Prima pagină Cultura

Religiile care nu iartă. Un ghid al „mâniei divine” (Infografic)

Roxana Ruscior | 09.18.2014 | ● Vizualizări: 4571
Religiile care nu iartă. Un ghid al „mâniei divine”      (Foto: Shutterstock) + zoom
Galerie foto (6)

În timp ce aproape toate religiile lumii susţin că vor să ierte păcătosul, nu să-l ucidă şi că mila şi iertarea sunt la loc de cinste, legile prezentate în cărţile sfinte spun o poveste complet diferită. Pentru fiecare religie există o listă destul de mare cu păcate considerate de neiertat, pentru care cel care le-a comis ar trebui condamnat la moarte.

În unele ţări chiar aşa se întâmplă, spre exemplu în anumite state islamice, unde se aplică Sharia, care prevede pedepse foarte dure.

În trecut, condamnarea la moarte pentru păcate capitale era valabilă şi la iudei sau creştini, când justiţia se baza pe legile religioase, stabilite de cărţile sfinte, considerate a fi scrise sub inspiraţie divină.

Infograficul care arată păcatele pentru care marile religii stabilesc pedeapsa cu moartea    

Natalya Stanko şi Jess Bachman au realizat un infografic în care prezintă acest ghid al pedepselor capitale pentru fiecare din marile religii ale lumii: creştinism, islam, hinduism, budism, confucianism, iudaism şi religia mormonă.

 

Păcatele pedepsite cu moartea

O scurtă privire asupra acestei prezentări este suficientă pentru a observa că nu doar faptele deosebite de grave (cum sunt crimele) sunt pedepsite cu moarte, ci şi unele abateri de la codul etic pe care acum le considerăm minore: adulterul, lăcomia, neascultarea de părinţi, înjurăturile.

Dar pedepsele nu se opresc aici, ci se aplică şi în situaţii care în prezent sunt acceptate de majoritatea oamenilor: homosexualitatea, consumul de alcool, relaţiile intime cu femei dintr-o clasă socială inferioară.

Infograficul surprinde foarte bine asemănările, dar şi diferenţele dintre marile religii ale lumii în privinţa păcatelor care sunt considerate de neiertat.

Acestea au fost împărţite în 4 categorii principale:

-violenţă (crimă, incendiere, otrăvire, crime în serie sau tentativă de crimă în serie),

-sex (homosexualitate, adulter, sex cu o femeie dintr-o clasă socială inferioară, sex cu soţia tatălui sau cu o altă rudă prin alianţă, sex cu o femeie logodită, zoofilie, viol, atingerea sau oferirea de cadouri unei femei măritate),

-lăcomie (furt, tâlhărie, cămătărie, furt de vite, găzduirea unui hoţ, beţia, falsificarea documentelor, răpirea),

-insolenţă (lovirea părinţilor, colaborare cu duşmanii, blasfemie, blestemarea părinţilor, răspândirea de zvonuri false despre soţie, depunerea de mărturii false, refuzul de a îndeplini ordinele regelui, adularea unui alt zeu, încălcarea sabatului, comunicarea cu morţii, vrăjitoria, renunţarea la islam şi refuzul de a se converti la islam, nerespectarea instanţei, scrierea sau recitarea de poezii care insultă islamul, dezonorarea părinţilor şi neascultarea de aceştia).

Pentru budişti, singurul păcat care trebuie pedepsit cu moartea este crima în serie    (Foto: Shutterstock)

Spre exemplu, cele mai multe păcate pentru care cineva trebuie pedepsit cu moartea, conform religiei hinduse, intră în categoria „lăcomie”, iar în religiile abrahamice (iudaism, islam şi creştinism) cele mai multe sunt din clasa „obrăzniciei”.

Pentru mormoni, singurele păcate care trebuie pedepsite cu moartea sunt furtul de vite şi crima, în timp ce confucianismul îi condamnă la pedeapsa supremă doar pe cei care susţin un conducător care nu va stăpâni în interesul oamenilor.

Ca element comun aproape tuturor religiilor este acordarea pedepsei cu moartea pentru crimă. Uneori, modul în care se va aplica pedeapsa este menţionat în cărţile sfinte. De exemplu, în islam păcătoşii sunt ucişi de obicei prin lapidare, adică prin aruncarea de pietre.

Legile din Vechiul Testament, respectate atât de creştini cât şi de iudei, pedepsesc cu moartea multe abateri, printre care şi adulterul    (Foto: Aleksandar Todorovic/Shutterstock)

 

Budiştii recurgeau la uciderea prin străpungerea cu suliţa a celor care au comis crime în serie (singurul păcat pedepsit cu moartea), iar hinduşii foloseau în trecut o metodă şi mai barbară: arderea cu metal încins sau castrarea bărbatului şi obligarea lui să umble cu propriile testicule în mână. Păcatul comis: întreţinerea de relaţii sexuale cu soţia unui guru.

