Neuroștiință și comportament social: De ce unii oameni par că nu simt niciodată jenă?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Cu toții cunoaștem pe cineva care spune sau face lucruri nepotrivite în momente nepotrivite, părând imun la sentimentul de jenă care pe alții îi oprește să repete o gafă sau să încalce o normă socială. În multe cazuri, nu este vorba nici de lipsă de educație, nici de aroganță deliberată. Știința sugerează că poate fi o diferență reală în felul în care creierul procesează evaluarea socială, adică modul în care estimăm „cum ne văd ceilalți” și cât de puternic ne afectează asta. Așadar, iată ce spun studiile!

Nu există un singur „test” care să indice, printr-o cifră fixă, câți oameni nu simt jenă, dar există cercetări solide care arată că jena și alte emoții „autoconștiente” (precum rușinea sau vinovăția) se pot diminua semnificativ atunci când sunt afectate rețele cerebrale implicate în autoreflecție și control social.

De exemplu, o echipă de la Universitatea din California, San Francisco (UCSF) a arătat că leziuni în zone mediale ale cortexului frontal se asociază cu reacții de jenă mult diminuate, chiar și atunci când situația ar provoca în mod normal disconfort social.

Experimentul care „măsoară” jena în corp

Într-un studiu clasic despre emoțiile autoconștiente la pacienți cu degenerare frontotemporală (grup de tulburări neurodegenerative rare care cauzează atrofia lobilor frontali și temporali ai creierului), participanții au fost puși într-o situație concepută să provoace jenă (de exemplu, să se vadă pe ei înșiși într-un context potențial stânjenitor), în timp ce grupul de cercetători a urmărit comportamentul (expresii faciale și reacții), răspunsul fiziologic (cum ar fi ritmul cardiac și transpirația) și auto-raportarea emoțiilor. S-a constatat că pacienții cu leziuni frontotemporale au prezentat reacții de jenă mult diminuate și o activare fiziologică redusă.

Ce se întâmplă în creier atunci când ne este jenă?

Jena este un mecanism social complex: creierul trebuie să facă trei lucruri simultan: să își imagineze ce gândesc alții despre noi, să compare comportamentul nostru cu normele sociale și să genereze suficient disconfort încât să ne corectăm comportamentul data viitoare și să genereze suficient disconfort încât să ne corectăm comportamentul pe viitor.

În neuroștiință, această capacitate de a „citi” intenții și perspective se numește „teoria minții”, iar componenta legată de imaginea noastră în fața altora poate fi numită mai simplu „conștiința modului în care suntem văzuți în public”. Studii fMRI (imagistică prin rezonanță magnetică funcțională) arată că emoțiile precum rușinea și jena implică în mod repetat regiuni cum ar fi insula anterioară și cortexul cingulat anterior, implicate în conștientizarea emoțională și disconfort.

La persoanele care par să nu simtă jenă, una sau mai multe dintre aceste funcții pot fi atenuate. Fie ca trăsătură stabilă (temperament/personalitate), fie ca efect al unei tulburări sau al unei leziuni. În cazurile neurologice, cercetările indică faptul că, atunci când sunt afectate circuitele frontale care susțin autoreglarea socială, oamenii pot deveni mai dezinhibați și mai puțin sensibili la consecințele sociale ale propriilor gesturi.

Când poate fi un avantaj?

Interesant este că un nivel mai scăzut de jenă nu este neapărat ceva negativ. Uneori, o frică mai mică de evaluare socială poate ajuta la inițiativă, expunere publică și asumare de riscuri (de exemplu, în performanță scenică sau în contexte profesionale foarte competitive). În schimb, în relațiile personale, oamenii pot interpreta această lipsă de jenă drept indiferență sau lipsă de empatie, chiar dacă persoana pur și simplu reacționează diferit la situațiile sociale.

Când devine îngrijorător?

Cercetarea face o distincție crucială între un stil personal mai dezinhibat și o schimbare bruscă față de cum era omul înainte. Dacă cineva care până la un moment dat avea tact și era atent la cum se poartă în public devine brusc complet dezinhibat, asta poate indica probleme neurologice (de exemplu, afectarea lobului frontal sau debutul unei demențe frontotemporale), consum de substanțe ori alte tulburări care afectează controlul impulsurilor și comportamentul social. Deci, un semn practic de alarmă nu este gafa izolată, ci schimbarea bruscă de comportament, momentul în care familia spune: „nu mai e persoana pe care o știam”. De pildă, în demența frontotemporală apar frecvent pierderea inhibițiilor și comportamente sociale nepotrivite, tocmai din cauza afectării zonelor cerebrale care reglează conduita socială.

Jena excesivă: problemă sau mecanism util?

Pentru cei copleșiți de anxietate socială, vestea bună este că expunerea gradată funcționează: în timp, creierul învață că „riscul social” nu este o catastrofă. Terapia cognitiv-comportamentală poate recalibra sensibilitatea excesivă la evaluarea altora, chiar dacă nu „schimbă” structura creierului peste noapte.

Jena nu este doar un sentiment neplăcut; este unul dintre semnalele prin care mintea încearcă să ne mențină aliniați la normele grupului.

Surse:

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC10136704/

https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0149763415302876

https://www.mdpi.com/2076-3425/13/4/559

https://www.ucsf.edu/news/2011/04/98283/ucsf-team-describes-neurological-basis-embarrassment

Vă mai recomandăm să citiți și:

De ce unii oameni trăiesc mai mult și cât contează de fapt genetica?

O eroare a creierului ar putea explica de ce unii oameni aud voci

De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?

De ce ne enervează unii oameni, din perspectiva lui Carl Jung