Un EXPERIMENT cuantic contrazice una dintre marile teorii ale lui Einstein – VIDEO

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Descoperirea reprezintă încă o lovitură dată unuia dintre principiile de bază ale modelului standard din fizică, cunoscut sub numele de „principiul de localitate”, conform căruia un obiect este direct influenţat de mediul din vecinătatea sa imediată, informează site-ul cotidianului american The New York Times.

Studiul cercetătorilor olandezi, publicat, miercuri, în revista Nature, întăreşte şi mai mult o teorie pe care Albert Einstein a respins-o în mod public, în epocă. Celebrul savant a spus că teoria cuantică avea nevoie să dovedească „o acţiune fantomatică la distanţă” şi a refuzat să accepte noţiunea că Universul ar putea să se comporte într-un fel atât de ciudat şi, aparent, întâmplător.

În special, Einstein a ironizat ideea că două particule separate ar putea fi „încâlcite” atât de mult, complet, încât simpla măsurare a unei particule ar influenţa-o instantaneu pe cealaltă, indiferent de distanţa care le separă.

Albert Einstein a fost profund nemulţumit de „incertitudinea” introdusă de teoria cuantică şi a spus că implicaţiile acesteia seamănă cu „a-i cere lui Dumnezeu să dea cu zarul”.

Dar, începând din anii 1970, o serie de experimente de mare precizie realizate de echipe diferite de fizicieni au generat tot mai multe dubii – explicaţii alternative cunoscute sub numele de „loopholes” („ambiguităţi”, „chichiţe”, „portiţe de scăpare”, n.r.) – în ceea ce priveşte posibilitatea ca două particule anterior „încâlcite”, chiar dacă ajung să fie separate de întregul Univers, să poată să interacţioneze instantaneu.

Noul experiment, realizat de un grup de savanţi care au fost coordonaţi de Ronald Hanson, profesor de fizică la Institutul de Nanoştiinţe Kavli, asociat Universităţii Delft, la care au participat şi savanţi din Spania şi Marea Britanie, reprezintă cea mai puternică dovadă găsită până în prezent care sprijină principiile fundamentale ale teoriei mecanicii cuantice despre existenţa unui univers bizar, creat dintr-o „ţesătură” de particule subatomice, în care materia nu se formează până când este observată şi timpul se scurge atât înapoi, cât şi înainte.

Cercetătorii olandezi au descris experimentul lor ca pe un „test Bell lipsit de ambiguităţi”, referindu-se la un experiment propus în 1964 de fizicianul John Stewart Bell pentru a dovedi că „acţiunea fantomatică la distanţă” este reală.

Potrivit savanţilor olandezi, ei au eliminat toate acele posibile variabile ascunse care ar putea să ofere o explicaţie pentru reacţia la distanţă bazată pe legile fizicii clasice.

Cercetătorii de la Universitatea Delft au reuşit să pună în legătură doi electroni, separaţi de o distanţă de 1,3 kilometri, care au schimbat apoi informaţii între ei. Fizicienii folosesc termenul „entanglement” („reţea”, „încâlcire a firelor”, n.r.) pentru a se referi la o pereche de particule care au fost generate într-o asemenea manieră încât nu pot fi descrise independent. Savanţii au plasat două diamante în două locuri din colţuri opuse ale campusului Universităţii Delft, separate de o distanţă de 1,3 kilometri.

Fiecare diamant a conţinut o trapă minusculă pentru electroni unici, care deţin o proprietate magnetică, denumită „spin”. Pulsuri de microunde şi energie laser sunt apoi utilizate pentru a conecta şi pentru a măsura „spinul” electronilor.

Distanţa – măsurată de detectoare amplasate în colţuri opuse ale campusului – a asigurat faptul că nu s-a realizat niciun schimb de informaţii (între cei doi electroni) prin mijloace confidenţiale în perioada de timp în care erau efectuate măsurători.

Potrivit mecanicii cuantice, particulele nu capătă proprietăţi formale până când nu sunt măsurate sau observate într-un anumit fel. Până atunci, ele pot să existe, simultan, într-unul sau mai multe locuri deodată. Odată măsurate, ele pătrund totuşi într-o realitate clasică, existând într-un singur loc.

Dincolo de rezultatele imediate, fizicienii consideră că experimentul din Olanda reprezintă un pas major ce a fost făcut în vederea unei mai bune înţelegeri a universului miniatural, considerat multă vreme o „provincie periferică” a disciplinei de studii numită fizică. Mecanica cuantică a avut deja un impact uriaş asupra industriei şi tehnologiilor moderne. De exemplu, ea reprezintă fundamentul pe care au fost create computerele moderne şi laserele.

Sursa: Mediafax