PREMIUL NOBEL pentru MEDICINĂ 2018 a fost câştigat de James P. Allison şi Tasuku Honjo pentru descoperirea unei terapii împotriva cancerului

Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2018 a fost câştigat de James P. Allison şi Tasuku Honjo pentru descoperirea unei terapii împotriva cancerului prin inhibarea reglării negative a sistemului imunitar.

 

Prin stimularea capacităţii inerente a sistemului imunitar de a ataca celulele canceroase, laureaţii din acest an au stabilit un nou principiu pentru terapia împotriva cancerului.

 

James P. Allison a studiat o proteină cunoscută pentru funcţia ei ca „frână” pentru sistemul imunitar. A realizat potenţialul eliberării frânei şi declanşării sistemului imunitar împotriva celulelor tumorii. Apoi, a dezvoltat conceptul pentru o nouă abordare de tratare a pacienţilor.

 

În paralel, Tasuku Honjo a descoperit o proteină a celulelor imunitare şi, după o atentă explorare a funcţiilor, a ajuns la concluzia că şi aceasta operează ca o frână, dar având la bază un alt mecanism. Terapiile bazate pe această descoperire s-au dovedit a fi extrem de eficiente împotriva cancerului.

 

Allison şi Honjo au arătat cum diferite strategii de inhibare a frânelor sistemului imunitar pot fi folosite în tratarea cancerului. Descoperirile celor doi laureaţi constituie un element esenţial în lupta împotriva acestei maladii.

 

Cancerul este un termen general pentru mai multe maladii, toate caracterizate prin proliferarea necontrolată a celulelor anormale care au capacitatea de a se răspândi la ţesutul şi organele sănătoase.

 

De-a lungul timpului, au fost dezvoltate mai multe tipuri de remedii pentru cancer, de la intervenţii chirurgicale, chemoterapie, tratamente cu hormoni şi altele, dintre care unele au fost premiate cu Nobel: Huggins, 1966, pentru tratamentul hormonal împotriva cancerului la prostată, Elion şi Hitchins, 1988, pentru chemoterapie şi transplantul de măduvă osoasă pentru leucemie acordată lui Thomas în 1990. Totuşi, până acum, cancerele în stare avansată au fost dificil de tratat, fiind nevoie de noi abordări.

 

Cele două studii separate fac parte din noua abordare, deşi conceptul există chiar de la sfârşitul secolului al XIX-lea, unde ideea că utilizarea sistemului imunitar propriu poate fi o strategie eficientă împotriva tumorilor. Primele încercări de activare au avut însă efecte modeste, realizându-se că este nevoie de mai multă cunoaştere cu privire la subiect.

 

La baza acestei abordări se află proprietatea fundamentală a sistemului imunitar de a distinge între „sine” şi „non-sine”, astfel că bacteriile invadatoare, virusurile şi alte pericole pot fi atacate şi eliminate. Celulele T, care reprezintă un tip de celule albe, sunt jucători cheie în această defensivă. Acestea au receptori cu care se leagă de structurile recunoscute ca străine de organism, iar o astfel de interacţiune activează defensiva sistemului imunitar. Dar alte proteine care acţionează ca acceleratoare pentru celule T sunt necesare pentru a declanşa în întregime sistemul imunitar. Mulţi savanţi au contribuit la detectarea altor proteine care acţionează ca frâne asupra celulelor T, inhibând  activarea imunităţii. Această balanţă internă între acceleratori şi frâne este necesară pentru control. Asigură că sistemul imunitar este suficient de activ pentru atacarea microorganismelor străine, în timp ce se evită activarea excesivă care poate duce la distrugerea ţesutului sănătos.

 

Din anii ’90, în laboratorul său de la Universitatea California, Berkeley, James P. Allison a studiat proteina celulei T numită CTLA-4. A fost unul dintre mai mulţi savanţi care au observat că CTLA-4 funcţionează ca frână asupra celulelor T. Alţi savanţi au folosit această proprietate pentru elaborarea unor remedii împotriva bolilor autoimunitare. Allison, totuşi, a avut o altă idee. Şoarecii cu cancer au fost vindecaţi de tratamente cu anticorpi care inhibă frâna şi declanşează activitatea celulelor T.

 

Apoi, în 2010, un studiu clinic important a arătat efecte însemnate la pacienţii cu melanom, un tip de cancer de piele. La mai mulţi pacienţi, semnele de cancer au dispărut.

