Home » Știință » Creierul copiilor cărora li se citesc regulat poveşti se dezvoltă mult mai repede

Creierul copiilor cărora li se citesc regulat poveşti se dezvoltă mult mai repede

Creierul copiilor cărora li se citesc regulat poveşti se dezvoltă mult mai repede
Publicat: 22.03.2020
Copiii cărora li se citesc frecvent poveşti şi care nu au acces la ecranele televizoarelor, computerelor sau telefoanelor mobile în primii cinci ani de viaţă înregistrează o dezvoltare mai rapidă a creierului, potrivit unui nou studiu, realizat de cercetătorii americani şi citat de cnn.com.

Concluzia nu este una nouă, dar autorii acestui studiu, cercetătorii de la Spitalul de pediatrie din Cincinnati, au venit cu argumente clare, obţinute prin intermediul imagisticii prin rezonanţă magnetică.

Acesta este primul studiu care furnizează şi dovezi neurobiologice ale beneficiilor potenţiale ale cititului şi ale efectului negativ pe care îl au ecranele asupra dezvoltării creierului preşcolarului.

„Este important, pentru că organul se dezvoltă cel mai rapid în primii cinci ani de viaţă”, a spus coordonatorul studiului, medicul John Hutton, potrivit Mediafax.

„Copiii care au parte de mai multe experienţe care îi stimulează, ce ajută creierul să se organizeze, vor avea un avantaj uriaş atunci când vor ajunge la şcoală”, a spus Hutton. „Şi este din ce în ce mai dificil pentru copii să recupereze, dacă rămân în urmă la şcoală”, a mai spus acesta.

La studiu au participat 47 de copii sănătoşi, cu vârste cuprinse între trei şi cinci ani, care nu mergeau la grădiniţă.

Materia cenuşie din creier conţine majoritatea celulelor care comandă corpului ce să facă. Substanţa albă este ţesutul cu aspect albicios ce face parte din sistemul nervos central (măduva spinării şi encefal) şi conţine axonii, respectiv prelungirile celulelor ner­voase şi celulele ţesutului interstiţial numit nevroglie, care are rol de hrănire şi protecţie. Sustanţa albă este importantă pentu că asigură influxul nervos de la un centru nervos la altul sau între un centru nervos şi un nerv. Creşterea nivelului de substanţă albă şi organizarea acesteia sunt extrem de importante pentru capacitatea creierului de a comunica cu restul organismului, mărind capacitatea de a învăţa şi asigurând o bună funcţionalitate. Fără un sistem de comunicare bine dezvoltat, capacitatea de procesare a creierul încetineşte şi are de suferit.

În cazul copiilor care erau expuşi la ecrane mai mult de o oră pe zi, zonele responsabile de învăţare în materia albă erau subdezvoltate şi mai puţin organizate.

La naştere avem cei mai mulţi neuroni

La naştere, numărul neuronilor este cel mai mare comparativ cu restul vieţii, iar, în funcţie de stimuli – comunicare, iubire, îmbrăţişare, plimbat, citit -, conexiunile între neuroni sunt întărite, spune Hutton. În lipsa unor stimuli, neuronii mor, a mai spus acesta. Chiar dacă se modifică şi învaţă la toate vârstele, ceea ce se întâmplă în primii cinci ani ai vieţii este hotărâtor pentru dezvoltarea creierului.

În afară de imaginile creierului obţinute prin rezonanţă magnetică, participanţii la studiu au fost supuşi unor teste cognitive.

Copiii care aveau acces la ecrane mai mult de o oră zilnic au avut rezultate mai proaste în ceea ce priveşte la testele cognitive, inclusiv privind limbajul expresiv şi capacitatea de a numi rapid obiecte.

Ecranele interferează, de altfel, cu toate activităţile copiilor, de la jocul cu jucării la folosirea imaginaţiei, joaca afară etc.

Hutton spune că mai degrabă este important cititul în sine, regulat, decât tipul de poveste. Acesta sfătuieşte părinţii să nu mai caute cartea perfectă, ci pur şi simplu să le citească celor mici regulat.

Cum stârneşti interesul copilului pentru cărţi şi citit?

The National Institute for Literacy din SUA are câteva sugestii în acest sens:

  1. Începe de la naştere prin a-i vorbi copilului şi a răspunde gângurelilor
  2. Cântă melodia „Alfabetul” (ABC)
  3. Stimulează copilul să îşi folosească imaginaţia, să inventeze poveşti şi să pună multe întrebări despre acele istorii inventate
  4. Alege cărţi cu personaje interesante, citeşte cu voci diferite pentru personaje
  5. Pune copilul să repete cuvintele noi
  6. Cel mai important lucru este să te bucuri de experienţa cititului alături de el.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?
Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?
China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”
China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME București
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME ...
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
China pregătește o nouă misiune pe Lună
China pregătește o nouă misiune pe Lună
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări ...
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători de la Marea Neagră
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători ...
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu