Home » Știință » Ideologia politică poate fi acum identificată prin scanări cerebrale

Ideologia politică poate fi acum identificată prin scanări cerebrale

Publicat: 08.06.2022

Scanările cerebrale făcute în timp ce unele persoane îndeplineau diverse sarcini (sau nu făceau nimic) au identificat cu exactitate ideologia politică a acestora.

Cercetătorii au descoperit că „semnăturile” din creier relevate de scanări au fost la fel de precise în a identifica ideologia politică precum cel mai puternic predictor utilizat în general în cercetarea în științe politice, care este ideologia părinților unei persoane.

„Putem înțelege comportamentul politic uitându-ne doar la creier? Răspunsul este un ‘da’ destul de răsunător”, a spus profesorul de științe politice Skyler Cranmer, coautor al studiului, de la Universitatea de Stat din Ohio.

„Rezultatele sugerează că rădăcinile biologice și neurologice ale comportamentului politic sunt mult mai adânci decât am crezut anterior”, a continuat el, potrivit Eurek Alert.

Cum a fost analizată Ideologia politică din punct de vedere biologic?

Studiul, publicat în revista PNAS Nexus, este cel mai mare studiu făcut până în prezent folosind scanări ale creierului prin rezonanță magnetică funcțională (RMNf) pentru a studia ideologia politică.

Este, de asemenea, unul dintre puținele studii care au examinat conectivitatea funcțională în legătură cu ideologia, o abordare a creierului întreg care a examinat care părți ale creierului au prezentat modele similare de activitate în același timp la îndeplinirea de sarcini specifice, indicând faptul că acestea comunică între ele.

Cercetătorii au folosit tehnici de ultimă generație de inteligență artificială și resursele Ohio Supercomputer Center pentru a analiza scanările. Ei au găsit corelații între rezultatele scanării și declarațiile participanților cu privire la ideologia lor pe o scară de șase puncte de la „foarte liberal” la „foarte conservator”.

Datele provin din proiectul Wellbeing al Universității de Stat din Ohio, care a implicat 174 de adulți sănătoși care au efectuat sarcini standard utilizate adesea în experimente științifice în timp ce erau într-un scaner RMNf.

Ce au descoperit cercetătorii?

„Niciuna dintre cele opt sarcini nu a fost concepută pentru a obține răspunsuri partizane”, a spus Seo Eun Yang, coautor al studiului și profesor asistent de științe politice la Universitatea Northeastern, care a lucrat la acest studiu ca doctorand la Ohio State.

„Dar am descoperit că scanările de la toate cele opt sarcini erau legate de faptul că persoanele s-au identificat drept liberale sau conservatoare”, a mai spus ea.

De fapt, chiar și atunci când participanții au fost rugați să stea liniștiți și să nu se gândească la nimic anume, scanările rezultate au arătat o relație cu ideologia politică, a spus coautorul James Wilson, profesor asistent de psihiatrie și biostatistică la Universitatea din Pittsburgh.

În timp ce scanările de la toate cele opt sarcini au fost predictive pentru ideologia participanților, trei sarcini au avut legături deosebit de puternice.

Una a fost o sarcină de empatie, în care participanților li se arată fotografii cu persoane cu fețe neutre, fericite, triste și temătoare. A doua sarcină a examinat memoria episodică, iar a treia a fost o sarcină de recompensă, în care participanții puteau câștiga sau pierde bani în funcție de cât de repede apăsau un buton.

Legătura dintre semnăturile cerebrale și ideologie

Doar scanările sarcinii de recompensă puteau prezice extremismul politic, adică pe cei care au spus că sunt foarte conservatori sau foarte liberali. Și doar sarcina de empatie a fost asociată semnificativ cu ideologia moderată.

„Trebuie depusă mai multă muncă pentru a înțelege relația dintre luarea deciziilor legate de recompense și opiniile politice extreme”, a spus Wilson.

„Rezultatele date de sarcina de empatie sugerează că gândirea politică poate fi strâns legată de emoție și răspunsul emoțional”, a continuat el.

Deși acest studiu a găsit o legătură între semnăturile cerebrale și ideologia politică, nu poate explica ce anume le cauzează, a spus Cranmer.

„Ceea ce nu știm este dacă acea semnătură este acolo din cauza ideologiei pe care o aleg oamenii sau dacă ideologia oamenilor este cauzată de semnăturile pe care le-am găsit”, a spus el.

