Zece ritualuri religioase ŞOCANTE din istorie. Unele se mai practică şi astăzi

Fie că este vorba despre diete drastice, sau izolarea totală, fiecare religie a avut de-a lungul istoriei practicile sale stranii. O parte dintre ritualuri se practică şi în zilele noastre fie sub aceeaşi formă, fie diferit. 

Pe piedestal

• Un râs îngropat alături de patru câini, datând din Epoca Romană, îi nedumerește pe arheologi
• Nicolae Iorga, istoricul savant care s-a lăsat angrenat în manevrele lui Carol al II-lea

Sursa: Wikimedia Commons

În ultimii ani ai Imperiului Roman, creştinismul a devenit religia oficială. De la perioada în care adepţii acestei religii erau pedepsiţi sau chiar omorâţi, în timp creştinismul a devenit singura religie acceptată de imperiu. De-a lungul multor secole, Roma a fost considerată centrul păcatelor în poveştile creştine, relatează List Verse. 

Pentru a elimina aceste stereoripuri, mulţi creştini au apelat la anumite practici pentru a se separa de restul societăţii. Una dintre cele mai extreme practici era ”statul pe piedestal”.  În mare parte, anumiţi creştini alegeau să-şi petreacă aproape întreaga viaţă pe o platformă aflată la înălţime, ce îl separa de restul lumii. Pe parcurul acestei perioade, persoana supravieţuia doar cu ajutorul elementelor naturale din jurul său şi cu mila comunităţii. Conform tradiţiei, prima persoană care a apelat la acest ritual a fost Simeon Stâlpnicul. Acesta a efectuat practica în oraşul sirian Alep în secolul al-V-lea. Următorii adepţi ai acestui ritual au preluat denumirea de ”stâlpnici”. 

Locuind pe marginea unei stânci 

Sursa: Wikimedia Commons

În timpurile străvechi, regiunea cunoscută în prezent ca fiind Afganistan era considerată centrul budismului. Satul Bamiyan din centrul Afganistanului era cunoscut pentru statuile budiste sculptate în stâncă. Deşi aceste structuri au fost distruse de talibani în 2001, în zonă se află nenumărate structuri arhitecturale budiste. Bamiyan găzduieşte nenumărate peşteri budiste săpate în stânci şi utilizate ca locuinţe. 

Aceste peşteri ofereau călugărilor linişte şi izolare pentru a putea medita fără a fi distraşi. Asemănător stâlpnicilor, şi aceşti călugări trăiau din mila localnicilor, deseori aflându-se pentru o perioadă lungă de timp în peşteră. Ceea ce reprezenta cu adevărat o provocare era faptul că peşterile se aflau la sute de metri înălţime. 

Izolat pe viaţă

Sursa: Wikimedia Commons

În perioada Evului Mediu, sute de creştini, atât bărbaţi, cât şi femei, au ales călugăria. Deşi practicile călugăriei variau, cea a pustinicei a devenit cea mai cunoscută. În timp ce unii călugări şi călugăriţe trăiau în mici comunităţi izolate, alţii alegeau să se izoleze în camere mici pentru restul vieţii. Deseori, camerele aveau o mică fereastră prin care comunitatea oferea hrană pustnicilor.

Mersul pe cărbuni încinşi

Sursa: Wikimedia Commons

Mersul pe cărbuni încinşi este o practică regăsită la nivel global. Numeroase culturi utilizează această probă în timpul ritualurilor. Însă în hinduismul practicat în anumite zone din sudul Indiei mersul pe cărbuni încinşi este utilizat în cadrul jurămintelor. Credincioşii cer anumite favoruri de la zeităţi şi, în schimb, merg pe cărbuni încinşi în timp ce cară o oală fierbinte. Înaintea ritualului, pelerinii aduc oale din lut care sunt umplute fie cu cărbuni încinşi, vreascuri sau ulei încins. Credincioşii cară oala fie în braţe sau pe cap, de-a lungul traseului, cu cărbuni încinşi. În funcţie de lungimea drumului cu cărbuni, ritualul poate dura chiar şi câteva ore. 

Evitarea mâncărurilor esenţiale

Sursa: Wikimedia Commons

Conform filosofiei taoiste, oamenii pot obţine nemurirea. Majoritatea textelor taoiste sugerează că oamenii îşi pot transforma corpul pentru a obţine nemurirea. Procesul de transformare corporală este deseori cunoscut ca o ”alchimie interioară” ce implică diferite practici şi discipline riguroase. Una dintre cele mai cunoscute practici asociate cu alchimia interioară este bigu sau ”evitarea grânelor”. Evitarea grânelor se referă în general la cele cinci tipuri de cereale obişnuite ale agriculturii chineze. Însă evitarea grânelor a fost deseori interpretată ca o evitare a tuturor mâncărurilor esenţiale. Raţionamentul din spatele acestei practici îşi are rădăcini în modul în care este privit corpul uman în religia taoistă. Taoiştii consideră că hrana reduce speranţa de viaţă a unui om. În cele din urmă, adepţii practicii vor reuşi să traiască fără hrană, ceea ce le va oferi viaţă veşnică. 

Rostogolirea în jurul templului

Sursa: Wikimedia Commons

O practică hindusă obişnuită este reprezentată de încercuirea templului sau a unui simbol religios. Călugării înconjoară templul, în timp ce partea dreaptă a corpului este mereu pe partea templului, acesta fiind un semn de respect. În anumite cazuri, anumiţi pelerini înconjoară templele în timp ce se rostogolesc pentru a-şi demonstra devotamentul. 

La fel se întâmplă şi la templul Mariamman din sudul Indiei. Pelerinii se rostogolesc prin pământ şi alte obstacole. Practica este realizată atât de femei, cât şi de bărbaţi, aceştia fiind acoperiţi doar în jurul şoldurilor cu material. 

Ritualurile de iniţiere prin sacrificiu

Sursa: Wikimedia Commons

În străvechiul Iran, zeul Mithra deţinea adepţi cu practici neobişnuite. Ritualurile romanilor pentru zeul Mithra erau diferite de cele ale persanilor. Pentru a intra în cult şi a atinge trepte mai înalte ale grupului, adepţii erau supuşi unei serii de ritualuri de iniţiere.  

În cadrul unui ritual, iniţiatul trebuia să consume carnea unui taur ucis, de asemenea unul dintre membrii juca rolul unei părţi a taurului ucis. Membrul era legat la ochi şi plimbat prin mulţime înainte de a fi ”ucis” în cadrul ceremoniei. Conform surselor istorice, nu se ştie sigur dacă persoana ştia că la finalul ritualului va fi ucisă sau procedura ar fi fost o surpriză. 

Viaţă de vegetarian

Sursa: Wikimedia Commons

De la începutul secolului III şi până la sfârşitul secolului XV, Maniheismul a fost una dintre religiile predominante ale lumii. În prezent, însă, aceasta se mai regăseşte doar în cărţile de istorie. Similar catolicismului şi creştinismului, maniheismul a fost divizat între credincioşi şi clerici. Precum călugării creştini, atât femeile, cât şi bărbaţii, trăiau în sărăcie şi celibat. În schimb, deşi creştinii puteau consuma vin, brânză şi chiar bere uneori, maniheiştii nu aveau parte de acelaşi lux. Călugărilor maniheişti nu le era permis să lucreze pământul sau să efectueze orice activitate ce le oferea lor un anumit bun. Aşadar, pentru a supravieţui se bazau doar pe ceea ce laici le ofereau pentru a supravieţui. 

Maniheiştii considerau că prin hrănirea clericilor îşi curăţă sufletul şi scapă de păcate. 

Sărbătorirea Festivalului Urs din Ajmer 

Sursa: Wikimedia Commons

Urs este un festival ce se desfăşoară pe o perioadă de şase zile de către sufiţi din mai multe oraşe  care se adună în Ajmer. Festivalul comemorează moartea lui Moinuddin Chishti, un zeu sufit care este întemeietorul sectei islamice. Pe parcursul celor şase zile, credincioşii devotaţi realizează o serie de acţiuni groteşti. Printre acestea se numără parcurgerea a 113 km pentru vizitarea unui altar, găurirea pielii cu cârlige şi înţeparea ochilor cu săbii şi beţe. Conform credinţei actuale, nu sunt considerate masochiste, ci o formă de a-ţi arăta devotamentul faţă de credinţă. 

Trăind gol sub cerul liber

Sursa: Wikimedia Commons

Jainismul este o religie străveche, practicată şi în zilele noastre în anumite zone ale Indiei. În timp ce unii jainişti urmează reguli clare, precum vegetarianismul sau pacifismul, unele comunităţi au reguli mult mai stricte. Călugării jainişti sunt divizaţi în două ordine. Ambele urmează acelaşi set de reguli. Singura diferenţă o constituie modul în care acestea sunt puse în practică. În timp ce adepţii ordinului Svetambara deseori călătoresc şi se bazează pe mila celor din jur, adepţii ordinului digambara îşi împing organismul la limita existenţei umane. 

Călugării digambara sunt uşor de recunoscut datorită lipsei hainelor. Acest ordin din care fac parte doar bărbaţi nu acceptă purtarea veşmintelor şi trăiesc sub cerul liber. Trăiesc în natură pe tot parcursul anului, călătorind la pas dintr-o regiune în alta, pentru a scăpa de condiţiile meteorologice care le-ar putea pune în pericol viaţa. Aceştia nu mânăncă din boluri, ci din propriile palme. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: