Un nou studiu scoate la iveală un aspect UIMITOR despre corbi: pot realiza planuri de viitor

19 07. 2017, 09:00

This browser does not support the video element.

Studiul a fost realizat de cercetătorii din Suedia de la Universitatea Lund, aceştia folosind corbii comuni (Corvux corax), scrie Science News.

Experimentele au inclus o serie de provocări pentru păsări, precum selectarea unei pietre care este inutilă în acel moment, dar utilă ulterior pentru obţinerea hranei.

De asemenea, corbii au atins nivelurile primatelor de autocontrol, alegând o unealtă în loc de hrană, atunci când unealta le permitea obţinerea unei cantităţi mai mari de hrană 17 ore mai târziu.

În mediul lor natural, corbii îşi depozitează o parte din provizii, dar această planificare poate fi o adaptare specifică care a evoluat odată cu dieta şi nu reprezintă planificarea propriu-zisă, observată într-un mediu ne-natural furnizat de condiţiile experimentale.

Markus Böckle de la Universitatea Cambridge, un cercetător care nu a participat la acest studiu, susţine că „se demonstrează pentru prima dată că planificarea este un comportament care nu a evoluat în cadrul natural”.

Corbii în particular şi corvidele în general (familia din care fac parte corbii), au atras atenţia cercetătorilor în ceea ce priveşte inteligenţa păsărilor. Capacitatea lor de a se descurca în diverse situaţii a fost surprins şi într-un documentar al BBC, descris aici.

De asemenea, organizarea lor socială este complexă, precum descrie un studiu mai vechi al ornitologilor de la Max Planck (link aici).

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

60 de lucruri pe care nu le stiai despre ciori & corbi

Corbii si ciorile impresioneaza din nou

Corbii „vorbesc” prin gesturi şi ştiu să arate spre un obiect!

Imagini incredibile care arată cât de inteligenţi sunt corbii. Ce reuşeşte să facă această pasăre