Experiment REVOLUŢIONAR. O femeie paralizată a pilotat un avion militar de asalt cu puterea minţii – VIDEO

06 03. 2015, 13:36

Pentru a obţine această reuşită au fost necesari doi ani de antrenamente, realizate ca parte a unui program revoluţionar susţinut de DARPA, o agenţie parte a Departamentului american al Apărării care are rolul de a dezvolta tehnologii noi pentru forţele armate.

FOTO: Science Alert    

Femeia care a participat la acest program, Jan Scheuermann, a rămas paralizată în anul 2003 din cauza unei afecţiuni genetice neurodegenerative. În 2012, ea a fost recrutată pentru acest program. Cei de la DARPA au folosit pentru experiment doi electrozi aşezaţi pe suprafaţa cortexului ei motor, zonă a creierului care controlează mişcările membrelor.

Sursă: YouTube

Scheuermann a început să înveţe cum să controleze un braţ robotic prin exerciţii simple. Cercetătorii au descoperit că femeia avea un control extrem de bun asupra braşului robotic, folosindu-şi doar puterea minţii pentru a-l mişca, şi au decis să meargă mai departe.

Ei au ajutat-o astfel să îşi folosească aptitudinile într-un simulator de zbor şi astfel au ajuns la reuşita de astăzi.

Sursă. Science Alert