Home » Știință » Moment istoric! Falcon Heavy, cea mai puternică rachetă din lume, a fost lansată cu succes

Moment istoric! Falcon Heavy, cea mai puternică rachetă din lume, a fost lansată cu succes

Publicat: 05.02.2018
De pe aceeaşi platformă de unde au plecat primii astronauţi pe Lună, compania SpaceX a lansat marţi cea mai puternică rachetă din lume, Falcon Heavy.

UPDATE SpaceX a lansat marţi cu succes cea mai puternică rachetă din lume. Corpul principal al rachetei se află pe o traiectorie către Marte, în timp ce propulsoarele au aterizat, în siguranţă, pe Pământ. ”Pentru mine este incredibil,” a declarat Elon Musk. 

Una dintre premiere se referă la trimiterea în spaţiu, de către o companie privată, a unei rachete atât de mare. La bordul navei a fost amplasată maşina roşie Tesla Roadser, în interiorul căreia se afla un manechin într-un costum de astronaut realizat de SpaceX. Membrii companiei se aşteaptau ca maşina să orbiteze în jurul Soarelui timp de milioane de ani. ”Este amuzant şi prostesc, dar aceste aspecte sunt importante,” a declarat Musk. Plasarea autovehiculului pe orbtă a eşuat, însă, iar Musk a admis că maşina a fost eliberată mai devreme deoarece unul dintre propulsoarele lui Falcon Heavy a fost aprins pentru o perioadă prea lungă. În ciuda eşecului de a amplasa maşina pe orbită, Musk a declarat că misiunea ”amuzantă şi prostească” a fost un succes deoarece ”va entuziasma oamenii din întreaga lume”. Parţial principalul scop al lui Musk a fost atins în urma lansării rachetei.

La bordul maşinii Tesla trimise în spaţiu a fost montată o cameră video ce a transmis live imagini pe Pământ. Vezi aici imaginile spectaculoase!

;

În urma acestei reuşite, Musk a declarat că va încerca să construiască rachete şi mai mari pentru transportarea oamenilor pe Marte. Noua generaţie de acest tip fiind denumită B.F.R   şi ar putea fi lansată în anul 2020. CEO-ul SpaceX a mai declarat că speră ca acest succes să impulsioneze şi alte companii private să îşi ducă până la capăt planurile ambiţioase. ”Avem nevoie de o nouă cursă,” a declarat el. 

Propulsată de 27 de motoare, racheta Heavy este capabilă să trimită sateliţi gigant pe orbită, pe Lună sau chiar pe Marte, notează Mail Online.

Înainte de lansare, în cadrul unei postări de pe Instagram, miliardarul a distribuit o fotografie cu maşina electrică ataşată de rachetă. În interiorul maşinii a fost amplasat un manechin într-un costum de astronaut, iar la decolare din maşină s-a auzit auzi melodia ”Space Oddity” a lui David Bowie. Musk spera ca maşina să fie descoperită de fiinţele extraterestre.

Specialiştii şi inginerii ce vor monitoriza lansarea de marţi se aşteaptau ca mulţi vizitatori să fie prezenţi la eveniment, toate biletele fiind vândute. 

Racheta poate livra în cadrul unei singuri lansări 63.800 de kilograme de încărcătură pe orbita joasă a Pământului, aproximativ 26.700 de kilograme de orbita înaltă a Pământului, 16.800 de kilograme pe Marte sau 3.500 de kilograme pe Pluto. 

Falcon Heavy are componenţa a trei rachete Falcon 9, ce în prezent duc provizii către Staţia Spaţială Internaţională. Musk intenţionează să utilizeze racheta Heavy pentru a duce primii oameni pe Marte. În mai multe declaraţii publice anterioare, Musk a afirmat că exista şanse mari ca racheta să explodeze în timpul  primului zbor. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce și-ar fi înscenat o primăriță din Mexic propria răpire?
De ce și-ar fi înscenat o primăriță din Mexic propria răpire?
De ce copiii din Olanda sunt neobișnuit de fericiți?
De ce copiii din Olanda sunt neobișnuit de fericiți?
Stațiunea de la Marea Adriatică unde o cafea costă 1 euro și cazarea începe de la 35 de euro
Stațiunea de la Marea Adriatică unde o cafea costă 1 euro și cazarea începe de la 35 de euro
Rolul României în Al Doilea Război Mondial. Cum am pierdut Basarabia şi Bucovina
Rolul României în Al Doilea Război Mondial. Cum am pierdut Basarabia şi Bucovina
Tot mai multe femei singure aleg să aibă copii prin fertilizarea in vitro
Tot mai multe femei singure aleg să aibă copii prin fertilizarea in vitro
Cel mai prost moment în care să-ți achiziționezi un sistem de climatizare
Cel mai prost moment în care să-ți achiziționezi un sistem de climatizare
Cum încearcă Europa să se rupă de rețelele sociale din SUA?
Cum încearcă Europa să se rupă de rețelele sociale din SUA?
Efectele neașteptate ale „ploii roșii” care ajunge în Europa
Efectele neașteptate ale „ploii roșii” care ajunge în Europa
15 destinații culinare care atrag atenția în 2026. Ce locuri a inclus National Geographic pe lista sa anuală
15 destinații culinare care atrag atenția în 2026. Ce locuri a inclus National Geographic pe lista sa anuală
Pierderea mirosului poate fi la fel de devastatoare ca boala Parkinson și AVC-ul, au descoperit cercetătorii
Pierderea mirosului poate fi la fel de devastatoare ca boala Parkinson și AVC-ul, au descoperit cercetătorii
Primul studiu clinic mondial pentru „reprogramarea” celulelor distruse de glaucom. De ce este controversat?
Primul studiu clinic mondial pentru „reprogramarea” celulelor distruse de glaucom. De ce este controversat?
Pentru prima dată, lupii au fost filmați vânând zimbri într-o pădure europeană străveche
Pentru prima dată, lupii au fost filmați vânând zimbri într-o pădure europeană străveche
Lucruri mai puțin știute despre Prada. Cum a transformat un brand italian nailonul militar în simbol de lux
Lucruri mai puțin știute despre Prada. Cum a transformat un brand italian nailonul militar în simbol de lux
Zeci de noi specii incredibile de animale au fost descoperite în adâncurile Oceanului Atlantic
Zeci de noi specii incredibile de animale au fost descoperite în adâncurile Oceanului Atlantic
Oamenii de știință au descoperit un risc surprinzător în dietele fără zahăr
Oamenii de știință au descoperit un risc surprinzător în dietele fără zahăr
Metoda simplă care ajută elevii să citească mai bine
Metoda simplă care ajută elevii să citească mai bine
Ce se întâmplă cu creierul persoanelor care lucrează de acasă?
Ce se întâmplă cu creierul persoanelor care lucrează de acasă?
Zilele prăbușirii: Destrămarea României în cronica regelui Carol al II-lea
Zilele prăbușirii: Destrămarea României în cronica regelui Carol al II-lea