De ce ne enervează unii oameni, din perspectiva lui Carl Jung

Există în jurul nostru persoane simpatice și, desigur, persoane antipatice nouă, oameni care ne irită foarte tare. Poate fi colegul din același birou cu tine care vorbește prea tare, poate fi prietenul care întârzie mereu la întâlniri sau poate fi ruda care nu încetează să-ți dea sfaturi nesolicitate.

Toate astea pot fi considerate mici detalii în interacțiunile cu cei din jur, însă adevărul este că ele pot deranja considerabil. De ce? Potrivit lui Carl Jung, celebrul psiholog și psihiatru elvețian, răspunsul nu se află în comportamentul acelor oameni, ci în profunzimea subconștientului tău.

• Hannah Arendt și „banalitatea răului”: de ce oamenii obișnuiți pot deveni complici ai nedreptății
• Templu al artei şi culturii româneşti, ATENEUL ROMÂN a fost construit din leul primit de la…

Iar această revelație, pe cât de surpinzătoare, pe atât de eliberatoare, ar putea transforma fundamental modul în care te percepi pe tine însuți, dar și felul în care îi percepi pe cei din jur.

Umbra: partea ascunsă a sinelui tău

Pentru a descifra acest puzzle psihologic, trebuie să explorăm un concept profund al lui Carl Jung: umbra – acea parte ascunsă a personalității noastre, sertarul secret unde înghesuim tot ceea ce refuzăm să acceptăm la noi înșine.

Iată paradoxul: atunci când simțim că cineva ne irita profund, de cele mai multe ori reacția noastră nu este despre ei, ci despre părți din noi pe care le-am îngropat. Poate fi o trăsătură pe care o disprețuim, o dorință pe care am reprimat-o sau o calitate pe care am refuzat să o dezvoltăm.

Jung explica acest fenomen prin proiecție psihologică – un mecanism inconștient prin care „aruncăm” asupra altora ceea ce nu putem accepta la noi înșine. Astfel, persoana care ne enervează devine un fel de oglindă distorsionată, care ne arată exact ce refuzăm să vedem la noi.

Iată și câteva exemple concrete: dacă nu suporți aroganța cuiva, este posibil să fie pentru că te temi în secret de propria ta mândrie sau de dorința de a fi superior, pe care o reprimi constant. Frustrarea pe care o simți față de un coleg leneș s-ar putea datora faptului că îți negi propria nevoie de odihnă sau de a-ți permite momente de relaxare. Sau poate că nevoia constantă de atenție a cuiva te enervează, deoarece în copilărie ai fost învățat să-ți suprimi propriile dorințe de a fi văzut și auzit.

Jung ne învață că aceste reacții emoționale puternice nu sunt simple capricii, ci indicii valoroase ale propriilor noastre umbre ascunse. În loc să dăm vina pe ceilalți pentru disconfortul nostru, ar trebui să ne oprim și să ne punem o întrebare: „Ce dezvăluie această iritare despre mine?”

De ce acest adevăr este deranjant, dar, în același timp, eliberator

La prima vedere, această idee poate părea incomodă sau chiar nedreaptă. De ce ar trebui să-mi asum responsabilitatea pentru comportamentul altcuiva? Totuși, esența teoriei lui Jung nu este despre a găsi scuze pentru comportamentul altora, ci despre a atinge o înțelegere de sine mai profundă.

Când realizezi că iritarea ta este o oglindă, câștigi o putere imensă. Încetezi să fii o victimă a emoțiilor tale și devii un observator. În loc să reacționezi impulsiv, te oprești și reflectezi. Această conștientizare duce la o reactivitate redusă și la o conștientizare de sine mult mai complexă, permițându-ți să descoperi aspecte ascunse ale personalității tale. În plus, relațiile tale cu ceilalți se vor îmbunătăți, deoarece încetezi să-ți proiectezi nesiguranțele și frustrările asupra lor. De exemplu: dacă te enervează colegul care întotdeauna își laudă realizările, în loc să-l acuzi că este vanitos, poți realiza că și tu, eventual, ai o parte care tânjește să fie recunoscută, dar o ții sub control. Când înțelegi că reacția ta este legată de propria ta nesiguranță („De ce nu primesc și eu aceeași validare?”), poți aborda situația cu mai multă compasiune – fie prin a-i comunica mai bine nevoile tale, fie prin a-l privi cu mai puțină judecată. Relația devine mai puțin tensionată, pentru că ai încetat să-l transformi într-un dușman imaginar. Sau…Presupunem că te irită prietena care se plânge constant că nu are bani, dar tu eviți să recunoști propriile tale temeri sau anxietăți financiare. Dacă realizezi că iritarea ta vine din nesiguranțele tale, poți să o asculți fără să judeci, să discuți deschis despre griji și să transformi conflictul într-o conexiune sau să acționezi asupra propriilor tale provocări în loc să te superi pe ea.

