Cazul extrem de dureros al unui pacient care a intrat într-un aparat RMN cu o jucărie sexuală

17 05. 2023, 14:30

Recent, un internaut a împărtășit pe platforma de microblogging Twitter o imagine realizată prin scanare RMN care pare să arate o jucărie sexuală aflată în corpul unei persoane mult mai adânc decât ar fi de dorit.  

„Cel mai grozav caz de vătămare pe care l-am auzit vreodată”, arată mesajul care însoțește imaginea.

„Un avocat […] a preluat un client care dă în judecată o companie de jucării sexuale. Presupusul client a cumpărat un dop anal (butt plug sau plug anal) care era promovat ca fiind 100% din silicon. Clientul a purtat dopul anal la o programare pentru RMN. Spre disperarea clientului, dopul anal are, de fapt, un miez metalic. Dopul anal este accelerat la viteza sunetului în cavitatea toracică a clientului. A fost descris în dosar ca un tun anal. Clientul a supraviețuit cu răni majore”, mai arată mesajul.

„Dopul anal a fost accelerat la viteza sunetului”

Deși cazul este de-a dreptul șocant și servește ca un avertisment cât se poate de convingător pentru cei care nu cunosc pericolele metalelor în aparatele cu imagistică RMN (rezonanță magnetică nucleară), există și câteva motive pentru care am putea fi sceptici, având în vedere că suna ca o legendă urbană, ca multe alte povești care circulă pe Internet.

De asemenea, IFLScience notează că imaginea a apărut mai demult pe platforma Reddit, înainte să fie ștearsă.

Chiar și așa, trebuie menționat că purtarea unui dop anal în timpul unei scanări cu RMN este o idee teribilă.

Cum funcționează aparatele RMN (rezonanță magnetică nucleară)?

Aparatele RMN funcționează prin crearea de câmpuri magnetice și unde radio puternice care țintesc nucleii de hidrogen din apă (protonii). Pe măsură ce protonii sunt vizați de câmpul magnetic (o forță de aproape de o mie de ori mai mare decât cea a unui magnet de frigider), axele lor se aliniază.

Sursa foto: Captură Twitter @BradiusZero

„Această aliniere uniformă creează un vector magnetic orientat de-a lungul axelor aparatului RMN. Atunci când energia adițională (sub formă de unde radio) este adăugată la câmpul magnetic, vectorul magnetic este deviat. Frecvența undelor radio care fac ca nucleii de hidrogen să rezoneze depinde de elementul vizat (în acest caz hidrogen) și forța câmpului magnetic”, a explicat cercetătorul Abi Berger în BMJ.

„Tocmai acest semnal este folosit pentru a crea imaginile prin RMN”

„Atunci când sursa de frecvență radio este oprită, vectorul magnetic revine la starea de repaus, iar asta face ca un semnal (o undă radio) să fie emis. Tocmai acest semnal este folosit pentru a crea imaginile prin RMN”, a adăugat Berger.

Deși sunt fenomenale pentru observarea corpurilor la interior, în special a cartilajelor și mușchilor, pe care alte metode de scanare nu le pot vedea cum trebuie, aparatele RMN nu sunt cele mai bune locuri în care să porți metale, fie la interiorul sau exteriorul corpului.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cancerul la gât devine o adevărată epidemie, iar de vină ar fi obiceiurile sexuale

Arheologii ar fi găsit singura jucărie sexuală romană în mărime naturală cunoscută până în prezent

O figurină celtică cu un falus, veche de 2.000 de ani, găsită de căutătorii de metale

O amuletă romană în formă de falus a fost descoperită în Marea Britanie. Iată povestea pandantivului