De ce șopârlele au supraviețuit dar dinozaurii au dispărut după impactul asteroidului?

O cercetare nouă realizată de Universitatea Yale (SUA) arată că șopârlele de noapte aveau trăsături unice care le-au permis să supraviețuiască evenimentului de extincție în masă care a șters dinozaurii de pe fața Pământului.

Extincția Cretacic–Paleogen, care a eliminat dinozaurii în urmă cu 66 de milioane de ani, a fost unul dintre cele mai dramatice evenimente de dispariție în masă din istoria Pământului. Înainte de acest eveniment, planeta era plină de dinozauri, reptile marine și păduri luxuriante.

• Fructul călugărului: dulceață fără zahăr, cu o istorie surprinzătoare
• Un mic dinozaur bizar schimbă tot ce știam despre evoluție

Apoi, un asteroid cu un diametru de aproape 10 kilometri a lovit Peninsula Yucatán din Mexic cu o viteză de 70.000 km/h, eliberând mai multă energie decât toate explozivele create vreodată de om, schimbând pentru totdeauna cursul vieții pe Pământ, scrie InterestingEngineering.

Spre deosebire de multe specii care au supraviețuit impactului datorită răspândirii geografice sau numărului mare de pui, șopârlele de noapte (familia Xantusiidae) au trecut de extincție în ciuda numărului mic de pui și habitatelor restrânse – contrazicând teoriile existente despre supraviețuirea post-extincție.

Cercetătorii au descoperit modul în care aceste șopârle ar fi putut supraviețui extincției în masă, într-un studiu publicat în Biology Letters.

Folosind tehnici combinate de datare filogenetică și reconstrucție a trăsăturilor ancestrale, oamenii de știință au determinat că șopârlele Xantusiidae au apărut înainte de granița K-Pg și au identificat trăsături care le-au ajutat să supraviețuiască.

Unul dintre cele mai dramatice evenimente de dispariție în masă din istoria Pământului

Analizele s-au bazat pe date genetice de la 34 de specii moderne de șopârle de noapte, corelate cu fosile din perioada Cretacicului timpuriu până în Miocen. Aceste fosile, colectate din America de Nord, Centrală și Cuba, au oferit informații cruciale despre istoria evolutivă și adaptările de supraviețuire ale acestor șopârle rezistente.

Specia Cricosaura typica, originară din Cuba, a fost urmărită prin metode genetice până la cea mai veche ramură a arborelui genealogic al șopârlelor de noapte, separându-se de rudele din America de Nord și Centrală. În schimb, speciile din genurile Lepidophyma și Xantusia s-au diversificat mai târziu, în urmă cu aproximativ 12 milioane de ani, după ce impactul asteroidului le-a transformat habitatele ancestrale.

Acum 10 milioane de ani, o ramură continentală a ajuns pe Insulele Channel din California traversând poduri de uscat temporare, evoluând ulterior în șopârla uriașă de noapte de pe insulă, odată izolată.

Cel puțin două linii ancestrale care au început acum circa 92 de milioane de ani au dat naștere celor 34 de specii moderne, care au reușit să treacă granița K-Pg. Spre deosebire de multe păsări și mamifere supraviețuitoare, aceste șopârle au păstrat o strategie reproductivă bazată pe puțini pui.

Strategia reproductivă a șopârlelor

Folosind reconstrucție statistică, cercetătorii au estimat că femelele ancestrale de șopârle de noapte produceau în medie doi pui per cuib.

În plus, supraviețuirea lor nu s-a bazat pe distribuție geografică largă sau pe numeroși urmași — trăsături creditate în general mamiferelor și păsărilor. Astfel, șopârlele de noapte par să fi trecut prin extincția în masă ocupând habitate restrânse și având doar unu-doi pui per reproducere — sfidând ipotezele obișnuite despre cine poate supraviețui.

Din cauza devastării extreme provocate de asteroid, nu există dovezi fosile directe că șopârlele de noapte ar fi trăit exact în zona de impact a acestuia.

În schimb, cercetătorii se bazează pe reconstrucții ale zonelor geografice ancestrale din America de Nord și Centrală, împreună cu tehnici de datare moleculară, care plasează strămoșul comun al acestor șopârle în perioada Cretacicului târziu. Aceste metode sugerează că șopârlele de noapte locuiau în apropierea zonei de impact atunci când a avut loc extincția în masă.

Toate aceste descoperiri oferă perspective valoroase despre ce specii ar putea supraviețui extincțiilor moderne, accelerate de activitatea umană și de schimbările climatice rapide.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Fosilele unei „șopârle teribile” rescriu istoria globală a dinozaurilor

Un nou studiu arată că peștii-zebră și șopârlele își pot regenera auzul

Șopârlele Gecko își recunosc propriul miros, arată noi experimente

Un nou robot, inspirat de șopârle, va explora suprafața lui Marte