Home » Știință » Cassini a transmis primele imagini cu Saturn către Pământ

Cassini a transmis primele imagini cu Saturn către Pământ

Publicat: 29.04.2017
Sonda Cassini, deţinută de NASA, a pătruns între Saturn şi inelele sale, realizând imagini extrem de apropiate cu atmosfera lui Saturn. Noile imagini au indicat faptul că sonda a ajuns în siguranţă în zonă.

Sonda a ajuns la o distanţă de aproximativ 3.000 de kilometri de norii din zona superioară a planetei şi la 300 de kilometri de inelele lui Saturn, informează Space

În timpul plonjării, reziduurile din inelele planetei ar fi putut afecta instrumentele sensibile ale sondei. Imaginile realizate de Cassini la câteva  minute după ce a pătruns în zonă au fost publicate de către NASA. Aproximativ 380.000 de imagini au fost realizate în timpul călătoriei sondei, începând cu anul 2004, moment în care Cassini a ajuns la Saturn.

Credit: NASA/JPL-Caltech/Space Science Institute 

,,Sunt încântat să vă anunţ că sonda a reuşit să pătrundă în zonă exact cum am plănuit,” a declarat Earl Maize, managerul proiectului Cassini. Atmosfera lui Saturn este relativ rece, fiind constituită în mare parte din hidrogen, iar presiunea norilor din zona superioară a planetei este asemănătoare cu presiunea de la nivelul mării de pe Pământ. 

Credit: NASA/JPL-Caltech/Space Science Institute 

Multe mistere ale lui Saturn rămân însă nedescoperite, precum durata unei zile, structura internă sau compoziţia exactă şi vârsta inelelor sale. 

Cassini va realiza încă 21 de plonjări înaintea ,,Marelui Final” care va avea loc pe 15 septembrie, următoarea plonjare va avea loc pe 2 mai. 

Credit: NASA/JPL-Caltech/Space Science Institute 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Pentru prima dată, rețelele sociale au devenit principala sursă de știri în lume
Pentru prima dată, rețelele sociale au devenit principala sursă de știri în lume
Tinerii din România sunt pe ultimul loc în UE la angajarea după absolvire
Tinerii din România sunt pe ultimul loc în UE la angajarea după absolvire
Un medicament experimental împiedică celulele canceroase să se ascundă de sistemul imunitar
Un medicament experimental împiedică celulele canceroase să se ascundă de sistemul imunitar
Un adolescent cu o memorie excepțională i-a uimit pe oamenii de știință
Un adolescent cu o memorie excepțională i-a uimit pe oamenii de știință
Pu-erh: ceaiul care se învechește ca vinul și poate ajunge să valoreze cât o mașină de lux
Pu-erh: ceaiul care se învechește ca vinul și poate ajunge să valoreze cât o mașină de lux
De ce majoritatea oamenilor sunt dreptaci. Ce legătură au mersul biped și dezvoltarea creierului cu una dintre cele mai ciudate trăsături umane
De ce majoritatea oamenilor sunt dreptaci. Ce legătură au mersul biped și dezvoltarea creierului cu una dintre cele mai ...
Diversitatea plantelor ar putea explica de ce unele omizi sunt pretențioase în ceea ce privește hrana
Diversitatea plantelor ar putea explica de ce unele omizi sunt pretențioase în ceea ce privește hrana
Karma nu însemna inițial răsplată, pedeapsă sau justiție divină. Povestea cuvântului care și-a schimbat complet sensul în Occident
Karma nu însemna inițial răsplată, pedeapsă sau justiție divină. Povestea cuvântului care și-a schimbat complet ...
Cum au schimbat filmele lui Steven Spielberg felul în care vedem extratereștrii. De la invadatori la ființe cu care oamenii încearcă să comunice
Cum au schimbat filmele lui Steven Spielberg felul în care vedem extratereștrii. De la invadatori la ființe cu care oamenii ...
Anatomia panicii de la 40 de ani: Cum se reconfigurează creierul și identitatea la vârsta de mijloc
Anatomia panicii de la 40 de ani: Cum se reconfigurează creierul și identitatea la vârsta de mijloc
Bărbații mor mai devreme decât femeile. De ce sunt mai nesănătoși?
Bărbații mor mai devreme decât femeile. De ce sunt mai nesănătoși?
Paradoxul pistruilor: De la „semne ale diavolului” la cel mai dorit trend de beauty. Ce spune știința despre petele care fascinează lumea?
Paradoxul pistruilor: De la „semne ale diavolului” la cel mai dorit trend de beauty. Ce spune știința despre petele ...
Test de cultură generală. De ce computerele au nevoie de baterii?
Test de cultură generală. De ce computerele au nevoie de baterii?
Ce s-a putut vedea în atmosfera Soarelui chiar înaintea unei erupții colosale de clasă X9?
Ce s-a putut vedea în atmosfera Soarelui chiar înaintea unei erupții colosale de clasă X9?
Muncitorii de la o viitoare autostradă au descoperit monede celtice din aur și argint
Muncitorii de la o viitoare autostradă au descoperit monede celtice din aur și argint
Fenomenul El Niño revine clar: Masă uriașă de apă caldă detectată în Oceanul Pacific!
Fenomenul El Niño revine clar: Masă uriașă de apă caldă detectată în Oceanul Pacific!
Franța a reușit să reducă emisiile de gaze cu efect de seră considerabil în ultimii ani
Franța a reușit să reducă emisiile de gaze cu efect de seră considerabil în ultimii ani
Geniul său a propulsat România! Invențiile prețioase pe care Aurel Vlaicu le-a dăruit lumii
Geniul său a propulsat România! Invențiile prețioase pe care Aurel Vlaicu le-a dăruit lumii