Călător pe Dunăre cu Opel, ziua 4: Dunărea norvegiană, sau Riviera nebăgată în seamă a României

Pe vremuri, aici se aflau cataractele Dunării, cele care îi înspăimântau pe plutaşii şi navigatorii fluviului. Azi, ele zac sub apele Dunării, pentru că barajul de la Porţile de Fier I a ridicat suficient de mult nivelul apei pentru a le acoperi. Tot pe vremuri, în zonă se afla insula Ada-Kaleh, scufundată şi ea pentru totdeauna în goana noastră după mai multă energie.

Peisajul de aici, mai ales la apus, seamănă cu cel al fiordurilor norvegiene, iar dacă sunteţi de părere că exagerez, ţin să spun că, la întoarcerea de pe ţărmul nord-vestic al Norvegiei, în altă tură de anduranţă prin Europa, cu un alt Opel, am trecut chiar pe aici şi am rămas şocat cât de mult seamănă cele două zone, păstrând diferenţele de scală şi de climat. Ah, iar la câţiva kilometri distanţă se află cea dintâi cale ferată de pe teritoriul actualei Românii, deschisă circulaţiei la 1854 între Oraviţa şi Baziaş, o capodoperă de geniu arhitectural pe care o poţi admira şi azi! Să mai menţionez şi primul teatru de pe teritoriul actualei Românii, de la Oraviţa (1817), o splendidă clădire care poate fi vizitată oricând?

Dacă nu aţi ajuns aici, merită să trageţi o fugă şi să rămâneţi măcar o săptămână, în ceea ce am numit deja ca fiind Riviera României. Noi am hotărât să ne continuăm drumul cu Opel Insignia Country Tourer puţin mai repede, direct spre Budapesta, renunţând pentru moment la a descoperi partea sârbească a Dunării. Iar asta, pentru că avem enorm de multe de povestit şi despre cele cinci capitale dunărene ale celui mai important imperiu central-european.

Dar despre asta, în articolul viitor!