Home » Natură » O ciupercă de la Cernobîl pare să fi dezvoltat o abilitate incredibilă

O ciupercă de la Cernobîl pare să fi dezvoltat o abilitate incredibilă

O ciupercă de la Cernobîl pare să fi dezvoltat o abilitate incredibilă
Foto: @Medmyco/Wikimedia Commons, CC BY-SA 4.0
Publicat: 03.12.2025

Zona de excludere de la Cernobîl le este interzisă oamenilor, însă după explozia reactorului 4, acum aproape 40 de ani, alte forme de viață nu doar că au apărut acolo, ci par să fi supraviețuit și chiar prosperat. Absența oamenilor a contribuit probabil la acest lucru, însă pentru o ciupercă de la Cernobîl, radiațiile ionizante care persistă în structurile din jurul reactorului par să reprezinte un avantaj.

O ciupercă de la Cernobîl și-a dezvoltat o abilitate remarcabilă. Pe pereții interiori ai uneia dintre cele mai radioactive clădiri din lume, oamenii de știință au descoperit o ciupercă neagră, ciudată, care pare să trăiască perfect în aceste condiții. Este vorba despre Cladosporium sphaerospermum, iar unii cercetători cred că pigmentul său închis, melanina, i-ar putea permite să folosească radiațiile ionizante așa cum plantele folosesc lumina pentru fotosinteză. Mecanismul propus poartă numele de radiosinteză. Totuși, deși s-a observat că ciuperca se dezvoltă mai bine în prezența radiațiilor, nimeni nu a reușit să explice clar de ce.

Misterul a început la sfârșitul anilor ’90, când o echipă condusă de microbiologul Nelli Zhdanova a investigat adăpostul din jurul reactorului avariat și a descoperit o comunitate surprinzătoare de 37 de specii de ciuperci, multe dintre ele închise la culoare și bogate în melanină. C. sphaerospermum domina mostrele și prezenta cele mai ridicate niveluri de contaminare radioactivă.

O ciupercă de la Cernobîl folosește radiațiile pentru a se hrăni

Ulterior, cercetători de la Albert Einstein College of Medicine (SUA) au arătat că expunerea acestei ciuperci la radiații ionizante nu o afectează cum ar afecta alte organisme, de fapt, îi stimulează creșterea. Radiațiile ionizante pot smulge electroni din atomi, rupând moleculele și afectând grav ADN-ul, însă aici păruseră mai degrabă benefice. În plus, experimentele au arătat că radiațiile modifică comportamentul melaninei din ciupercă, sugerând un mecanism necunoscut.

În 2008, aceiași cercetători au propus o ipoteză: ciuperca ar putea capta radiațiile și le-ar transforma în energie, într-un proces comparabil cu fotosinteza, melanina având un rol asemănător clorofilei. În același timp, melanina ar acționa ca un scut împotriva efectelor dăunătoare ale radiației.

Un studiu din 2022 a întărit ideea de protecție: atunci când C. sphaerospermum a fost expusă pe exteriorul Stației Spațiale Internaționale, senzorii au arătat că ciuperca bloca o parte din radiația cosmică.

Un mecanism care încă nu este cunoscut

Totuși, demonstrarea radiosintezei rămâne dificilă. Nu există dovezi clare că ciuperca fixează carbon folosind radiația sau că obține un câștig metabolic direct din aceasta. Fenomenul rămâne, deocamdată, o ipoteză fascinantă.

Alte ciuperci melanizate prezintă reacții diferite: unele cresc mai repede sub radiații, altele doar produc mai multă melanină. Comportamentul lui C. sphaerospermum nu este universal, ceea ce ridică alte întrebări: este vorba despre o adaptare care îi permite să „se hrănească” cu radiație sau doar un mecanism de protecție?

Deocamdată, nu există un răspuns. Dar știm că această ciupercă neagră găsește o modalitate ingenioasă de a supraviețui și, poate, de a prospera într-un loc în care oamenii nu pot trăi în siguranță. Viața, se pare, găsește mereu o cale.

Vă recomandăm să citiți și:

Test de cultură generală. Care animal are cei mai mari ochi din lume?

Cristale de elemente din pământuri rare au fost descoperite, în premieră, într-o plantă

O creatură ce pare desprinsă din legende trăiește în zilele noastre

Cercetătorii au observat ce se întâmplă în Parcul Național Yellowstone după cutremure

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
De ce ard unii oameni salvie pentru a curăța o casă de „energia negativă”? Ce este tradiție și ce este efect real
De ce ard unii oameni salvie pentru a curăța o casă de „energia negativă”? Ce este tradiție și ce este efect real
Câți dintre bărbații români suferă de depresie postpartum? Procentajul este mai mare decât media europeană
Câți dintre bărbații români suferă de depresie postpartum? Procentajul este mai mare decât media europeană
Pe cine înfățișează cel mai mare mozaic din dovleci din lume?
Pe cine înfățișează cel mai mare mozaic din dovleci din lume?
O femeie a rămas fără ambele picioare după ce, prima dată, medicii i l-au amputat pe cel greșit
O femeie a rămas fără ambele picioare după ce, prima dată, medicii i l-au amputat pe cel greșit
Captură neobișnuită făcută de polițiștii din Croația într-un aeroport: un „rege” și un „prinț”
Captură neobișnuită făcută de polițiștii din Croația într-un aeroport: un „rege” și un „prinț”
Paramount fuzionează cu Warner Bros. pe 6 octombrie. Care a fost prețul tranzacției?
Paramount fuzionează cu Warner Bros. pe 6 octombrie. Care a fost prețul tranzacției?
Florile umplu acum cel mai arid deșert de pe planetă. Cum este posibil?
Florile umplu acum cel mai arid deșert de pe planetă. Cum este posibil?
O femeie a decedat și 200 de persoane au fost puse în carantină din cauza ciumei în Rusia
O femeie a decedat și 200 de persoane au fost puse în carantină din cauza ciumei în Rusia
Unde ajung porumbeii voiajori care nu se mai întorc acasă?
Unde ajung porumbeii voiajori care nu se mai întorc acasă?
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Virusul West Nile a făcut victime și în România. Cum ne putem feri?
Virusul West Nile a făcut victime și în România. Cum ne putem feri?
Legătura dintre tensiune și degradarea cartilajului, descoperită de oamenii de știință
Legătura dintre tensiune și degradarea cartilajului, descoperită de oamenii de știință
Cea mai intensă vară din istoria Europei: a fost expus jumătate din continent
Cea mai intensă vară din istoria Europei: a fost expus jumătate din continent
Cum va fi vremea în octombrie? Iată ce prognozează meteorologii ANM!
Cum va fi vremea în octombrie? Iată ce prognozează meteorologii ANM!
Cercetătorii au creat o metodă de recuperare a aurului din „gunoi”
Cercetătorii au creat o metodă de recuperare a aurului din „gunoi”
Și vocea ar putea arăta cât de rapid îmbătrânești. Ce este „ceasul vocal”?
Și vocea ar putea arăta cât de rapid îmbătrânești. Ce este „ceasul vocal”?
O nouă descoperire pare absurdă, dar nu este: ce miros ar putea indica boala Parkinson?
O nouă descoperire pare absurdă, dar nu este: ce miros ar putea indica boala Parkinson?