Chiar și caracatițele au coșmaruri! Imagini inedite surprinse într-un acvariu

27 05. 2023, 16:00

Dacă stăm cu ochii pe o caracatiță care trage un pui de somn, am putea observa cum culoarea pielii sale trece de la alb-lăptos la nuanțe mai puternice.

În mod surprinzător, oamenii de științe cred că această abilitate reprezintă dovada că ele visează.

Dar dacă ne imaginăm că visul este unul plăcut, în care caracatița se vede alergând creveții, se pare că ne înșelăm. Caracatițele – și cefalopodele, în general – pot experimenta coșmaruri.

Caracatița își schimbă culoarea pielii în timp ce doarme

Cel puțin asta arată un studiu efectuat recent, bazat pe observația unei caracatițe mascul (Octopus insularis), care a locuit la Universitatea Rockefeller din New York, la distanța mare de habitatul lui natural, localizat în Brazilia.  Studiul nu a fost pus, însă unei evaluări inter pare – sau recenzia colegială)

Exemplarul a fost monitorizat 24/7, câteva camere video fiind îndreptate spre acvariul său. Atunci când urmăreau înregistrările, cercetătorii au observat că se petrec schimbări bruște ale culorii și ale modelului pielii  în timp ce exemplarul era adormit.

Sursa: YouTube

Exact ca un cățel care își mișcă picioarele în somn, ei au presupus că și caracatițele reflectă, prin limbajul corpului, că se află într-un vis.

Coșmarul caracatiței, similar cu al omului

Se pare că nu toate comportamentele din timpul somnului au exprimat experiențe fericite. În câteva dintre situațiile înregistrate de camere, caracatița a fost văzută trezindu-se brusc, înainte de a-și întinde tentaculele și de a elimina un nor de cerneală, la fel ca atunci când se ferește de un atac din partea unui prădător.

„Comportamentele manifestate de această caracatiță la trezirea din somn sunt similare cu cele manifestate ca un răspuns la coșmaruri, în cazul oamenilor. Noi credem că acest complex de secvențe comportamentale manifestate în astfel de episoade sugerează că caracatițele experimentează parasomnii (patologii ale somnului, n.r.), care ar putea include și coșmaruri care întrerup somnul”, scriu autorii studiului, potrivit IFLScience.

Echipa de cercetători recunoaște că studiul se bazează doar pe observațiile unei singure caracatițe, deci există posibilitatea ca acest comportament să nu fie unul universal.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Prima fermă de caracatițe din lume îngrijorează oamenii de știință

Creierul caracatițelor funcționează după modele nemaivăzute până acum

O inteligență uimitoare. Ce are în comun creierul uman cu cel al caracatițelor?

O mănușă inspirată de caracatițe poate ajuta oamenii să apuce lucruri sub apă