Infograficul prezintă, alături de fiecare păcat, religia şi versetul din cartea sfântă în care este menţionată pedeapsa cu moartea pentru abaterea respectivă. Dacă este precizată şi metoda de execuţie (lapidare, decapitare etc), aceasta este trecută tot aici.

 

Care este rolul pedepselor?

Aplicarea pedepsei capitale este aprins dezbătută în statele unde cei mai mulţi locuitori sunt de religie creştină. În unele ţări este în vigoare, dar în altele a fost eliminată.

Totodată, învăţăturile budismului şi ale hinduismului nu sunt deloc în conformitate cu ideea de pedeapsă cu moartea, deşi unele state unde aceste culte predomină au păstrat şi acum această măsură radicală: Thailanda, Sri Lanka, Butan, India.

Dincolo de aspectele legislative, care separă acum, în cele mai multe state, puterea judecătorească de religie, discuţiile despre pedeapsa cu moartea rămân de actualitate.

Hinduşii au pedepse foarte dure pentru cei care comit păcate din categoria „lăcomie”    (Foto: Shutterstock)

Creştinii se trezesc în faţa unei dileme profunde. Având în faţă un om care a comis o crimă îngrozitoare, ei au două exemple opuse, dar la fel de valabile, ambele din Biblie: iertarea, propovăduită de Iisus în Noul Testament, dar şi uciderea păcătosului, susţinută prin nenumărate exemple în Vechiul Testament.

Iar dincolo de asta se naşte întrebarea dacă un om sau un grup de oameni (juraţi) are dreptul să decidă moartea unui alt om, sau dacă doar Dumnezeu are dreptul acesta.

Un caz apare îl reprezintă Sharia, legea islamică, pe care musulmanii o consideră expresia voinţei lui Allah, prin urmare imposibil de contestat sau de schimbat. Codul de legi a fost sistematizat între secolele al II-lea şi al III-lea e.n., iar jurisprudenţa musulmană, numită fiqh, a fost formulată ulterior, prin diferite manuale de legi, în decursul mai multor secole, până în secolul al IX-lea.

Este interesant modul în care această concepţie, potrivit căreia Sharia trebuie aplicată fără ezitare, fiind dată chiar de Allah, poate coexista cu modernizarea statelor islamice.

În timp ce alte ţări îşi pot moderniza codurile de legi, care sunt seculare, nu religioase, societatea fiind cea mai decide acest lucru, în cazul musulmanilor legile sunt deja stabilite şi nu pot fi modificate, pentru că ele sunt expresia voinţei divine. Legea decide astfel modul de evoluţie a societăţii, nu invers.

Islamul condamnă consumul de alcool    (Foto: Shutterstock)

De aceea, multe state musulmane adoptă doar anumite aspecte din Sharia, cele care se ghidează după întregul cod de legi fiind foarte puţine, pentru că pedepsele stabilite prin aceste legi sunt extrem de dure: lapidare, biciuire, tăierea membrelor.

În totalitatea ei, sub forma Codului Penal sau a altor legi oficiale, Sharia se aplică în Mauritania, Sudan, Afganistan, Iran, Irak, Brunei, Maldive, Pakistan, Qatar, Yemen, Emiratele Arabe Unite (cu excepţia emiratelor Dubai şi Ras Al Khaimah) şi în 12 din cele 36 de state din Nigeria.

Duritatea pedepselor, valabilă nu doar în Sharia, ci şi în Vechiul Testament, este menită în special să descurajeze infracţiunile, să prevină repetarea lor, deci să salveze vieţi. Coranul chiar explică asta: “Este salvare de vieţi în al-Qisas, legea pedepsei egale (ucigaşul să fie la rândul său ucis), pentru că voi, oamenilor, veţi înţelege să nu mai faceţi asta.” (Coranul, 2:180)

Desigur, ideea este corect argumentată doar în cazul pedepselor egale cu gravitatea faptei, similare îndemnului iudaic „să scoţi ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”. Dar, după cum vedem în acest infografic, pedeapsa cu moartea nu este dată doar pentru crime.

După cum precizează autorii prezentării, infograficul ţine cont şi de unele versete care se aplică, de exemplu, doar în cazul musulmanilor sunniţi. De asemenea, chiar dacă textele din Vechiul Testament nu sunt cele care dictează stilul de viaţă al creştinilor, acestea sunt parte din Biblie şi de aceea au fost luate în calcul.

Indiferent ce scriu cărţile sfinte şi dincolo de abuzurile care s-au făcut în trecut (şi din păcate se mai fac şi acum) în numele religiei, toţi predicatorii vor vorbi mai curând despre iertare, pace, toleranţă şi blândeţe şi nu despre pedepsele dure care trebuie aplicate păcătoşilor.

Surse: News.com, BBC News, Encyclopaedia Britannica