Home » Știință » Ce s-a întâmplat cu Pământul după ce Soarele a întâlnit „ceva din afara Sistemului Solar” în urmă cu 2 milioane de ani?

Ce s-a întâmplat cu Pământul după ce Soarele a întâlnit „ceva din afara Sistemului Solar” în urmă cu 2 milioane de ani?

Publicat: 23.06.2024

Luna orbitează în jurul Pământului, Pământul orbitează în jurul Soarelui, iar Soarele orbitează în jurul centrului Căii Lactee, oscilând în sus și în jos față de planul galactic. Pământul s-a răcit dramatic atunci când Soarele a întâlnit ceva în timpul acestui proces.

Un nou studiu sugerează că această mișcare a stelei noastre prin galaxie ne-ar putea duce prin regiuni ale spațiului care ar putea influența clima planetei noastre. Conform studiului, Sistemul Solar ar fi putut trece printr-un nor interstelar atât de dens încât ar fi putut interfera cu fluxul vântului solar, răcind planetele.

Sistemul Solar este protejat, într-o anumită măsură, față de mediul interstelar (ISM) prin intermediul heliosferei.

Ce este heliosfera?

„Soarele emite un flux constant de particule încărcate numit vânt solar, care în cele din urmă călătorește dincolo de toate planetele până la de trei ori distanța până la Pluto înainte de a fi împiedicat de mediul interstelar. Acest flux formează o bulă uriașă în jurul Soarelui și a planetelor sale, cunoscută sub numele de heliosferă”, explică NASA.

Sistemul Solar se află în prezent într-o „bulă locală” interstelară (LIC) cu lățimea de 1.000 de ani-lumină. Această „bulă” este mult mai puțin densă decât spațiul interstelar tipic, având 0,001 particule pe centimetru cub comparativ cu tipicul de 0,1 atomi pe centimetru cub. Sistemul Solar va părăsi această regiune rară a spațiului în următoarele câteva mii de ani și se va îndrepta din nou către mediul interstelar.

Analizând traiectoria Sistemului Solar și cartografiind norii denși și reci numiți Local Ribbon of Cold Clouds (LRCC), echipa a descoperit că probabil am călătorit prin regiuni mai dense în trecut.

„În ISM-ul pe care Soarele l-a traversat în ultimele câteva milioane de ani, există nori reci și compacți care ar fi putut afecta drastic heliosfera. Explorăm un scenariu în care Sistemul Solar a trecut printr-un nor de gaz rece acum câteva milioane de ani”, explică echipa în lucrare.

Momentul în care Pământul s-a răcit dramatic

Deși cercetările asupra efectelor traversării unor astfel de regiuni sunt foarte puține, echipa crede că această poziționare a Sistemului Solar ar fi putut contracta heliosfera, care la rândul său ar fi avut un efect asupra climei Pământului. Heliosfera este protectoare și, pe măsură ce s-a contractat, unele dintre materialele din aceste regiuni mai dense ar fi putut ajunge pe Pământ.

„Cantități mari de hidrogen neutru ca rezultat al unei întâlniri cu nori reci dense vor modifica chimia atmosferei Pământului. Foarte puține lucrări au investigat efectele climatice ale unor astfel de întâlniri în contextul întâlnirilor cu nori moleculari gigantici denși. Unii argumentează că astfel de densități ridicate ar epuiza ozonul din atmosfera medie (50-100 km) și în cele din urmă ar răci Pământul”, a scris echipa, citată de IFL Science.

Echipa afirmă că dovezile geologice ale cantităților crescute de izotopi 60Fe (fier 60) și 244Pu (plutoniu 244) găsite în mostrele de gheață, oceane, zăpada Antarcticii și în mostrele de pe Lună ar putea fi dovada acestor particule ajunse pe Pământ în timp ce traversam Local Lynx of Cold Cloud acum 2 milioane de ani.

Acești izotopi sunt expulzați de supernove și de fuziuni de stele neutronice, care apoi devin captivi în praful interstelar. Acești izotopi din înregistrarea geologică au fost anterior explicați ca fiind trimiși aici de o supernovă apropiată, dar echipa actuală crede că ar putea fi mai bine explicați de particulele prinse în nor, deoarece o supernovă apropiată ar colapsa heliosfera la distanțe de 1 AU (distanța dintre Pământ și Soare), în timp ce o supernovă mai îndepărtată nu ar depune suficient 60Fe pe Pământ.