 

În 1992, la câţiva ani înaintea descoperirii lui Allison, Tasuku Honjo a descoperit PD-1, altă proteină de pe suprafaţa celulelor T. Analizând în laboratorul său din Universitatea Kyoto, acesta a descoperit că proteina are un efect similar cu cel al proteinei menţionate mai sus.

 

James P. Allison a fost născut în 1948 în Alice, Texas, Statele Unite. A primit doctoratul în 1973 la Universitatea Texas, Austin. Din 1974-1977 a fost cercetător la Scripps Clinic and Research Foundation, La Jolla, California. În 1977-1984 a fost membru al University of Texas System Cancer Center, Smithville, Texas; în 1985-2004 a fost la University of California, Berkeley şi în 2004-2012 la Memorial Sloan-Kettering Cancer Center, New York. Din 2012 este profesor la University of Texas MD Anderson Cancer Center.

 

Tasuku Honjo s-a născut în 1942 în Kyoto, Japonia. În 1971-1974 a fost cercetător la Carnegie Institution of Washington, Baltimore şi National Institutes of Health, Bethesda, Maryland. A primit doctoratul în 1975 la Universitatea Kyoto. În 1974-1979 a fost un membru al facultăţii la Universitatea Tokyo şi în 1979-1984 la Universitatea Osaka. Din 1984 este profesor la Universitatea Kyoto.

 

Peste 200 de laureaţi ai Premiul Nobel pentru Medicină de-a lungul timpului

 

Laureaţii Premiului Nobel pentru Medicină în 2017 au fost Jeffrey C. Hall, Michael Rosbash şi Michael W. Young pentru descoperirile lor în controlarea mecanismelor moleculare ale ritmului circadian.

Cu un an mai înainte, Premiul Nobel pentru Medicină din 2016 a fost acordat japonezului Yoshinori Ohsumi, pentru descoperirea mecanismului autofagiei. 

 

În 2015, Premiul Nobel pentru Medicină a fost caştigat de William C. Campbell (Irlanda) şi Satoshi Ōmura (Japonia) pentru descoperirile privind o nouă terapie împotriva infecţiilor cauzate de viermi cilindrici, în timp ce Youyou Tu (China) a fost premiată pentru descoperirile ei privind o nouă terapie împotriva malariei.

 

Începând din anul 1901 au fost 214 laureaţi, Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină fiind acordat de 108 ori, cu excepţia anilor: 1915, 1916, 1917, 1918, 1921, 1925, 1940, 1941 and 1942. Conform statutului Fundaţiei Nobel, acest premiu nu este acordat în anul în care nici una dintre lucrările nominalizate şi luate în considerare nu este de natură să aducă beneficii umanităţii.

 

Cel mai tânăr laureat de până acum a fost medicul canadian Frederick G. Banting considerat, împreună cu fiziologul american Charles Best, ca descoperitor al insulinei  şi care avea 32 de ani când a primit Nobelul pentru Medicină, în anul 1923.

 

Cel mai în vârstă laureat al Premiului Nobel pentru Medicină a fost Peyton Rous, care avea 87 de ani când i-a fost atribuit premiul pentru descoperirile făcute în domeniul oncovirusurilor, în anul 1996.

 

Sezonul Nobel 2018 va continua, marţi (2 octombrie), cu premiul Nobel pentru Fizică.

 

Miercuri (3 octombrie) va fi decernat premiul Nobel pentru Chimie, iar vineri (5 octombrie) va fi anunţat Nobelul pentru Pace. Nobelul pentru Literatură de anul acesta va fi amânat pentru 2019.

 

Premiul Nobel pentru Economie va fi decernat luni, 8 octombrie.

 

Laureatul va primi o medalie din aur şi un premiu în valoare de 9 milioane de coroane suedeze (circa un milion de euro).

 

Laureaţii îşi vor primi premiile Nobel în timpul unor ceremonii oficiale organizate la Stockholm şi la Oslo, pe 10 decembrie, ziua în care se comemorează moartea fondatorului premiilor, Alfred Nobel, decedat în 1896.

 

Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu excepţia celui pentru economie, instituit în 1968 de Banca centrală din Suedia, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la fondarea acestei instituţii. Premiile au fost create după moartea inginerului sudez Alfred Nobel (1833 – 1896), inventatorul dinamitei, conform voinţei sale din testament.

 

Numele nominalizaţilor şi alte informaţii despre aceştia sau despre procesul de selecţie nu pot fi făcute publice timp de 50 de ani.