conversațiile prin intermediul Suediei. Însă condițiunile URSS sunt mult mai dure decât la începutul ostilităților. Anglo-francezii împing la încheierea păcii, germano-suedezii și ei.

Am impresia că, dacă [finlandezilor] li se cere prea mult, vor continua lupta, cu atât mai mult că li s-a refuzat, până acuma, un armistițiu, până la iscălirea preliminariilor”.

Pacea ruso-finlandeză și România

Pe 10 și 11 martie, Carol al II-lea leagă în jurnalul său tema tratativelor ruso-finlandeze de România.

„Pe eşichierul mondial, fapte importante sunt că tratativele URSS cu Finlanda se duc la Moscova, dar nu se știe despre ele nimica precis. Pe urmă, așa, din senin, Ribbentrop (ministrul de Externe al Germaniei naziste, n.r.) s-a dus la Roma, unde are întrevederi cu Ducele (Mussolini). Aceasta mă îngrijorează și nu știu ce să însemneze. Numai să nu fie o presiune ca Italia s-o mai slăbească cu acțiunea împotriva Sovietelor ori este, oare, numai o presiune asupra Marii Britanii s-o lase mai moale cu chestia cărbunelui. În câteva zile se va putea vedea clar”, scria Carol al II-lea în jurnalul său.

Doar o zi mai târziu, pe 11 martie, face o nouă consemnare în jurnal pe tema negocierilor ruso-finlandeze:

„Tratativele ruso-finlandeze nu prea sunt concludente, după câte se pare din știrile ce le avem. În toată lumea e îngrijorată în această direcție. Simpatie pentru finlandezi și teama ca succesul URSS să nu fie prea mare. Hotărât, pentru interesele noastre, e mai bine ca lupta să continuie, căci dacă se face pace este un câștig de prestigiu pentru Soviete, care ne pot prilejui neplăceri și, mai ales, îngrijorări”.

Pe 13 martie, Carol face o nouă însemnare legată de Finlanda, în jurnal, în care se arată deosebit de îngrijorat.

„Acceptarea de către finlandezi a păcii cu Sovietele pune probleme noi și îngrijorătoare. (…) În tot cazul, această chestie finlandeză arată, din nou, carență din partea Aliaților și provoacă o neîncredere în ei. Faptul că Finlanda n-a cerut un ajutor efectiv din partea lor poate să arate că nu țin să se angajeze în politica lor sau poate că n-au voit să se strice cu Germania (…)

Iscălirea acestei păci va pune și pentru noi probleme grave, căci, cu toată bătaia primită, prestigiul Sovietelor va crește și mi-e teamă că tonul lor față de noi va crește simțitor. Trebuie să fim cu ochii în patru și să continuăm cu organizarea apărării naționale”.

„Cine se scuză se acuză”

După ce Finlanda a ratificat pacea cu Uniunea Sovietică, Carol al II-lea face în jurnalul său un aspru rechizitoriu aliaților care nu au intervenit în ajutorarea statelor agresate.

„Finlanda a ratificat pacea cu URSS. Suferă importante pierderi de teritoriu. Cel puțin si-a păstrat armata intactă, cât a rămas după pierderile destul de mari care le-a avut de suferit. Se vorbește de 15.000 ofițeri, ceea ce este enorm pentru o armată așa de mică. De punct de vedere politic însă, consecințele pot fi incalculabile.

Germano-rușii au câștigat o mânecă, mai ales din cauza pierderii de prestigiu a Aliaților. După Cehoslovacia, Polonia și, azi, Finlanda, n-au putut fi ajutate la timp, din cauza inactivității și tergiversărilor franco-britanice. Acest fapt a produs un val de neîncredere în ei, îndeosebi la neutri, cari, astfel, pot deveni mai binevoitori față de Germania.

Chiar în țările lor, în presă și în Parlament, este un iureș de reproșuri care eu le găsesc justificate și care în zadar încearcă să le explice guvernele prin tot felul de scuze, care pot avea o bază juridică, dar în nici un caz una morală. Niciodată zicătoarea `Qui s’excuse s’accuse` (cine se scuză se acuză) n-a fost mai adeverită”.

Îngrijorările lui Carol al II-lea nu au fost neîntemeiate. La scurtă vreme după pacea cu Finlanda, sovieticii au început să ridice în mod public „problema Basarabiei”, iar România nu era pregătită de o confruntare.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cum a petrecut regele Carol al II-lea sfârșitul anului 1939 și începutul anului 1940

Baletul diplomatic făcut de Carol al II-lea între Hitler și aliați

Dragoste și intrigi în vremuri de pace și război: Carol al II-lea și Elena Lupescu

Cum a obligat-o Carol al II-lea pe sora-sa, principesa Ileana, să părăsească România