Remdesivir scurtează timpul de recuperare după COVID-19 – studiu

13 10. 2020, 15:30
Cre

Rezultatele unui studiu publicat în New England Journal of Medicine arată că Remdesivirul scurtează timpul până la recuperare. Studiul a fost făcut pe 1.062 de pacienţi: unii au primit Remdesivir, unii placebo.

New England Journal of Medicine a publicat rezultatele studiului făcut de National Institute of Allergy and Infectious Diseases.

Rezultatele arată că Remdesivirul a fost superior placebo în scurtarea timpului până la recuperare la adulţii care au fost spitalizaţi din cauza COVID-19 şi au avut dovezi de infecţie a tractului respirator inferior.

Studiul a fost făcut pe 1.062 de pacienţi care, timp de 10 zile, primeau fie Remdesivir, fie placebo.

Cei care au primit Remdesivir s-au recuperat în 10 zile, faţă de cei care au primit placebo, unde recuperarea a durat 15 zile.

Ungaria începe dezvoltarea propriei linii de Remdesivir

Autoritățile de la Budapesta au anunţat că Ungaria va începe dezvoltarea propriei linii de Remdesivir, alături de compania farmaceutică Richter. Până la finalul lunii octombrie, medicamentul va fi disponibil în suficiente doze astfel încât să trateze peste 800 de pacienţi, notează Mediafax.

Produsul a fost testat pe 250 de pacienţi și până la finalul lunii octombrie, medicamentul va fi disponibil în suficiente doze ca să trateze peste 800 de pacienţi, a anunţat Secretarul de Stat, József Bódis. Guvernul Ungariei a contribuit cu o finanțare de 1.1 milioane de euro.

József Bódis a adăugat că medicamentul antiviral Favipiravir este următorul pe lista medicamentelor cu dezvoltare proprie.

Guvernul Ungariei a susţinut încă de la începutul pandemiei, din luna martie, o serie de proiecte care au ca scop dezvoltarea mai multor medicamente şi instrumente de combatere a coronavirusului. Pentru astfel de proiecte, Guvernul e pregătit să investească peste trei miliarde de forinți.