S-a aflat de unde a venit asteroidul care a ucis dinozaurii

Mineralele rămase în urma formării craterului Chicxulub, care a marcat sfârșitul erei Cretacice și al domniei dinozaurilor, indică faptul că a fost vorba despre un asteroid, nu o cometă. Totuși, aceeași analiză arată că provine din partea externă a Sistemului Solar, și nu din centura principală de asteroizi, o informație care poate fi utilă, dar descurajantă, în încercarea de a preveni un alt astfel de eveniment. Cum a ajuns la noi un asteroid de dincolo de Jupiter?

Când au apărut primele dovezi că dispariția dinozaurilor non-avieni a fost declanșată de un impact din spațiu, nimeni nu știa ce tip de obiect a fost responsabil. Mulți s-au referit la el ca la o cometă, poate pentru că acestea sunt mai familiare. Această bănuială a fost întărită de observațiile cometei Shoemaker-Levy 9, care s-a ciocnit cu Jupiter, și de filmele „Deep Impact” și „Don’t Look Up”.

• Greșeala pe care o fac fără să știe mulți oameni care suferă de insomnie
• Astronomii au dezvăluit una dintre cele mai primitive stele descoperite vreodată

Pe de altă parte, impacturile cometare sunt dificil de prezis cu mai mult de câteva luni înainte. Este mult mai ușor să ne pregătim pentru un impact cu un asteroid care se află deja în interiorul Sistemului Solar, așa că NASA a făcut primul pas, testând capacitatea noastră de a devia asteroidul Dimorphos, cu mare succes. Cunoașterea categoriei din care făcea parte „ucigașul de dinozauri” ar putea ajuta la pregătirea pentru pericolele viitoare, măcar puțin.

Izotopii metalelor ne ajută să aflăm ce anume a lovit Pământul

Pentru a ajuta în acest scop, dr. Mario Fischer-Gödde, de la Universitatea din Köln (Germania), și colegii săi au investigat raporturile izotopilor din mostre de ruteniu depuse de acel obiect. Ruteniul este unul dintre metalele rare în crusta terestră, fiind capturat în principal în nucleu, dar este relativ abundent în rocile spațiale. Concentrația acestor metale la granița dintre rocile depuse în perioadele Cretacic și Paleogen a fost cea care i-a alertat oamenii de știință cu privire la posibilitatea unui impact înainte de descoperirea craterului Chicxulub.

Ruteniul are șapte izotopi stabili, oferind numeroase oportunități ca abundența lor relativă să varieze. Fischer-Gödde și coautorii săi raportează că raporturile a cinci dintre acești izotopi sunt consistente la granița Cretacic-Paleogen în cinci locații din Europa, în limita incertitudinilor de măsurare.

Pentru comparație, autorii au analizat raporturile din meteoriți și ruteniul eliberat atunci când au fost create alte cinci cratere mari în ultimii 541 de milioane de ani. De asemenea, au fost comparate raporturile izotopilor de ruteniu eliberați de vulcani și în impacturile de acum 3,2-3,5 miliarde de ani.

De este periculos un asteroid de dincolo de Jupiter?

Pe baza acestor date, autorii concluzionează că „ucigașul de dinozauri” a fost un asteroid de tip C, cel care produce meteoriți condritici carbonacei, un tip rar de meteoriți cunoscut pentru conținutul de molecule necesare vieții, scrie IFL Science.

Asteroizii de tip C s-au format în partea externă a Sistemului Solar, dincolo de orbita lui Jupiter. Deși cometele provin și ele de la astfel de distanțe, meteoriții pe care îi produc, cunoscuți drept CI condrite, au raporturi de ruteniu foarte diferite.

În epoca Arhaică, asteroizii de tip C erau cei mai periculoși, dacă ar fi existat ceva mai mult decât organisme unicelulare care să observe acest lucru. Pe de altă parte, celelalte cinci impacturi investigate din epoca animalelor par să fi fost cauzate de asteroizi de tip S, așa că aceștia sunt probabil cea mai mare amenințare.

Un asteroid de dincolo de Jupiter oferă mai puțin timp de detectare decât o cometă

Un asteroid de dincolo de Jupiter ar putea fi aruncat într-o orbită în jurul Sistemului Solar interior, făcând multe treceri pe lângă Pământ, oferindu-ne oportunități să-l detectăm și, ulterior, să-l deviem. Totuși, există și un mare pericol ca acesta să vină de la o distanță la care este puțin probabil să-l observăm, lovindu-ne cu doar câteva luni sau câțiva ani de avertisment.

Asteroizii de tip S, pe de altă parte, sunt mult mai susceptibili să ne ofere suficient timp pentru a lua măsuri de evitare. Prin urmare, este încurajator că majoritatea impacturilor mari, după ce Sistemul Solar s-a stabilizat, au fost cauzate de aceștia.

Un studiu recent a propus că o cometă a fost cel mai probabil impactor, dar acest lucru s-a bazat mai mult pe modelare decât pe dovezi concrete. Cometele ar avea, de asemenea, o probabilitate ridicată de a lovi direct, fără să facă multe bucle în jurul Sistemului Solar interior. Pe de altă parte, gazele eliberate în timp ce o cometă se apropie de Soare ne-ar putea ajuta să o detectăm puțin mai devreme.

Studiul este publicat în revista Science.

Vă recomandăm să citiți și:

Veste proastă despre planetele din Calea Lactee

Un studiu revoluționar arată ce riscuri există pe planetele care ar putea fi locuite

Geofizicienii au găsit un rezervor uriaș de apă lichidă pe Marte

Test de cultură generală. De ce astronauții dorm cu un ventilator lângă ei?