Algoritmul care identifică ideologia politică din RMN-uri, mult mai precis decât alte metode

Faptul că scanările cerebrale au identificat ideologia la fel de bine ca standardul ideologiei parentale a fost impresionant în sine, au spus cercetătorii. Dar atunci când rezultatele creierului au fost combinate cu indicatori demografici și socioeconomici, cum ar fi vârsta, sexul, venitul și educația, modelul rezultat s-a descurcat și mai bine la indicarea ideologiei față de ideologia parentală.

„Ne-am uitat la creier ca la un sistem complex de regiuni care interacționează între ele pentru a produce aceste comportamente. Majoritatea altor studii au analizat o regiune a creierului în mod izolat pentru a vedea cum a fost activată sau nu atunci când a fost supusă stimulilor politici”, a explicat Cranmer.

Acest studiu a arătat că activările unor regiuni specifice ale creierului, amigdala, girusul frontal inferior și hipocampul, au fost cel mai puternic asociate cu afilierea politică.

Vă recomandăm să citiți și:

Cercetătorii cred că ne apropiem de nivelul de inteligență necesar pentru viața interplanetară

Un studiu dezvăluie gândurile oamenilor afectați de catatonie

Inima umană se poate repara singură. Care sunt celulele implicate?

Copii mai inteligenți, datorită jocurilor video. Ce au descoperit cercetătorii?

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Există un singur loc pe Pământ unde atât Omul de Neanderthal, cât și oamenii moderni au creat artă rupestră
Există un singur loc pe Pământ unde atât Omul de Neanderthal, cât și oamenii moderni au creat artă rupestră
Temperaturile cresc, dar ce se întâmplă cu umiditatea?
Temperaturile cresc, dar ce se întâmplă cu umiditatea?
De ce au fost interziși câinii în Antarctica?
De ce au fost interziși câinii în Antarctica?
Test de cultură generală. Cât timp ar dura să zbori în jurul lumii?
Test de cultură generală. Cât timp ar dura să zbori în jurul lumii?
Chiar și 10 minute de exerciții fizice ar putea combate cancerul, relevă un studiu
Chiar și 10 minute de exerciții fizice ar putea combate cancerul, relevă un studiu
Cât costă și cum funcționează gadgetul pentru dependenții de rețele sociale?
Cât costă și cum funcționează gadgetul pentru dependenții de rețele sociale?
Peste 17,5 milioane de conturi de Instagram au fost compromise într-un atac masiv de hacking
Peste 17,5 milioane de conturi de Instagram au fost compromise într-un atac masiv de hacking
Explicații de la Guvern: de ce au crescut impozitele pe proprietate și mașini în 2026?
Explicații de la Guvern: de ce au crescut impozitele pe proprietate și mașini în 2026?
Meghan Markle și Prințul Harry se întorc împreună în Marea Britanie pentru prima dată după patru ani
Meghan Markle și Prințul Harry se întorc împreună în Marea Britanie pentru prima dată după patru ani
Un exemplar rar de benzi desenate cu Superman, vândut la licitație cu o sumă colosală
Un exemplar rar de benzi desenate cu Superman, vândut la licitație cu o sumă colosală
De ce nu este bine să ne încălzim cu aragazul?
De ce nu este bine să ne încălzim cu aragazul?
Primele declarații făcute de Nicolas Maduro din închisoare
Primele declarații făcute de Nicolas Maduro din închisoare
O descoperire unică, veche de 9.500 de ani, dezvăluie o perspectivă rară asupra ritualurilor străvechi
O descoperire unică, veche de 9.500 de ani, dezvăluie o perspectivă rară asupra ritualurilor străvechi
Coioții iubesc o singură dată: ce au descoperit oamenii de știință despre monogamie și doliu în lumea animală
Coioții iubesc o singură dată: ce au descoperit oamenii de știință despre monogamie și doliu în lumea animală
Analizele ADN arată cine ar fi fost ultimul șaman siberian
Analizele ADN arată cine ar fi fost ultimul șaman siberian
Carolina Herrera: povestea creatoarei care a transformat eleganța clasică într-un brand global
Carolina Herrera: povestea creatoarei care a transformat eleganța clasică într-un brand global
Venezuela, văzută prin oamenii care i-au modelat istoria: 11 personalități esențiale
Venezuela, văzută prin oamenii care i-au modelat istoria: 11 personalități esențiale
De ce dormitul mai mult în weekend poate fi sănătos?
De ce dormitul mai mult în weekend poate fi sănătos?