Cum s-ar fi format craterul Barringer?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Asteroizii cu rotiri diferite ar putea fi responsabili pentru marea varietate de cratere de impact de pe Pământ, inclusiv craterul Barringer din Arizona, arată noile simulări.

Acestea sunt publicate în revista Physical Review E. Craterele sculptate de rocile spațiale care se rotesc rapid tind să fie mai late și mai puțin adânci decât cele formate de rocile lor care se rotesc mai lent, au constatat autorii studiului.

Craterele de impact – semnele create de rocile spațiale – marchează suprafața majorității corpurilor stâncoase din Sistemul Solar, de la Io, luna lui Jupiter, până la planeta noastră. Dar aceste urme ale întâlnirilor celeste din trecut au o diversitate de forme uimitoare.

Geologii au descoperit anterior mulți factori responsabili pentru această diversitate, cum ar fi viteza unui asteroid în momentul impactului. Dar în noul studiu, cercetătorii s-au concentrat asupra a doi parametri de obicei neglijați.

Craterele tind să fie mai late și mai puțin adânci

Unul a fost rotația asteroidului, sau cât de repede se rotește în timp ce trece prin atmosferă. Obiectele care se rotesc au mai multă energie decât cele care nu se rotesc. Așadar, ar putea părea intuitiv că un asteroid care se rotește ar scoate un crater mai adânc decât unul care nu se rotește.

Dar ce s-ar întâmpla dacă asteroizii, cometele sau meteoroizi mai mici – ar fi fost compuși din mii de fragmente mai mici lipite între ele prin gravitație? Misiuni recente ale NASA, cum ar fi misiunea OSIRIS-REx care a colectat mostre de pe asteroidul Bennu, au confirmat că nu toți asteroizii sunt monoliți.

Mulți dintre ei, în special cei care au o dimensiune de un kilometru sau mai mare, sunt de fapt aglomerări de roci mai mici lipite între ele prin gravitație, scrie Space.

Studierea rotirii și a aglomerării asteroizilor îi va ajuta pe oamenii de știință ,,să înțeleagă mai bine cum se formează diferitele tipuri de cratere, și cum se răspândește materialul provenit de la impact după ce a avut loc coliziunea”, a declarat co-autorul studiului, Erick Franklin, cercetător la Universitatea braziliană din Campinas, pentru Live Science.

„Grămezi de moloz” care se rotesc rapid

Pentru a investiga ambii factori, cercetătorii au efectuat numeroase simulări. Aceștia au creat proiectile virtuale asemănătoare unui asteroid.

Cercetătorii au aruncat apoi virtual fiecare dintre acești „asteroizi” pe un strat granulat menit să semene cu suprafața unei planete. În unele modele, rotația proiectilului a variat între cea a unui spărgător cu rotație foarte lentă și cea a unei mingi curbe cu rotație foarte mare, ieșită din comun.

Cercetătorii au descoperit că asteroizii care se rotesc rapid au scos la iveală defileuri înguste și adânci – dar numai atunci când micile sfere constitutive ale asteroidului erau strâns legate între ele.

„Grămezile de moloz” care se rotesc rapid – asteroizi precum Bennu ce au componente slab legate – au produs găuri largi și puțin adânci. „În linii mari, cu cât mai mult se răspândesc radial grăunțele ce formează proiectilul în momentul impactului, cu atât mai puțin adânc și mai larg va fi craterul”, a remarcat Franklin.

Vă recomandăm să mai citiți și:

A fost găsit primul crater de impact din lume situat în vârful unui munte

Prăbușirea sondei Luna-25 a Rusiei a creat un nou crater pe Lună

O fotografie cu un crater de pe Lună, înconjurat de șosele și clădiri, publicată de Agenția Spațială Canadiană

NASA crede că există viață pe Lună, mai ales în craterele de la polul sudic