Experimentul controversat finanţat de NASA: un neurolog faimos a drogat delfinii. Care au fost scopul şi urmările ”studiului”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Creierul delfinilor este mult mai mare decât cel al primatelor, cu excepţia oamenilor. Precum maimuţele, delfinii se pot recunoaşte în oglindă, fiind capabili să imite sunete şi acţiuni ale oamenilor, informează IFL Science.

Intrigat de inteligenţa mamiferelor marine, Lilly a popularizat ideea conform căreia delfinii au inteligenţa necesară pentru a comunica lingvistic cu oamenii, concentrându-şi ideile în cartea ,,Omul şi Delfinul”. 

• Inteligența Artificială și empatia. Pot algoritmii să ne înțeleagă emoțiile mai bine decât partenerul de viață?
• Primul copil din lume diagnosticat cu autism a trăit până la 89 de ani

Succesul de care s-a bucurat cartea a atras atenţia astronomilor interesaţi de comunicarea cu extratereştri prin intermediul undelor radio. În onoarea lui Lilly, echipa de cercetare s-a numit ,,Ordinul Delfinului,” aceştia fiind finanţaţi de NASA în 1963 pentru a realiza studii în insula St. Thomas din Caraibe. 

Experimentul din St. Thomas 

Denumit oficial Institutul de Cercetare a Comunicării, dar cunoscută cu denumirea Casa Delfinului, laboratorul era o clădire inundată unde cercetătorii încercau să convieţuiască alături de 3 delfini: Peter, Pamela şi Sissy. Anterior, Lilly a încercat să observe activitatea neuronală a creierului delfinilor prin inserarea unor sonde în cavitatea craniană, însă a renunţat la această tehnică deoarece anestezia provoca oprirea respiraţiei delfinilor. 

Fiind printre singurii neurologi licenţiaţi pentru studierea efectelor LSD-ului, el a decis să administreze drogul delfinilor pentru a observa impactul acestora asupra cogniţiei şi comunicării mamiferelor. În 1967, Lilly susţinea că LSD-ul le-a făcut pe animale să fie mult mai vocale. 

Însă Lilly nu a reuşit să dovedească ceea ce declara, iar fondurile sale au fost retrase. Neurologul a susţinut în urma studiului că ,,Am dezvoltat un tip de comunicare ‘tăcută’ . Ei ne spuneau atunci când vor să intrăm în piscină. Comunicam prin gesturi şi alte gesturi non-verbale, non-vocale”. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: