Home » Lumea digitală » Medicamentul proiectat de un AI a ajuns în faza testelor clinice

Medicamentul proiectat de un AI a ajuns în faza testelor clinice

Medicamentul proiectat de un AI a ajuns în faza testelor clinice
Credit foto: Pixabay
Publicat: 09.10.2020

Un medicament dezvoltat exclusiv de un sistem bazat pe inteligența artificială va intra, în premieră, în teste clinice, pe oameni.

Substanța, numită DSP-1181 și gândită pentru a trata tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC), a fost descoperită folosind sistemul AI dezvoltat de compania biotech Exscientia, din Oxford, Marea Britanie, transmite The Telegraph.

Potrivit CSID, tulburarea obsesiv-compulsivă este o afecţiune comună, cronică şi de lungă durată, în care o persoană are gânduri incontrolabile, persistente (obsesii) şi comportamente pe care simte nevoia de a le repeta (compulsii). Potrivit estimărilor, 2-3% din populația lumii suferă de TOC.

Nu știe, deocamdată, dacă un medicament dezvoltat de AI este mai eficient decât unul obținut în mod tradițional, de aceea testele sunt considerate un moment foarte important în medicină.

Medicamentul, dezvoltat de compania Sumitomo Dainippon Pharma în partaneriat cu Exscientia, a fost gata în 12 luni, un proces care în mod normal durează cinci ani.

Exscientia lucrează și cu alte nume mari din industria farmaceutică la dezvoltarea de medicamente. Exemple sunt Bayer, GlaxoSmithKline (care oferă un medicament eficient împotriva TOC, Seroxat) sau Sanofi.

Inteligența artificială nu este recunoscută ca inventator

Sistemele AI nu dezvoltă doar medicamente, ci și alte lucruri. DABUS, un sistem bazat pe inteligență artificială, a inventat două produse: un ambalaj de mâncare care își schimbă forma și o lanternă de urgență.

Citește continuarea pe Go4it!

Inteligenţa artificială poate face diferenţa dintre fibrilaţia artificială şi ritmul normal EKG

Ce impact va avea inteligenţa artificială asupra medicinei

Un sistem de inteligenţă artificială s-a descurcat mai bine decât 15 dintre cei mai buni doctori la identificarea afecţiunilor medicale grave

Savanţii sunt cu un pas mai aproape de a face inteligenţa artificială să fie asemenea creierelor noastre

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
De ce au testat oamenii de știință panouri solare colorate? Nu este vorba doar despre aspect!
De ce au testat oamenii de știință panouri solare colorate? Nu este vorba doar despre aspect!
Ce anume îi face pe oameni să nu revină într-un restaurant?
Ce anume îi face pe oameni să nu revină într-un restaurant?
Care este legătura dintre pisici și fericire?
Care este legătura dintre pisici și fericire?
Problemă importantă în sistemele de educație: care este portretul profesorului european?
Problemă importantă în sistemele de educație: care este portretul profesorului european?
Tinerii beau mai puțin, dar cei între 50 și 64 de ani beau tot mai mult
Tinerii beau mai puțin, dar cei între 50 și 64 de ani beau tot mai mult
Misterul din adâncuri: de ce Marea Neagră este unică în lume și cum o monitorizează cercetătorii?
Misterul din adâncuri: de ce Marea Neagră este unică în lume și cum o monitorizează cercetătorii?
Primul anunț al săptămânii Nobel: cine a primit Premiul Nobel pentru Medicină 2026
Primul anunț al săptămânii Nobel: cine a primit Premiul Nobel pentru Medicină 2026
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Trei cercetători de la OpenAI, concediați pentru gestionarea necorespunzătoare a unor „informații sensibile”. Ce ar fi făcut aceștia?
Trei cercetători de la OpenAI, concediați pentru gestionarea necorespunzătoare a unor „informații sensibile”. Ce ...
Chiar dacă AI-ul este profitabil, majoritatea companiilor nu reușesc să-l scaleze
Chiar dacă AI-ul este profitabil, majoritatea companiilor nu reușesc să-l scaleze
O platformă a aprobat primul serial bazat pe celebra franciză „Fast & Furious”. Când va fi difuzat?
O platformă a aprobat primul serial bazat pe celebra franciză „Fast & Furious”. Când va fi difuzat?
Vaccinarea antigripală începe! Cine poate primi vaccinul compensat sau gratuit?
Vaccinarea antigripală începe! Cine poate primi vaccinul compensat sau gratuit?
Cum schimbă Inteligența Artificială joburile din bănci? Această competență este cea mai căutată!
Cum schimbă Inteligența Artificială joburile din bănci? Această competență este cea mai căutată!
Ce sunt micro-călătoriile, tendința către care se îndreaptă vacanțele?
Ce sunt micro-călătoriile, tendința către care se îndreaptă vacanțele?
Chiar și fără fonduri, echipă de biologi a improvizat un laborator și a făcut o descoperire uriașă
Chiar și fără fonduri, echipă de biologi a improvizat un laborator și a făcut o descoperire uriașă