Un nepalez, fost soldat britanic, a cucerit toate cele 14 vârfuri muntoase de peste 8.000 de metri, în numai jumătate de an

02 11. 2019, 09:00

În vârstă de 36 de ani şi născut într-unul din satele nepaleze aflate la înălţimi de peste 2.000 de metri, Nirmal „Nims” Purja, care a fost anterior soldat în armata Marii Britanii, a finalizat săptămâna aceasta cele 14 ascensiuni efectuate în numai 189 de zile, după ce a ajuns pe vârful Shishapangma de 8027 metri, din munţii Himalaya. Situat în Tibet, acest vârf este cel mai mic dintre cei 14 munţi de pe Pământ care se ridică la peste 8.000 de metri, fiind însă considerat de mulţi alpinişti „zona morţii”.

„Sunt copleşit şi incredibil de mândru că am finalizat această ascensiune finală şi mi-am atins obiectivul de a urca cele mai înalte 14 vârfuri montane din lume în timp record”, a spus Purja într-o declaraţie.

Acesta l-a întrecut pe alpinistul Kim Chang-ho, din Coreea de Sud, care în urmă cu şapte ani a urcat cele 14 culmi montane în 10 luni şi şase zile fără echipament care să îi furnizeze oxigen suplimentar. Kim Chang-ho a murit anul trecut împreună cu alţi opt alpinişti în timpul unei avalanşe produse pe piscul montan Gurja din Nepal.

Având în vedere riscurile pe care le presupune ascensiunea unor munţi atât de înalţi, alpinistul nepalez a ales să folosească oxigen suplimentar în expediţiile sale denumite „Bremont Project Possible”, pe care le-a început în 23 aprilie, când a atins Annapurna, unul dintre cele mai periculoase vârfuri din masivul Himalaya şi care măsoară 8.091 de metri. În următoarele luni a escaladat rapid ceilalţi 13 munţi din lanţurile muntoase Himalaya şi Karakoram, care se întind în China, India, Nepal şi Pakistan, potrivit New York Times.

Pe unul dintre munţii pe care i-a escaladat în acest interval, mai precis pe Everest, în 22 mai, a realizat şi fotografia care a făcut înconjurul planetei şi care arăta coada cu sutele de alpinişti care au încercat să cucerească vârful atunci.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Everestul va fi din nou măsurat 

Cel mai tanar cuceritor al Everestului

Una dintre cele mai periculoase zone de pe Everest a dispărut

Cum şi-a obţinut Muntele Everest numele?