Timpul ar putea fi doar o proiecție a creierului, argumentează un profesor de filosofie

Expresii precum „timpul zboară”, „timpul nu așteaptă pe nimeni” sau „pe măsură ce trece timpul” sugerează că timpul ar fi un proces real, exterior nouă, prin care ne deplasăm. Trăim în prezent, iar evenimentele vin și pleacă, intrând în trecut. Totuși, dacă încerci să explici concret ce înseamnă „curgerea” timpului, lucrurile devin neclare. Ce anume curge? Apa curge într-un râu pentru că se află în mișcare; dar ce înseamnă ca timpul să fie în mișcare? Și ce este timpul, de fapt?

Ce este timpul? Evenimentele sunt „întâmplări”, nu obiecte, și totuși vorbim despre ele ca și cum ar avea o poziție schimbătoare în viitor, prezent sau trecut. Dacă unele evenimente sunt „în viitor” și se apropie de noi, iar altele „în trecut” și se îndepărtează, unde se află ele, de fapt? Viitorul și trecutul nu par să aibă o locație fizică.

• O planetă cu orbită ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
• Ar putea fi „Steaua din Betleem” o planetă? Un vizitator strălucitor ne oferă un indiciu

Filosofii se confruntă cu problema timpului de când avem dovezi scrise ale gândirii umane. Pentru Parmenide, de exemplu, era greu de înțeles cum ceva poate trece din viitor în prezent și apoi în trecut. Dacă viitorul nu există încă, iar trecutul nu mai există, atunci fiecare eveniment prezent pare să apară din nimic.

Scepticismul lui Parmenide se regăsește și la Aristotel, în filozofia indiană Advaita Vedanta sau la Augustin. Mai târziu, Newton a presupus existența unui timp absolut, care curge uniform, ca un fel de ceas cosmic invizibil.

Un filosof încearcă să explice ce este timpul

Apoi a apărut Einstein. Teoria relativității speciale (1905) și cea generală (1915) au răsturnat ideea unui timp universal. Dacă viteza luminii este constantă pentru orice observator, atunci toate mișcările devin relative. Nimic nu este cu adevărat „în repaus” sau „în mișcare”. Depinde doar de cadrul de referință.

Această perspectivă schimbă și modul în care înțelegem ce fac ceasurile. Doi observatori care se mișcă relativ unul față de celălalt atribuie momente diferite acelorași evenimente. Celebrul exemplu cu fulgerele văzute simultan din gară, dar în momente diferite din tren, arată că nu există un „acum” universal. Ceea ce este prezent pentru un observator poate fi viitor pentru altul, scrie Adrian Bardon, profesor de filosofie la Wake Forest University (SUA), pentru LiveScience.

De ce avem senzația că timpul „curge”?

În relativitate, toate momentele sunt la fel de reale. Tot ce s-a întâmplat sau se va întâmpla există „acum” pentru un observator ipotetic. Nu există un singur prezent absolut, deci nu există nici „curgere” a timpului. Această viziune, numită „eternalism”, este larg acceptată în fizică și filosofie.

Rămâne însă întrebarea: dacă timpul nu curge, de ce trăim impresia că o face? Mulți spun că este o iluzie. Dar poate că este mai degrabă o concepție greșită, un mod natural prin care mintea noastră organizează experiența, la fel cum percepem culorile. Un trandafir nu este „roșu” în sine, ci doar reflectă o anumită lungime de undă, iar creierul nostru transformă acest lucru în senzația de roșu.

În același fel, „trecerea timpului” este o proiecție psihologică. Nu putem descrie lumea fără timp, după cum nu putem descrie percepțiile noastre fără culori. Fizica nu admite un timp dinamic, dar experiența noastră da. Confuzia apare când luăm perspectiva subiectivă drept realitate obiectivă.

Vă recomandăm să citiți și:

Oamenii de știință au descoperit o nouă boală genetică aflată în spatele unor probleme musculare misterioase

Dificultățile financiare ale părinților pot afecta abilitățile sociale ale copiilor, arată un nou studiu

Cercetătorii au realizat topul mâncărurilor nesănătoase pentru creier

Fericirea de a fi singur: Cum îi convingi pe ceilalți că ești complet așa cum ești