Home » Maratoanele Descopera » Mari întrebări » De ce oamenii sunt religioşi, conform psihologiei?

De ce oamenii sunt religioşi, conform psihologiei?

Publicat: 13.01.2019
Religia poate fi un produs secundar al unui număr de adaptări cognitive şi sociale care au fost foarte importante în dezvoltarea umană, conform psihologiei.

Doar 16% dintre oamenii din întreaga lume nu sunt religioşi, dar acest lucru tot echivalează cu aproximativ 1,2 miliarde de indivizi care găsesc dificilă reconcilierea ideilor religioase cu ceea ce văd în lume, scrie Independent.

De ce oamenii cred într-un zeu sau în altceva a fost o întrebare care a fost pusă de mulţi gânditori. Spre exemplu, Sigmund Freud zicea că Dumnezeu este o iluzie iar credincioşii doreau să se întoarcă la nevoile de siguranţă şi iertare din copilărie.

O explicaţie psihologică mai recentă este aceea că evoluţia noastră a creat „o gaură în formă de Dumnezeu” sau ne-a dat metaforicul „motor dumnezeiesc” care ne împinge să credem într-o divinitate.

În esenţă, această ipoteză susţine că religia este un produs secundar al unui număr de adaptări sociale şi cognitive care au fost foarte importante în dezvoltarea umană.

Suntem fiinţe sociale care interacţionează, comunică şi cooperează cu alţii. Astfel, formăm inevitabil legături cu alte persoane, unele mai strânse decât altele.

Psihologul britanic John Bowbly a demonstrat această influenţă a ataşamentelor în cadrul dezvoltării emoţionale şi sociale a copiilor, arătând modul în care aceştia pot suferi atunci când sunt ameninţaţi cu violenţa sau izolarea. Continuăm să ne bazăm pe acestea mai târziu în viaţă, atunci când ne îndrăgostim sau ne împrietenim şi chiar putem forma ataşamente puternice cu animalele non-umane şi cu obiecte fără viaţă. Este uşor de înţeles de ce aceste ataşamente puternice se pot transfera zeităţilor şi mesajelor acestora.

Mai multe adaptări cheie stau la baza naşterii religiei

Relaţiile noastre sociale depind de capacitatea de a prezice modul în care alţii se vor comporta într-o situaţie dată. Dar lucrurile/animalele/persoanele de care ne ataşăm nu au nevoie să fie în faţa noastră pentru a le prezice acţiunile. Ne putem imagina ce vor face sau ce vor zice. Această abilitate, cunoscută ca decuplare cognitivă, provine din copilărie prin jocurile de roluri. Este un pas mic către a ne imagina mintea cuiva pe care cunoaştem la imaginarea unui zeu.

O altă adaptare cheie care poate sta la baza credinţei este capacitatea noastră de a antropomorfiza obiecte sau alte animale. Capacitatea de a atribui forme şi comportamente umane arată cum putem crea entităţi non-umane, dar care păstrează trăsături ale omului. Acest lucru se întâmplă deseori şi cu animalul de companie, făcând mai uşoară o legătură cu el.

De asemenea, comportamentul ritualic văzut în multe religii şi culte duce la dorinţa de a repeta experienţa. Acestea mai reprezintă şi acte ale interacţiunii sociale, care, aşa cum am menţionat anterior, stau la baza fiinţei umane.

De menţionat că ideile religioase nu pot fi puse în discuţie aici, iar studiul religiei nu poate fi redus doar la psihologie. Indiferent de credinţele fiecăruia, impactul religiei şi a gândirii de acest fel asupra evoluţiei şi naşterii civilizaţiei nu poate fi supraestimat.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Zece ritualuri religioase ŞOCANTE din istorie. Unele se mai practică şi astăzi

Arheologii spun că au descoperit locul unde a fost judecat Iisus

„Iisus nu a existat niciodată!” Pe ce se bazează cercetătorul care susţine acest lucru?

Religiile care nu iartă. Un ghid al „mâniei divine” (Infografic)

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii
O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii
(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare
(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții
Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții
Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?
Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?