Pământul s-a răcit dramatic în urmă cu mulți ani și este posibil s-o facă din nou într-un milion de ani

„Această lucrare este prima care arată cantitativ că a existat o întâlnire între Soare și ceva din afara sistemului solar, moment în care care Pământul s-a răcit dramatic”, a declarat Merav Opher, fizician spațial la Universitatea Boston (SUA).

„Dar de îndată ce Pământul s-a îndepărtat de norul rece, heliosfera a înconjurat din nou toate planetele, inclusiv Pământul”, a completat ea.

Contracția heliosferei ar fi putut dura de la sute de ani la un milion de ani, conform echipei, și este probabil să întâlnim un alt astfel de nor contractant pentru heliosferă în următorul milion de ani.

Deși este interesant, mai sunt multe lucruri de descoperit.

„Această lucrare ar trebui să fie revizuită cu modelări atmosferice moderne. S-a sugerat că schimbările climatice din acea perioadă ar fi putut influența evoluția umană. Ipoteza este că apariția speciei noastre Homo sapiens a fost modelată de nevoia de a se adapta la schimbările climatice. Odată cu contracția heliosferei, Pământul a fost expus direct la ISM”, scrie echipa.

Lucrarea a fost publicată în Nature Astronomy.

Vă recomandăm să citiți și:

O planetă ciudată cu atmosferă „pufoasă”, descoperită la 1.800 de ani-lumină depărtare

Astronomii au detectat, în premieră, stele masive și magnetice dincolo de Calea Lactee

Ceva foarte ciudat se întâmplă cu metalul în spațiu

Ce este „problema celor trei corpuri” și cât este de greu de rezolvat?

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un cosmonaut rus, eliminat dintr-o misiune care trebuia să ajungă la Stația Spațială Internațională. Ce s-a întâmplat?
Un cosmonaut rus, eliminat dintr-o misiune care trebuia să ajungă la Stația Spațială Internațională. Ce s-a întâmplat?
Un magician a uitat parola cipului implantat în propriul corp
Un magician a uitat parola cipului implantat în propriul corp
10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru
10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru
Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care nu se supuneau legii
Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care nu se ...
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”
Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”
Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii
Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii
Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026
Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026
ESA intensifică cercetarea Pământului pe măsură ce viitorul agențiilor americane devine tot mai incert
ESA intensifică cercetarea Pământului pe măsură ce viitorul agențiilor americane devine tot mai incert
Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
Un expert spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat inteligente
Un expert spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat inteligente
PRESS RELEASE: The concept of the DraculaLand project is being launched in Romania – a private investment of over EUR 1 billion, designed to become the largest entertainment, retail, and technology destination on the continent, one that will transform the country into a new global epicenter of entertainment
PRESS RELEASE: The concept of the DraculaLand project is being launched in Romania – a private investment of over EUR 1 ...
Economia suferă din cauza că oamenii nu cumpără mai des telefoane noi, susțin unii experți
Economia suferă din cauza că oamenii nu cumpără mai des telefoane noi, susțin unii experți
ADN-ul de lup se ascunde în majoritatea câinilor, au descoperit oamenii de știință
ADN-ul de lup se ascunde în majoritatea câinilor, au descoperit oamenii de știință
Prima „hartă biblică” încă influențează modul în care percepem granițele
Prima „hartă biblică” încă influențează modul în care percepem granițele
Eleanor de Aquitania, femeia care a condus Europa din umbra
Eleanor de Aquitania, femeia care a condus Europa din umbra
„Podcast cu Prioritate” #87 by ProMotor: samsari auto, mașini cu probleme și concluziile lui Dan Babu după sute de verificări
„Podcast cu Prioritate” #87 by ProMotor: samsari auto, mașini cu probleme și concluziile lui Dan Babu după sute de ...
Robert de Boron, autorul uitat care a reinventat legenda Sfântului Graal
Robert de Boron, autorul uitat care a reinventat legenda Sfântului Graal