Home » Natură » Creierul calamarilor este la fel de complex precum cel al câinilor

Creierul calamarilor este la fel de complex precum cel al câinilor

Creierul calamarilor este la fel de complex precum cel al câinilor
Publicat: 03.02.2020
Un studiu recent, în care a fost folosită rezonanţa magnetică, a dovedit complexitatea legăturilor neuronale ale calamarilor.

Calamarii sunt recunoscuţi pentru aptitudinile lor care le permit să supravieţuiască în medii în care există o compeţie acerbă pentru hrană, fapt care, conform unui studiu recent, poate fi pus pe seama complexităţii legăturilor neuronale din creierul acestora, notează Science Alert.

În cadrul unui studiu în care oamenii de ştiinţă au folosit rezonanţa magenetică, au descoperit o serie de căi neuronale importante, care nu fuseseră identificate anterior. „Cefalopodele moderne, un grup care include caracatiţă, sepia şi calamarul, au structurile cerebrale complexe  care se apropie, din punct de vedere al numărului de neuroni, de cel al unui câine şi care depăşesc şoarecii şi şobolanii”, explică neurobiologul Wen-Sung Chung, de la Universitatea Queensland, Australia.

„De exemplu, unele cefalopode au mai mult de 500 de milioane de neuroni, comparativ cu 200 de milioane pentru ale unui şobolan şi 20.000 ale uni moluşte obişnuite”, explică dr. Chung.

Pentru a înţelege modul în care funcţionează creierul unui calamar şi pentru a identifica căile neuronale din interiorul acestuia, oamenii de ştiinţă au folosit două tipuri de rezonanţă magnetică. Această combinaţie de tehnici a permis oamenilor de ştiinţă să confirme 99% din cele 282 căi neuronale majore descoperite anterior, dar şi să identifice 145 de noi astfel de căi. În mod surpinzător, 60% dintre aceste căi neuronale au legătură cu sistemul vizual şi cu cel locomotor.

„Asemănarea cu sistemul nervos al vertebratelor, mai bine studiat, ne permite să facem noi predicţii despre sistemul nervos al cefalopodelor la nivel comportamental”, a declarat dr. Chung. El mai adaugă: „De exemplu, acest studiu identifică mai multe reţele noi de neuroni, responsabili de comportamentele de ghidare vizuală, cum ar fi locomoţia şi camuflarea, atunci când calmarul afişează diferite culori pe partea superioară şi inferioară a corpului lor pentru a se ascunde”.

Studiul a fost publicat în iScience.

Citeşte şi:

Lumea secretă a calamarilor a fost scoasă la iveală. Modul lor de comunicare este unic în natură

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Astronomii ar fi descoperit sursa unor ecouri bizare detectate în Univers
Astronomii ar fi descoperit sursa unor ecouri bizare detectate în Univers
Arheologii din Turcia susțin că au găsit biserica în care a avut loc Primul Sinod de la Niceea
Arheologii din Turcia susțin că au găsit biserica în care a avut loc Primul Sinod de la Niceea
Sute de aminoacizi care nu au fost văzuți niciodată pe Pământ, descoperiți într-un singur meteorit
Sute de aminoacizi care nu au fost văzuți niciodată pe Pământ, descoperiți într-un singur meteorit
Astronauții viitorului și-ar putea „spăla” hainele folosind plasmă
Astronauții viitorului și-ar putea „spăla” hainele folosind plasmă
Misterul dintelui spiralat al narvalului a fost, în sfârșit, rezolvat
Misterul dintelui spiralat al narvalului a fost, în sfârșit, rezolvat
Noi săpături la Göbekli Tepe răstoarnă ce s-a știut despre situl vechi de 11.600 de ani
Noi săpături la Göbekli Tepe răstoarnă ce s-a știut despre situl vechi de 11.600 de ani
De ce răspunsurile imunitare la vaccinuri variază de la o persoană la alta?
De ce răspunsurile imunitare la vaccinuri variază de la o persoană la alta?
Un compus din citrice inversează unele semne de îmbătrânire, arată un studiu
Un compus din citrice inversează unele semne de îmbătrânire, arată un studiu
Un tratament pentru tinerii cu depresie administrat prin internet a depășit îngrijirea obișnuită într-un studiu clinic
Un tratament pentru tinerii cu depresie administrat prin internet a depășit îngrijirea obișnuită într-un studiu clinic
Cum atacă nicotina vasele de sânge?
Cum atacă nicotina vasele de sânge?
Timp de mai bine de 10.000 de ani, oamenii au trăit la peste 2.000 de metri altitudine în Munții Pirinei, dezvăluie un studiu
Timp de mai bine de 10.000 de ani, oamenii au trăit la peste 2.000 de metri altitudine în Munții Pirinei, dezvăluie un ...
Cercetătorii au descoperit cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Cercetătorii au descoperit cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Cea mai vârstnică persoană din lume care încă trăiește s-a născut înainte de scufundarea Titanicului
Cea mai vârstnică persoană din lume care încă trăiește s-a născut înainte de scufundarea Titanicului
Primul șarpe din lume care a primit un tratament revoluționar împotriva cancerului folosit de obicei la oameni
Primul șarpe din lume care a primit un tratament revoluționar împotriva cancerului folosit de obicei la oameni
Cum putem folosi cojile de usturoi pentru a ține tânțarii la distanță?
Cum putem folosi cojile de usturoi pentru a ține tânțarii la distanță?
Vlad Ţepeş, unul dintre cele mai controversate personaje din istoria Românilor
Vlad Ţepeş, unul dintre cele mai controversate personaje din istoria Românilor
Una dintre marile regiuni ale Europei, în pericol din cauza secetei extreme
Una dintre marile regiuni ale Europei, în pericol din cauza secetei extreme
Tot mai mulți europeni preferă banii cash. Mai multe bancnote în circulație astăzi decât înainte de pandemie
Tot mai mulți europeni preferă banii cash. Mai multe bancnote în circulație astăzi decât înainte de pandemie