Drept urmare, când nu îi mai folosești pe alții ca pe un ecran pentru proiecțiile tale, relațiile devin mai autentice. Nu vei mai simți că lumea „te enervează fără motiv”, ci vei vedea unde se termină celălalt și unde începi tu. Iar asta schimbă totul.

Jung credea cu tărie că integrarea umbrei – adică aducerea trăsăturilor inconștiente în conștiința conștientă – este o etapă esențială în procesul de creștere personală, pe care el l-a numit individuare.

Cum să lucrezi cu umbra ta

Jung a oferit un ghid simplu, dar puternic, pentru a începe să lucrezi cu umbra ta:

Observă-ți factorii declanșatori – fii atent la cine sau ce te irită. Nu îi respinge imediat, ci notează mental sau pe o foaie. Recunoaște-ți emoția și sursa ei.

Odată ce ai identificat un factor declanșator, întreabă-te: „Ce spune asta despre mine? De ce mă deranjează acest comportament în mod special?” Fii brutal de sincer. Acceptă, nu judeca: a recunoaște că o trăsătură negativă există în tine nu înseamnă că ești acea trăsătură. Înseamnă doar că ai capacitatea de a o manifesta. Aceste trăsături sunt umane; important este cum alegi să le manifești ori să le ții sub control. Și nu în ultimul rând, găsește modalități sănătoase de exprimare: odată ce ai recunoscut o trăsătură a umbrei, caută modalități constructive de a o exprima. De exemplu, dacă nu-ți place dominanța cuiva, explorează cum poți să te afirmi mai mult în mod constructiv.

Carl Jung, scurtă biografie

Carl Gustav Jung s-a născut la 26 iulie 1875, în Kesswil, Elveția. A studiat medicina la Universitatea din Basel, specializându-se ulterior în psihiatrie. La început, a colaborat intens cu Sigmund Freud, considerat mentorul său, dar s-au separat pe fondul divergențelor teoretice. Jung a dezvoltat apoi propria sa școală de gândire, cunoscută sub numele de psihologie analitică.

Printre contribuțiile sale cheie se numără inconștientul colectiv, ideea că oamenii împărtășesc structuri psihice înnăscute și universale (arhetipuri), precum și conceptele de persona (masca pe care o purtăm în public) și umbra. Jung este, de asemenea, creditat cu introducerea termenilor de introversiune și extroversiune în celebra sa lucrare Tipuri psihologice (1921).

Jung s-a stins din viață la 6 iunie 1961 (la vârsta de 85 de ani), în Küsnacht, Elveția, lăsând în urmă o moștenire care continuă să modeleze profund psihologia, spiritualitatea și dezvoltarea personală.

Gândul său final, și cel care ne servește drept cel mai bun ghid, a fost: Tot ceea ce ne irită la ceilalți ne poate conduce la o înțelegere a propriului sine.

Așadar, de-acum înainte, atunci când simți că te irită cineva, nu-l respinge – studiază-ți reacția. Oamenii care te irită cel mai mult pot fi cei mai buni profesori – vrei să-i asculți?

Surse:

https://medium.com/personal-growth/carl-jungs-disturbing-truth-about-why-other-people-irritate-you-might-change-your-life-358deeb87156

https://www.britannica.com/biography/Carl-Jung

Vă mai recomandăm să citiți și:

Un sunet misterios din adâncul oceanului a fost în sfârșit explicat

Martin Seligman și puterea psihologiei pozitive. Cum putem cultiva fericirea și reziliența

Știința autenticității: ce spun psihologii despre potențialul uman. Cum să devii cea mai bună versiune a ta?

De ce ne place să ne temem de Halloween: psihologia groazei controlate