Utilizatorii Samsung vor fi nevoiţi să plătească ceva ce până acum era gratis

21 11. 2018, 15:00

Samsung a început să trimită notificări utilizatorilor de Galaxy S9 şi Note9 informându-i că începând cu momentul în care telefoanele vor face trecerea la Android 9.0, temele gratuite aplicate peste interfaţă vor putea fi folosite pentru numai 14 zile. Acestea vor fi apoi dezactivate automat, iar pentru a continua să le folosească, utilizatorii vor trebui să plătească. În ultimele două zile de gratuitate pentru fiecare temă, Samsung va trimite notificări care să îi informeze că perioada „de test” se apropie de final, scrie go4it.

Justificarea din spatele acestei decizii este dorinţa companiei de a recompensa designerii temelor, care vor putea astfel să ofere conţinut nou în magazinul dedicat atât timp cât sunt răsplătiţi pentru munca lor. Temele de acest gen au fost în trecut foarte apreciate de mulţi dintre utilizatori, care puteau aplica o nouă identitate peste interfaţa Samsung, fără să fie nevoiţi să instaleze alte launchere sau să modifice sistemul de operare pentru a găsi un design care să îi reprezinte.

Este interesant dar şi amuzant totodată cum Samsung menţionează în această notificare numele interfeţei sale proprietare drept „TouchWiz”, denumire pe care a încercat să o evite începând cu lansarea lui Galaxy S8, când a fost redenumită în Samsung Experience. Utilizatorii însă nu au încetat să îi zică aşa, iar noul One UI probabil că va fi în continuare numit TouchWiz, întrucât acesta este numele pe care compania l-a folosit din 2008 până în 2017.