Fenomen unic descoperit în norii denşi ai planetei Venus
Grupul a fost condus de Hiroki Kashimura de la Universitatea Kobe, iar descoperirile au fost publicate pe 9 ianuarie în Nature Communications.
Venus mai este numită şi geamăna Terrei datorită dimensiunii şi gravitaţiei similare, dar climatul de pe a doua planetă de la soare este foarte diferit. Venus se roteşte în direcţia opusă faţă de Pământ şi mult mai lent, completarea unei rotaţii durând 243 de zile terestre, scrie Phys.
La circa 60 de kilometri de suprafaţă, vânturile de est străbat planeta în circa 4 zile terestre, cu viteze de 360 km/h, un fenomen cunoscut sub denumirea de superrotaţie atmosferică.
Cerul lui Venus este acoperit în totalitate de nori groşi de acid sulfuric care sunt localizaţi la înălţimi de 45-70 km, făcând dificilă observarea suprafeţei planetei cu ajutorul telescoapelor de pe Pământ şi a sondelor care se află pe orbita lui Venus. Temperaturile de suprafaţă ating 460 de grade Celsius, ceea ce face ca mediul să fie mai mult decât vitreg pentru orice sondă de suprafaţă. Din cauza acestor condiţii, există multe necunoscute cu privire la fenomenul atmosferic al lui Venus.
Pentru a dezlega o (mică) parte din enigmatica planetă, nava spaţială Akatsuki a intrat pe orbita lui Venus în decembrie 2015. Unul dintre instrumentele sondei este o cameră cu infraroşu (IR2) care măsoară lungimi de undă de 0,002 m. Această cameră poate vedea morfologia detaliată a nivelurilor inferioare ale norilor aflate la circa 50 km de suprafaţă. Razele optice şi ultraviolete sunt blocate de straturile superioare ale norilor, dar mulţumită tehnologiei cu infraroşu, structurile dinamice ale norilor inferiori sunt scoase la iveală în mod gradual.
De asemenea, înainte de începerea misiunii Akatsuki, echipa de cercetare a elaborat un program AFES-Venus pentru calcularea simulărilor din atmosfera de pe Venus. Pe Terra, fenomenul atmosferic la fiecare scară este studiat folosind simulări matematice, de la previziunile meteorologice zilnice la schimbările climatice globale. Pentru Venus, dificultatea observaţiei face ca simulările matematice să fie chiar mai importante, dar exact aceeaşi problemă face ca acurateţea simulărilor să fie discutabilă.
Două studii au ajuns la acelaşi rezultat
AFES-Venus a putut deja reproduce curenţii superrotativi şi temperatura polară a atmosferei lui Venus. Folosind Earth Simulator, un sistem computerizat al JAMSTEC (Japan Agency for Marine-Earth Science and Technology), echipa de cercetare a creat simulările numerice la rezoluţie ridicată. Totuşi, din cauza calităţii slabe a datelor observaţionale de dinainte de Akatsuki, a fost dificilă demonstrarea veridicităţii reconstituirilor.
Acest studiu a comparat date observaţionale a nivelurilor mai joase ale lui Venus realizate de camerca IR2 cu simulările de rezoluţie ridicată provenite de la programul AFES-Venus, observându-se similaritatea dintre cele două modele.
Cercetătorii au mai descoperit că structura atmosferică este formată de două tipuri de flucutaţii atmosferice, instabilitatea baroclină (dinamica la scară mare a vânturilor) şi curenţii polari rezultaţi în urma jeturilor de materiale. Simularea structurilor formate de mai multe fenomene atmosferice reprezintă dovada preciziei simulărilor pentru fenomene individuale calculate în acest proces.
Până acum, studiile asupra climatului lui Venus s-au concentrat pe calculele medii de la est la vest. Această descoperire a dus cercetarea în acest domeniu la un alt nivel, unde este posibilă discutarea structurii tridimensionale a atmosferei planetei vecine.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Venus a fost prima planetă locuibilă din sistemul nostru solar