Un nou dispozitiv combate cu eficiență „masacrele” în rândul albinelor

26 02. 2023, 16:00
Sursa foto: Shutterstock

Reginele albinelor sălbatice sunt adesea atrase de stupii comerciali. Acolo, albinele lucrătoare rezidente ucid reginele aproape imediat ce acestea pătrund în stup. Cu toate acestea, un nou dispozitiv ar putea ajuta la evitarea acestor „masacre” în rândul albinelor.

Cercetătorii au descoperit în mod întâmplător aceste incidente neobișnuite, în timp ce studiau modul în care bondarii de est (Bombus impatiens) polenizează culturile. Atunci când echipa a deschis stupii de tip comercial pe care îi instalase în regiunea Finger Lakes din New York, SUA, a descoperit că reginele sălbatice moarte erau îngrămădite chiar la intrarea fiecăruia, potrivit Live Science.

În medie, fiecare stup conținea zece regine moarte, dar recordul a fost de 19. Majoritatea albinelor moarte erau din specia B. impatiens, dar unele dintre reginele ucise aparțineau speciei strâns înrudite cu B. perplexus, o altă specie de bondari.

Atacul albinelor asupra reginelor invadatoare

Cercetătorii au realizat că albinele sălbatice, care sunt atrase în mod natural de stupii comerciali datorită culorilor acestora, încercau probabil să îi ia locul reginei rezidente.

În sălbăticie, reginele bondarilor pot invada stupii altor regine și pot revendica colonia ca fiind a lor. Dar, deoarece stupii comerciali au un număr mai mare de albine lucrătoare decât stupii sălbatici, reginele invadatoare au fost probabil atacate de albinele mai mici și copleșite, potrivit unei declarații a cercetătorilor.

Un dispozitiv împiedică reginele sălbatice să intre în stupii comerciali

Într-un nou studiu, publicat în Journal of Applied Ecology, cercetătorii au testat un nou dispozitiv care blochează fizic accesul reginelor sălbatice în stupii comerciali, permițând în același timp lucrătoarelor să intre și să iasă după bunul plac.

Dispozitivele de excludere a reginei au fost 100% eficiente în împiedicarea accesului reginelor sălbatice. Echipa consideră că aceste dispozitive ar trebui implementate în rândul cultivatorilor comerciali care investesc în albine, pentru a putea ajuta la polenizarea culturilor.

Vă mai recomandăm și: 

Test de cultură generală. Pe ce continent nu există albine?

Primul vaccin din lume pentru albine a fost aprobat în SUA

Cum putem salva albinele? Cercetătorii, îngrijorați de „apocalipsa insectelor”

Cum păcălesc bondarii plantele să înflorească mai repede