A început cel mai amplu test clinic al unui vaccin anticoronavirus. Zeci de mii de oameni vor fi injectați

27 07. 2020, 19:39
Sursa foto: Shutterstock

A treia etapă de studiu clinic a unui vaccin anticoronavirus a început luni în SUA.

Primul vaccin care intră în faza a treia a testelor clinice este dezvoltat de firma de biotehnologie Moderna împreună cu Institutele Naţionale de Sănătate din SUA. Această ultimă etapă a studiilor clinice este desfășurată în aproape 100 de centre din reţeaua de prevenţie COVID-19, din SUA, potrivit CNN.

În această etapă a studiului clinic sunt așteptați să se înscrie aproximativ 30.000 de voluntari adulți care vor primi două doze prin care se va evalua siguranța vaccinului și dacă poate preveni COVID-19. Voluntarii vor primi fie două injecții de 100 de micrograme de vaccin sau un placebo la aproximativ 28 de zile distanță. Cei care le vor administra injecțiile, precum și participanții nu vor ști cine a primit vaccinul.

Rezultatele primei etape a studiului clinic, publicate la începutul acestei luni în New England Journal of Medicine, au arătat că vaccinul a indus răspunsuri imune la toți voluntarii și a putut fi considerat sigur. A provocat reacții adverse ușoare, printre care oboseală, frisoane, dureri de cap, dureri musculare sau dureri la locul injecției.

Ce se întâmplă în cele trei faze ale testării clinice a unui vaccin

Prima fază a unui studiu implică de obicei un număr mic de oameni și are drept scop să stabilească dacă un vaccin este sigur și provoacă un răspuns imun. În faza 2, studiul clinic este extins și vaccinul este oferit persoanelor care au caracteristici, precum vârstă și condiția fizică, similare cu cele pentru care este conceput noul vaccin, potrivit Centrelor americane pentru controlul și prevenirea bolilor. În faza 3, vaccinul este administrat la mii de oameni și testat pentru eficiență și încă o dată pentru siguranță.

Înainte de începerea ultimei faze de testare, Moderna a primit încă 472 de milioane de dolari din partea Autorităţii pentru Cercetări Avansate şi Dezvoltare în Domeniul Biomedical (BARDA), pentru susţinerea dezvoltării vaccinului său împotriva Covid-19

Recent, mai multe potenţiale vaccinuri dezvoltate de China şi de Universitatea Oxford (Marea Britanie) au intrat în teste clinice extinse, în Brazilia sau în alte ţări afectate grav de pandemie.

Cum testează SUA vaccinurile anticoronavirus

Vaccinul Moderna este unul dintre cele 25 aflate în studii clinice în întreaga lume, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.

Statele Unite au stabilit standarde ridicate pentru potențialele vaccinuri. Astfel, în fiecare lună, reţeaua de prevenţie COVID-19, finanţată de stat, va testa potenţiale vaccinuri, de fiecare dată cu alţi 30.000 de voluntari.

Testele nu vor verifica doar eficienţa, ci şi siguranţa vaccinurilor. Aceleaşi criterii de verificare vor fi aplicate la fiecare vaccin, pentru a le permite cercetătorilor să facă studii comparative.

În august, vor începe testele clinice în SUA pentru vaccinul Universităţii Oxford, în septembrie pentru cel dezvoltat de Johnson & Johnson, iar în octombrie pentru Novavax. Pfizer va efectua propriile teste în cursul acestei veri.

Vă recomandăm să citiți și:

Bill Gates promite să nu folosească vaccinul anti-coronavirus pentru a implanta microcipuri în oameni

OMS: Să nu vă așteptați la un vaccin împotriva COVID-19 înainte de anul 2021

UE ar putea autoriza anul acesta primul vaccin anti-COVID-19

Marea Britanie acuză serviciile ruse că încearcă să sustragă date despre vaccinuri anticoronavirus. Răspunsul Kremlinului